Analize

Unde investim în 2020: Petrol, aur, porumb, Tesla sau Bitcoin?

Noul deceniu a început cu tensiuni majore între SUA și Iran, situație ce a avut consecințe ramificate asupra piețelor financiare, coronavirusul a făcut ravagii. A început perioada de tranziție a Brexit-ului, Bitcoin a marcat un avans impresionant de 48% de la începutul anului, iar Tesla a crescut cu 130%. Unde investim în 2020?

EUR/USD Dolarul american rămâne supraevaluat, iar moneda unică europeană are șanse să se bucure de un mediu mai favorabil, întrucât Europa e posibil să fi traversat deja cea mai accentuată perioadă de încetinire. Dolarul este supus unui risc de vulnerabilitate, generat în a doua parte a anului de alegerile prezidențiale. ”Traderii vor fi mult mai atenți la punctele de inflexiune în sondaje și, totodată, ar putea transpune nesiguranța într-o reacție pe dobânzi, astfel că dobânzile mai slabe ar putea afecta evoluția dolarului”, spune Claudiu Cazacu, Consulting Strategist XTB România. 

În ceea ce privește performanța EUR/RON, cotația se află acum într-o zonă de consolidare, dar volatilitatea din a doua parte a anului ar putea conduce cursul de schimb valutar către un nou prag simbolic. Analiștii X avansează posibilitatea unui curs de 4,9 lei pentru un euro, într-o primă fază. 

Nu este un secret că economia germană a traversat o perioadă dificilă în 2019, însă asta nu a reprezentat o piedică pentru indicele principal al bursei germane, DAX, care a avansat cu 25%. Perspectiva generală pentru indicele DAX este neutră, aspectele încurajatoare fiind relansarea programului monetar al Băncii Centrale Europene, de Quantitative Easing (QE)  și o posibilă redresare a situației economice.

Pe de altă parte, factorul major de risc este dat de un posibil amplu război comercial între Statele Unite și Uniunea Europeană.

În scenariul nostru de bază, dincolo de anumite trepidații pe termen scurt, piețele au șanse să continue creșterea, însă este prudent să nu excludem corecții importante de prețuri pe parcursul anului – Claudiu Cazacu

După o perioadă de consolidare de câțiva ani, aurul a marcat un avans de 20% în 2019, în pofida unui an spectaculos pe care l-a avut piața bursieră. Perspectivele pentru 2020 indică o continuare a trendului de anul trecut. La baza creșterii prețului aurului stau argumente precum creșterea investițiilor și a cererii exercitate de băncile centrale, dar mai ales faptul că activele băncilor centrale sunt numeroase, iar inflația nu va putea fi ținută sub control la nesfârșit.

”Având în vedere tendința de apreciere destul de abruptă, este precaut să luăm în calcul și câteva posibile episoade de depreciere a prețului, unde nivelul de 1.450 de dolari per uncie este de referință”, explică Radu Puiu, Research Analyst, XTB România.

În 2019, petrolul WTI a marcat al doilea cel mai puternic avans din sectorul mărfurilor, de aproape 30%. Întrebarea esențială este ce se întâmplă în zona de 50 dolari, un nivel simbolic foarte relevant. Aspectele fundamentale sunt destul de importante pentru această piață. Coronavirusul are deja efecte, cererea pentru producție în China a scăzut, iar cererea pentru transport, la nivel global, a scăzut de asemenea.

Un al doilea factor important pentru evoluția prețului este reprezentat de decizia OPEC+ cu privire la reducerea producției. Pentru încurajarea creșterii prețului pe termen scurt, într-o piață supravândută, este necesară o tăiere adâncă a producției și scăderea rapidă a numărului de cazuri de coronavirus. ”Pentru stabilirea direcției pe termen lung, petrolul este una dintre cele mai dificil de evaluat piețe, din cauza multitudinii de factori care se pot schimba. După părerea mea, piețele au șansa de a oscila deasupra pragului de 50 de dolari pentru o vreme, iar în a doua jumătate a anului se profilează riscul unui episod de depreciere a prețului, când vom putea vedea prețul chiar și sub 50 de dolari per baril”, este de părere Claudiu Cazacu.

Prețul porumbului, listat la bursa din SUA, țară cu un statut de exportator major, înregistrează de ani buni o evoluție laterală, cu spike-uri ocazionale, fără să urmeze o tendință clară. ”Deși pe termen scurt există vulnerabilități, pe termen mediu și lung, ne așteptăm ca prețul să crească”, declară Radu Puiu, Research Analyst..

Primul aspect care susține această ipoteză este campania prezidențială, despre care mulți dintre investitori cred că ar putea avea efecte pozitive asupra prețului. De luat în calcul este și acordul comercial PhaseOne, ce reprezintă o șansă pentru fermierii americani întrucât impune Chinei să cumpere produse agricole în valoare de 40-50 miliarde de dolari.

Un al treilea factor ce contribuie la creșterea șanselor ca prețul să crească este schimbarea vremii, cu efecte și asupra prețului grâului. Așadar, pentru restul anului, strict probabilistic, remarcăm o serie de factori ce încurajează aprecierea prețului.

Pe un orizont scurt, piețele financiare par liniștite iar dolarul american este bine susținut. Deocamdată politicile băncilor centrale, la care adăugăm știrile recente cu privire la identificarea unui posibil tratament și a unui vaccin împotriva coronavirusului reprezintă factori interpretați favorabil. Pe un orizont mediu sau lung, am putea observa o creștere notabilă a volatilității și a sentimentului de risc și am putea asista la mișcări mult mai ample decât evoluțiile recente.

Până la final de 2020, privim la evenimente precum alegerile prezidențiale din SUA, dar și la alte aspecte ce ar putea deveni generatoare majore de tensiuni în piețele financiare, așa cum reiese din analiza XTB România de mai jos.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.