Analize

Estimare ING Bank: Redeschiderea graduală a economiei românești va începe la finalul lunii mai

O redeschidere graduală a economiei va începe la finalul lunii mai, este o presupunere realistă pe fondul datelor concrete și ale evenimentelor din economie în contextul pandemiei, relevă cea mai recentă analiză ING Bank România.

De la finalul lunii iunie se prefigurează apariţia condiţiilor optime pentru reluarea activităţii motoarelor de creştere, avansul PIB fiind estimat la +17,0% în trimestrul III în raport cu trimestrul I. Creşterea masivă se datorează în principal efectului de bază, adică se porneşte de la o bază mică.

Analizele ING Bank relevă o scădere a economiei României în 2020, cu aproape 7% comparativ cu 2019, ca rezultat al scăderii abrupte din trimestrul doi, cumulată cu ușoară și lentă revenire în partea a doua a anului.

În condiţiile în care abia acum două săptămâni ING Bank estima o scădere economică de nici 1% în acest an, Tătaru recunoaşte că “în aceste vremuri turbulente, prognozele economice au devenit o ştiinţă din ce în ce mai puţin exactă decât era înainte”.

Primele estimări arată că în câteva săptămâni se va înregistra o contracţie care în mod normal ar fi durat câţiva ani negativi să se materializeze.

Având în vedere că o contracţie de -4,0% în Germania a devenit recent cel mai optimist scenariu şi că Franţa pierde echivalentul a 3% din PIB în fiecare lună de închidere a economiei, este improbabil ca poziţia României să arate mai bine, explică Valentin Tătaru.

Va fi o contracţie de 6,6% în 2020, cu un trimestru secund de uitat, urmat de o revenire în formă de V – Valentin Tătaru, economist ING Bank

Contracţia PIB va începe astfel încă din primul trimestru al anului cu o scădere de -1,3% a economiei în raport cu ultimul trimestru din 2019 (1,7% față de trimestrul I 2019), în ciuda unor prime două luni probabil puternice în ceea ce priveşte activitatea economică.

Contracţia se va accentua în trimestrul al doilea din cauza măsurilor şi restricţiilor aplicate pentru limitarea răspândirii coronavirusului. Astfel, se anticipează o scădere masivă a PIB de 19,7% în trimestrul doi din acest an comparativ cu trimestrul I și un minus de 19% față de trimestrul doi din 2019.

Principala contribuţie negativă la creşterea economică provine din industrie şi comerţ.

Dinamica an la an va rămâne în schimb puternic negativă, cu minus 5,9%, arată Tătaru. Creşterea în trimestrul patru va fi pozitivă, de 4,4% în raport cu trimestrul al treilea, și cu 3,2% mai mică decât cea din trimestrul patru din 2019. Economia și-ar relua o creștere normală anul viitor și se va situa la peste 7% față de anul în curs.

În ceea ce priveşte deficitul fiscal, ING Bank arată că acesta se va încadra în intervalul larg de 7-9% din PIB, în funcţie de dinamica PIB care este dificil de estimat. Evoluţia deficitului public va depinde de asemenea de cum va evolua nivelul încasărilor la bugetul general consolidat în situaţia actuală, fără precedent.

Valentin Tătaru mai indică că politica Băncii Naţionale va continua să fie concentrată pe menţinerea stabilităţii cursului de schimb euro/leu şi astfel nu vor mai fi aplicate alte reduceri “agresive”de dobânzi.

O mişcare BNR aşteptată de ING Bank este reducerea rezervelor minime obligatorii deţinute de bănci cu cel puţin 2%.“Credem că rata rezervelor minime obligatorii pentru valută şi RON va fi redusă cu cel puţin 2% fiecare.

Prognoza analiștilor ING Bank este pentru un cursul euro/leu de 4,8800 şi inflaţia la 2,5%, iar BNR va fi capabilă să ţină lucrurile sub control graţie rezervelor sale valutare încă mari.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.