Analize

Economia României în 2019: Cele mai multe companii noi au apărut în Construcții, Transporturi și Servicii medicale

Cea mai mare creștere procentuală a companiilor nou-înființate, din ultimii cinci ani, (88%), a avut-o sectorul de Sănătate și Servicii sociale. Dacă în 2015 existau 1.800 afaceri  nou înființate în aceste sector, în 2019 au fost înființate peste 3.300 de companii.

Anul trecut, cele mai multe companii noi au fost înființate în sectoarele economice Construcții, Transporturi și Logistică, unde au fost înființate cu 5.400, respectiv 3.400 mai multe entități economice comparativ cu anul 2015, relevă Trending Business 2020, cel mai recent studiu KeysFin, companie de consultanță în afaceri, realizat pe baza cifrelor Registrului Comerțului.

Pe de altă parte, raportat la numărul de înmatriculări de companii și PFA, cele mai populare domenii din România din 2019 sunt cele aferente Comerțului – cu 29,3 mii de entități economice înființate în 2019, Construcțiilor – 14,8 mii și Activităților profesionale – cu 12,9 mii de entități economice.

Companii nou-create versus companii închise în 2019

Anul trecut, în România au fost înființate 134.200 entități economice, pe când numărul afacerilor care s-au închis (dizolvări plus radieri) este de 135.700, sporul natural fiind așadar unul ușor negativ.

Ca dinamică  a ultimilor 10 ani, numărul companiilor deschise a crescut cu 16%, în timp ce numărul celor închise a crescut cu 117,5%. Decalajul dintre cei 2 indicatori poate fi explicat și prin faptul că numărul radierilor și dizolvărilor este puternic influențat de măsurile administrative (spre exemplu în 2010 au fost cuprinse aproximativ 127.294 radieri pentru neexercitarea dreptului de opțiune în una din formele prevăzute de OUG 44/2008 – sancționată cu radierea din Registrul Comerțului). Cu toate acestea, tendința de consolidare, poate chiar de curățare a economiei este evidentă după avansul de peste 117,5% față de 2009, la 135,7 de mii de afaceri închise în 2019.

Ca pondere din total entități active, rata companiilor închise a fost de 9,9% și este aproape egală cu cea a celor nou înființate în 2019.

”Este semnalul clar al apropierii de finalul de creștere post-criză”, apreciază Roxana Popescu, CEO KeysFin.

Numărul entităților active a ajuns la maximul ultimilor 10 ani

Numărul entităților economice active*  din România a crescut cu 3% față de 2018, cu 16,5% față de 2015 și a fost cu 32% peste nivelul din 2009, la 1,36 milioane de profesioniști la sfârșitul lui decembrie 2019, maximul ultimilor 10 ani.

Pe segmente, la sfârșitul lui 2019 existau 378,7 mii de PFA-uri active (28% din total) versus 985 mii de companii (72% din total). Ca dinamică în ultimii 5 ani se observă o preferință în creștere pentru companii (avans de 27%) în detrimentul PFA-urilor (scădere de 4%).

Urmărește ediția Adevărul Financiar Live în care Roxana Popescu, KeysFin identifică problemele pe care le are de rezolvat mediul de business românesc în 2020:

Economia românească dă semne clare că se apropie de finalul ciclului de creștere post criză”, apreciază Roxana Popescu, Managing Director KeysFin. De la maximul istoric, de 29.600 de insolvențe atins în 2013 scăderea din 2019 este de 78% . Analiștii companiei de consultanță apreciză că ”odată cu decelerarea economiei ar putea fi minimul ciclului, urmând să se stabilizeze în jurul pragului de6.000 de insolvențe în acest an”, adaugă Roxana Popescu.

Economia regională a României în 2019

În ultimii 10 ani, cel mai dinamic județ din punctul de vedere al numărului de entități economice active a fost Ilfov, care a înregistrat o creștere de 138%, astfel că în 2019 existau aici aproximativ 50.000 de afaceri. În topul creșterilor procentuale se regăsesc și Dâmbovița, care are cu 57% mai multe entități active decât în 2009 și Giurgiu cu 56%.

La polul opus, cele mai mici creșteri în ceea ce privește firmele înființate s-au înregistrat în Harghita, cu o creștere de doar 2,1% în ultimii 10 ani, precum și în Botoșani – 4,8% și Bacău – 5%. La nivel nominal însă, Bucureștiul rămâne lider cu peste 247.000 de entități (18% din total), urmat de Cluj și Timiș, cu 73.000 (5,3% din total), respectiv 58.500 (4,3% din total). Podiumul este completat de Constanța  – 50.300 afaceri nou înființate și Bihor -50.200. 

Programul Start-Up Nation a devenit un fenomen în rândul antreprenorilor locali, datorită facilităților acordate, astfel că acesta a contribuit nu doar la creșterea numărul firmelor înființate, cât și la obiectul de activitate al acestora, precum și la județul de proveniență.

Potrivit datelor oferite de Ministerul pentru Comerț, Antreprenoriat și Mediul de Afaceri, la programul Start-Up Nation 2018-2019 s-au înscris 33.514 planuri de afaceri, cele mai multe dintre acestea în domeniul producției, comerțului și serviciilor.

România a ajuns la performanța de a avea cel mai mic număr de insolvențe din istorie (6,5 mii), respectiv cu 27% mai mic față de 2018 și cu 67% față de 2009. De asemenea, o altă cifră record este și cea a entităților economice active (companii și PFA-uri) care a însumat 1,36 milioane de entități în România, în 2019, conform aceluiași studiu, ”Trending Business”,realizat de experții companiei de consultanță în afaceri KeysFin

KeysFin, unul din cei mai importanți furnizori de soluții de business information din România, oferă informații despre firmele din România și din străinătate prin intermediul unor instrumente dedicate. Cu un portofoliu de peste 500 de clienți.

Prin aplicaţia KeysFin Mobile, utilizatorul poate accesa usor şi rapid informaţii de contact, situaţii financiare, indicatori şi informaţii juridice de la peste un milion de companii active din România.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.