99CreativeWomen

Terapia emoțională și distribuția de carburanți

Dacă despre noul concept Fresh Corner, anume cafeneaua situată în afara benzinăriei, se poate vorbi la timpul viitor, despre susținerea Mol România a programelor de terapie prin artă sau călărie se pot scrie pagini întregi.

Camelia Ene, Country Chairman și CEO al Mol România, ne arată că activitatea de distribuție a carburanților nu se oprește obligatoriu la afacerea de bază, ci poate deveni atipică atunci când se caută proiecte noi sau se implică în programe de susținere socială.

Programul Mol pentru sănătatea copiilor, organizat de Mol România și Fundația Pentru Comunitate, a ajuns la 11-a ediție. Prin acesta, organizațiile non-guvernamentale care derulează proiecte de terapie prin artă sau terapie emoțională având ca scop reabilitarea psiho-socială a copiilor cu afecțiuni cronice, în curs de recuperare după afecțiuni grave sau a copiilor care trăiesc cu dizabilități.

Pot depune cerere fundații, asociații, federații sai organizații religioase care au ca obiect de activitate copiii cu nevoie speciale. Fondul total pus la dispoziția organizațiilor în cadrul acestei ediții este de 400.000 lei. În ediția anterioară, mai mult de 650 de copii cu nevoie speciale au beneficiat de terapie.

„Faptul că le putem fi alături celor mici în momentele în care au cea mai mare nevoie de ajutor reprezintă o onoare pentru noi, dar și o experiență care ne transformă sufletește”, spune Camelia Ene.

Anul acesta s-a desfășurat și a patra ediție a Cupei Mol pentru Sănătatea Copiilor, un concurs național de călărie terapeutică organizat de Asociația Hip-Tep din Aiud. Premiul a fost primit de Asociația HorsEmotion din Timișoara.

Programul Mol pentru sănătatea copiilor a primit, până în prezent, fonduri totale de peste 3 milioane lei, acordați ONG-urilor care au derulat 190 de proiecte și au inclus peste 11.000 de beneficiari.

Pentru modernizarea stațiilor de distribuție a carburanților, compania a introdus, din 2015, conceptul de Fresh Corner, o cafenea în interiorul stației cu produse de panificație, sandwich-uri și bunuri de larg consum. Un număr de 200 dintre cele 227 stații deținute de Mol România are, în prezent, un spațiu Fresh Corner.

Extinderea conceptului se dorește a fi realizată după modelul introdus inm Ungaria, unde a fost deschisă o cafenea într-un mall din Budapesta. Acum se analizează oportunitatea de a deschide și într-un mall din România.

Compania deținută de statul maghiar a avut o cifră de afaceri de 6,7 miliarde lei în 2018.

„După succesul pe are îl are cafeneaua din Budapesta, evaluăm orice oportunitate de dezvoltare în viitor”, spune Camelia Ene, care arată că nu este vorba de o îndepărtare de la activitatea de bază, ci doar de o transformare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.