99CreativeWomen

Diana Popescu savurează ”L’Art de Vivre” la Epoque Hotel

Este singurul hotel din România membru al celor două mari comunități de lux ale hotelăriei internaționale, și rezultatele se văd acum în creșterea cifrelor

Epoque Hotel a fost acceptat acum un an în Relais&Châteaux, celebra asociație internațională a hotelurilor de lux, iar în 2019 a fost inclus în colecția Condé Nast Johansens, ceea ce a însemnat apariția în ghidul publicat de cea mai citită revistă de vacanțe din lume, Condé Nast Traveller. Diana Popescu, owner și CEO al hotelului, a pus, astfel, România pe harta călătoriilor de lux.

”Epoque este primul hotel din România membru în asociație, ceea ce înseamnă o deschidere a României către faimoasele Routes du Bonheur, itinerariile-revelație propuse de Relais & Châteaux oaspeților săi”, explică Diana Popescu avantajele afilierii la această asociație.

În primele 9 luni ale anului hotelul a avut o cifră de afaceri de 1.9 milioane EUR, în creștere cu 19% față de aceeași perioadă a anului 2018. Per total 2019, antreprenoarea estimează o creștere de peste 20%.


Sejururile devin din ce în ce mai mult o experiență imersivă, oaspeții accesând facilitățile de cazare și paleta de servicii conexe

Diana Popescu a ales comunitatea Relais & Châteaux deoarece aceasta include turiști din întreaga lume care aleg în mod exclusiv proprietăți boutique în călătoriile lor și care sunt extrem de loiali brandului Relais & Chateaux, planificându-și itinerariile în funcție de reperele de gastronomie și ospitalitate membre în asociație dintr-o anumită regiune. Astfel, Epoque este acum pe harta Relais & Châteaux, iar oaspeții obișnuiți cu standardele asociației au început să includă Bucureștiul în topul destinațiilor europene de descoperit.

Brandul Epoque, pe care Diana Popescu îl construiește de 9 ani,  este acum completat de mențiunea apartenenței la Relais & Châteaux, ceea ce reprezintă o garanție în plus de confort și calitate a serviciilor, dar mai ales o promisiune a extraordinarului și autenticului. Oaspeții Epoque sunt preponderent călători luxury boutique, iar hotelul a înregistrat o creștere a ADR (average daily rate/tariful mediu pe noapte), precum și a gradului de ocupare pe apartamentele din categorii superioare și apartamentele VIP.

”Sejururile devin din ce în ce mai mult o experiență imersivă, oaspeții accesând nu numai facilitățile de cazare, dar și componenta gastronomică și paleta de servicii conexe precum ritualurile spa sau activitățile tematice”, spune Diana Popescu.

Fondată în 1954, Relais & Châteaux este o asociaţie formată din 560 de hoteluri şi restaurante cu caracter unic din intreaga lume, operate independent, ale căror proprietari au în comun pasiunea pentru ospitalitatea sustenabilă și dorinţa de autenticitate în relaţia cu oaspeţii. Proprietățile afiliate Relais & Châteaux se disting prin servicii impecabile, gastronomie excepțională și o abordare expresivă a conceptului “art de vivre”.

Cu 45 de camere, Epoque Hotel este un business boutique de cinci stele, cu un concept unic pe piața locală și o destinație de lux completă – gastronomie, infrastructură de evenimente și SPA. Peste 80% din clienţii hotelului sunt străini ce provin din Europa, Asia şi America, în special din ţări precum SUA, Marea Britanie, Israel, Franţa sau Germania.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.