Povestea torturilor de succes ale Alinei Stroe a început mai bine de opt ani, când nu se putea vorbi despre dulciuri de lux din București.
Care este secretul? Muncă. Foarte multă muncă. Iar ceea ce o preocupă în mod special, de peste opt ani încoace, este menținerea standardului calității produselor. “Este o promisiune pe care ne-am facut-o în urmă cu opt ani și este scopul nostru”, spune Alina Stroe.
Pentru că anul viitor se împlinesc 10 ani de când Tort Design livrează produse online, Alina Stroe va adăuga o nouă linie în strategia sa de business. Vânzările și expunerea offline.
Ne dorim să deschidem o cofetărie pentru ca ai noștri clienți să aibă unde să încerce produsele noastre oricând -Alina Stroe, fondator Tort Design
În ceea ce privește extravaganțele de gust, Alina spune că la modă sunt opulențele comune. Torturi foarte mari, cu multe accente de auriu, ștrasuri sau pietre. Românii au început să împrumute foarte multe trenduri din lumea arabă, deci totul trebuie să fie opulent și strălucitor.
„Clienții noștri comandă de toate, i-am invățat cu produse de calitate și revin de fiecare dată către noi”, adaugă Alina. Suntem un furnizor de încredere, continuă aceasta, pentru că am dovedit în timp calitatea și seriozitatea produselor.
Săptămânal, echipa Tort Design coace în jur de 60 de torturi, pe lângă candy bar-urile, turtele dulci, mărturiile de botez sau nuntă și torturile de sărbători. Crăciunul fiind una dintre cele mai aglomerate perioade ale anului. O mulțime de personalități, fotbaliști, actori sau cântăreți, cum sunt Horia Brenciu sau Loredana Groza preferă torturile Alinei.
Cât despre tematica torturilor, este greu de spus unde se poate opri imaginația cofetarilor de la Tort Design. Foarte în trend acum, mai ales pentru zilele onomastice sau botez, este tortul flamingo sau unicorn.
Înainte de a lansa Tort Design, Alina Stroe a studiat la Universitatea de Științe Aplicate în Munchen, specializarea Administrare restaurant și hotel, iar apoi a urmat cursuri organizate de unul dintre lanțurile hoteliere de cinci stele din București.