99CreativeWomen

”Deschidem vinul românesc” sau cum să construim brandul de țară prin vinuri

Marinela V. Ardelean, degustător de vin cunoscut la nivel mondial și unul din cei mai buni somelieri ai României, este din acest an consultantul Carrefour în materie de vinuri.

Critic de vin, autor și jurat în competiții internaționale de vin și băuturi spirtoase precum Mundus Vini sau Meininger’s International Spirits Awards, Marinela V. Ardelean este unul dintre cei mai apreciați experți în industria de profil. Binecunoscută în România pentru organizarea RO-Wine |The International Wine Festival of Romania, dar și pentru că reprezintă Foss Marai ca Brand Manager din 2012 și Vinars Brâncoveanu ca Global Brand Ambassador din 2018, în Italia, țara sa adoptivă, activează ca profesor la Italian Chef Academy. Și lista activităților ei nu se termină aici.

Anul acesta, chiar din ianuarie, Marinela a început colaborarea cu unul dintre cele mai mari lanțuri de retail din România, Carrefour. Obiectivul este ca vinul românesc să fie adus mai aproape de consumatori, cu un accent important pe vinul regional, pe proximitatea dintre locul unde se naște vinul și locul unde este consumat.  Este o provocare majoră, consideră Marinela, dat fiind că România se află într-un punct intermediar în evoluția pieței, într-un moment în care există o clasă de consumatori educați, care își aleg vinul pe baza unor cunoștințe, mai mult sau mai puțin profunde, și o clasă complet separată, ale cărei alegeri sunt făcute pe baza inerției sau a unei false tradiții.

”Cea mai interesantă perspectivă deschisă de colaborarea cu Carrefour este aceea de a contribui la construirea unui brand de țară prin vinuri, fiind însă un demers de durată”, explică Marinela.

Vinul, orice s-ar spune, este doar o componentă a brandului, dar vorbim despre un produs cu o puternică dimensiune culturală. ”Vinul nu este doar un aliment sau o băutură, este un element purtător de istorie, de tradiții, de informație și atitudine”, consideră somelierul.

A doua componentă a proiectului se traduce prin sprijinul direct acordat cramelor, și mai ales cramelor mici și medii, care se zbat să ajungă la publicul pe care și-l doresc. Marinela V. Ardelean este convinsă că programul ”Deschidem Vinul Românesc” le va oferi o binemeritată gură de oxigen pentru că, indiferent de cât de bun este vinul unui producător, este nevoie ca acel vin să fie disponibil și accesibil, altfel nu are nici o șansă de a se impune în acest peisaj tot mai aglomerat.

Noi avem de recuperat, ca popor, normalitatea vinului, prezența sa la fiecare masă, readucerea sa în obișnuințele de zi cu zi, nu doar „la ocazii” – Marinela V. Ardelean

Prin acest program, ea își vede concretizat unul dintre dezideratele mai vechi, acela de a promova o comunicare accesibilă a vinului, un discurs orientat către clientul generic, nu către cunoscători. ”Noi avem de recuperat, ca popor, normalitatea vinului, prezența sa la fiecare masă, readucerea sa în obișnuințele de zi cu zi, nu doar „la ocazii”, iar pentru acest lucru trebuie vorbit fără termeni tehnici, fără înflorituri, cu pasiune, dar simplu, explicit. Până acum, având mai mult de a face cu inițiați și profesioniști ai vinului, mi-am dorit să practic acest tip de comunicare, dar abia acum simt că a devenit posibil”, spune Marinela Ardelean.

Ca autor, Marinela a debutat în 2014 cu o ediție bilingvă a „50 de vinuri românești întâlnesc 50 de preparate italiene”, carte premiată de Organizația Internațională a Viei și Vinului și clasată pe locul doi în topul cărților de vin ale anului. În 2015 a fost lansat primul volum al “The Wine Book of Romania”, primul ghid complet al vinurilor de top din România și Moldova, ajuns astăzi la cea de-a treia ediție.

Cu mai mult de un deceniu de experiență în lumea vinului, Marinela V. Ardelean beneficiază de cunoștințele acumulate în cele două facultăți absolvite – de Economie și Drept, lucruri reunite mai târziu într-un Executive MBA în Industria Vinului în Italia. A primit, în 2014, titlul de Dame Chevalier of the Ordre des Coteaux de Champagne și, în prezent, își definitivează studiile de doctorat la Universitatea de Vest, cercetând ”Influența vinului românesc asupra dezvoltării unui brand de țară”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.