99CreativeWomen

Andreea Păunescu redesenează GoodWine pentru generațiile tinere

Se gândea să deschidă o galerie de artă, dar a decis să preia GoodWine, cel mai longeviv târg de vinuri din România. S-a întâmplat anul trecut, după mulți ani petrecuți în industria hotelieră și ceva mai puțin timp într-un business cu produse cosmetice.

Trăim începuturile erei digitale și, până vom ajunge ca roboții să guste și, eventual, să aleagă pentru noi vinurile potrivite, industria în sine se poate adapta și altfel acestor vremuri. Așa că, primul gând al Andreei Păunescu, în momentul în care a preluat Târgul de Vinuri GoodWine, în 2018, a fost acela de a revizui complet imaginea, dar și conceptul evenimentului.

O decizie îndrăzneață, prin care a adăugat noi valențe manifestării și a orientat târgul într-o direcție total diferită de cea pe care se afla până anul trecut. Practic, a introdus în târgul două noi trasee – cel educațional – GoodWine Academy – și unul social – Social Area – o zonă de experiențe interactive cu publicul, care scoate târgul din spatiul călduț al convenționalului. În toamna 2019, de exemplu, antreprenoarea a organizat un Bar de Mixologie cu vinuri neliniștite, adică spumante. A fost o premieră, pentru că nu s-a mai realizat în niciun târg de profil din România.

Redesenăm produsul pentru generațiile mai tinere, le ascultăm și sperăm să le oferim ceea ce își doresc.

Deși nu este o specialistă în vinuri, a preluat un astfel de business fiindcă seamănă cu industria hotelieră. Practic, în loc să închiriezi camere, închiriezi spații pentru expozanți. ”M-a atras faptul că este un târg cu o componentă tehnică foarte importantă, pe care vreau să îl duc mai departe în noua paradigmă”, explică Andreea Păunescu.

Circa 60 de crame din România și din străinătate au participat la ediția din primăvara acestui an a GoodWine, prima organizată după noul concept. Târgul a fost vizitat de peste 5.000 de persoane.

Andreea Păunescu a cumpărat acest târg de la un antreprenor român, convinsă fiind că piața de vinuri este o industrie fabuloasă, România este un producător important de vinuri, iar GoodWine este cel mai vechi târg de profil din România. Ea a organizat în noiembrie la Romexpo cea de-a 24-a ediție.

Andreea Păunescu și echipa ei au deschis o comunicare interactivă cu vizitatorii, fapt  în urma căreia este convinsă că îi va câștiga de partea vinurilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.