Vremea scadenței: Uniunea Europeană va prelungi sancţiunile impuse Rusiei

Uniunea Europeană va prelungi sancţiunile impuse Rusiei FOTO: Guliver / Getty Images
Uniunea Europeană urmează să decidă săptămâna viitoare prelungirea sancţiunilor economice şi politice impuse Rusiei pentru implicarea în criza din Ucraina.

„Uniunea Europeană urmează să stabilească prelungirea cu şase luni a sancţiunilor impuse Rusiei”, a declarat un oficial european, sub protecţia anonimatului, scrie Mediafax.

Ambasadorii statelor UE ar urma să ia această decizie în cursul reuniunii din 9 decembrie.

Secretarul de Stat american, John Kerry, l-a îndemnat miercuri pe preşedintele rus, Vladimir Putin, să ia măsuri pentru stabilizarea situaţiei din Ucraina. “Dacă Moscova vrea relaxarea sancţiunilor, trebuie să acţioneze în consecinţă, trebuie să implementeze Acordul Minsk”, a spus Kerry.

Tensiunile dintre Rusia şi NATO s-au amplificat după intervenţia militară rusă în Siria, culminând cu doborârea unui bombardier rus de către Turcia şi cu invitaţia adresată statului Muntenegru de a adera la Alianţa Nord-Atlantică.