Volkswagen recheamă în service toate vehiculele electrice e-Golf vândute în SUA

Volkswagen recheamă în servici toate modelele e-Golf vândute în Statele Unite FOTO: Guliver/ Getty Images
Grupul auto Volkswagen recheamă în service circa 5.600 de vehicule electrice e-Golf vândute în Statele Unite, din cauza unor probleme la acumulator, informează site-ul agenţiei Reuters, citat de Mediafax.
Share on Facebook0Share on Google+0Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0Share on Reddit0Email this to someone

Potrivit constructorului auto german, sunt rechemate în service toate vehiculele cu motoare electrice e-Golf comercializate în Statele Unite.

„Sunt vizate vehicule marca e-Golf fabricate în perioada 2014-2016, din cauza unui soft al sistemului acumulatorului care semnalează în mod greşit o descărcare, generând oprirea motorului electric“, transmite grupul Volkswagen.

În urmpcu o săptămână, constructorul german  a decis chemarea pentru reparaţii a peste 800.000 de vehicule mărcile Volkswagen Touareg şi Porsche Cayenne, din cauza unei defecţiuni la una dintre pedale, arată Mediafax.

În septembrie 2015, Volkswagen a anunţat că circa 11 milioane de autovehicule ale grupului, la nivel mondial, sunt afectate de scandalul emisiilor poluante. Scandalul a izbucnit după ce Agenţia americană pentru Protecţia Mediului (EPA) a acuzat VW că a instalat sisteme speciale pe unele autoturisme diesel pentru a evita standardele federale din SUA în materie de emisii, expunând cetăţeni americani la gaze poluante.

Constructorul auto german ar fi instalat un software special în calculatorul de bord al unor modele diesel Volkswagen şi Audi. Dispozitivul este programat să activeze un sistem de filtrare completă a particulelor doar în timpul testelor oficiale pentru emisii.

După teste, adică în situatiile generale de funcţionare a motorului, dispozitivul dezactivează sistemul de filtrare a particulelor, susţine Agenţia americană pentru Protecţia Mediului, mai transmite Mediafax.

Potrivit autorităţilor americane, 482.000 de autoturisme cu motoare diesel au încălcat standardele federale americane privind emisiile de dioxid de carbon.

Share on Facebook0Share on Google+0Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0Share on Reddit0Email this to someone