VIDEO Uber se extinde la transportul cu elicoptere şi camioane

Până la vehicule zburătoare care se pilotează singure, Uber va trebui să folosească unele clasice
Gigantul american Uber, care a revoluţionat taximetria, plănuieşte să se extindă şi în transporturile aeriene investind în elicoptere şi vehicule aeriene, dar şi pe segmentul logistic, cumpărând o firmă care vrea să realizeze camioane care se conduc singure.
Share on Facebook14Share on Google+0Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0Share on Reddit0Email this to someone

Jeff Holden, directorul de produse al Uber, a declarat că societatea testează vehicule aeriene cu decolare verticală pentru transportul de persoane între localităţi, potrivit TechCrunch. Deşi ideea pare nebunească, Uber nu este singura companie care cercetează acest domeniu: Airbus deja plănuieşte crearea unor taxiuri zburătoare, în vreme ce fondatorul Google Larry Page investeşte în două companii care ţintesc realizarea de maşini zburătoare.

Planurile Uber vor demara cel mai probabil cu vehicule pilotate, precum elicopterele militare V-22 Osprey, potrivit sursei citate, dar cele mai multe concepte de vehicule cu decolare verticală includ drone comerciale.

Holden a spus că spaţiile urbane ar putea fi reconfigurate, astfel încât vehiculele aeriene cu decolare verticală să decoleze şi să aterizeze pe acoperişurile clădirilor, ceea ce va relaxa traficul rutier din oraşe precum San Francisco sau Oakland.
Mai mult, planul include ca ulterior vehiculele aeriene să se piloteze singure. Deocamdată există bariere legislative, precum reglementările privind traficul aerian la altitudine joasă sau utilizarea vehiculelor autonome în transportul oamenilor.

Camioane autonome

Pe lângă vehiculele aeriene, Uber are şi planuri ceva mai pământene: grupul a achiziţionat starup-ul Otto, prin care Uber plănuieşte să intre pe piaţa camioanelor de mare tonaj. Otto plănuieşte să îşi extindă flota de la 6 la 15 camioane şi stabileşte parteneriate cu firme independente, a anunţat Lior Ron, cofondator al Otto într-un interviu pentru Reuters. Deja din 2017 camioanele Otto, dar şi cele ale altor companii, vor transporta mărfuri între depozite şi magazine utilizând tehnologia Otto.

Uber deja a început să contacteze transportatori, iar serviciile pe care le promite sunt mult peste promisiunile iniţiale ale Otto de a dezvolta camioane care se conduc singure.

Deocamdată camioanele pe deplin autonome sunt departe de a deveni comune, unii experţi estimând că vor trece două decenii până la acel moment, iar camioanele Otto sunt manevrate de un şofer şi un inginer. Dar Uber şi Otto includ şi multe alte tehnologii, precum navigare, cartare şi urmărirea flotelor, care pot fi puse la lucru paralel cu sistemele de condus automat.

Astfel, Uber vrea să intre pe piaţa de 700 de miliarde de dolari a transporturilor, care este notorie pentru marjele reduse de profit, relatează CNBC. Compania atacă astfel o liotă de jucători puternici, precum companiile de logistică C.H. Robinson, XPO Logistics sau Maersk. De asemenea, grupul german Daimler, producător al camioanelor Mercedes, vrea să dezvolte autovehicule de mare tonaj care să se conducă singure. Recent, şi Elon Musk – fondatorul şi directorul general al Tesla – a anunţat că societatea pe care o conduce va produce în viitor camioane electrice care se conduc singure.

Uber este cel mai valoros startup din lume, fiind evaluat la 68 de miliarde de dolari. Compania a achiziţionat Otto luna trecută pentru 680 de milioane de dolari.

Share on Facebook14Share on Google+0Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0Share on Reddit0Email this to someone