Un ministru din cei noi zgâlţâie Pilonul II

Elena Deacu 29-06-2017
Ionuț Mișa FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
O declaraţie nefericită a noului ministru de Finanţe, Ionuţ Mişa, privind desfiinţarea pilonului II de pensii, a făcut ca mediul de afaceri să intre în panică, bursa să scadă abrupt, iar leul să se deprecieze.
Share on Facebook0Share on Google+0Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0Share on Reddit0Email this to someone

Noul ministru de Finanţe, Ionuţ Mişa, a provocat o adevărată debandadă în mediul de afaceri din România, dar şi printre cetăţenii îngrijoraţi de viitorul pensiilor lor, după ce a declarat că pilonul II de pensii va fi desfiinţat, informaţie care a fost negată ulterior de premier.

Spusele lui au atras reacţii febrile ale afaceriştilor, care au dus la deprecierea bursei şi a monedei naţionale, dar şi ale guvernanţilor. „Pilonul II se va desfiinţa. Banii se vor întoarce la toţi cei care au cotizat, ei având posibilitatea să opteze pentru bugetul asigurărilor sociale sau pentru Pilonul III, cel privat. Vor alege dacă banii lor vor fi administraţi de stat sau privat. Nu am stabilit un calendar, intenţionăm spre sfârşitul anului“, a fost declaraţia nefericită a lui Mişa, în cadrul audierii sale din Comisiile reunite de buget-finanţe din Parlament.

La câteva ore după această declaraţie, preşedintele PSD Liviu Dragnea a întors tăios vorbele lui Mişa, spunând că sunt „o prostie!“, fără să dea alte declaraţii. Şi nou premier, Mihai Tudose, a ţinut să asigure că pilonul II de pensii nu va fi desfiinţat, spunând că va avea o discuţie cu ministrul Finanţelor. „Nu se desfiinţează, punct“, a declarat răspicat Tudose.

După votul de învestitură din Parlament, Mişa şi-a retras însă vorbele: spunând că Pilonul II de pensii „nu se desfiinţează şi nu se naţionalizează“. „A fost o eroare pe care mi-o asum“, a susţinut Ionuţ Mişa întrebat ce se întâmplă până la urmă cu Pilonul II de pensii.

În aprilie, fondul de pensii NN şi-a anunţat clienţii cărora le administrează pensia privată obligatorie că în ultimele săptămâni au existat discuţii în spaţiul public privind o eventuală decizie de naţionalizare a fondurilor de pensii private. Ca rezultat, NN a fost amendat cu 750.000 lei, iar directorul general Raluca Ţintoiu şi-a pierdut autorizaţie, autorităţile negând vehement zvonurile.                     

De la ce a pornit

O măsură din programul de guvernare revizuit al PSD arăta că salariaţii cu venituri din activităţi independente vor avea posibilitatea de a opta pentru plata contribuţiilor la fondurile de pensii private, deoarece în prezent ei sunt obligaţi „să plătească şi la pilonul I de pensii, care este al statului, şi la pilonul III de pensii, care este privat”, potrivit ministrului Muncii, Lia Olguţa Vasilescu. Însă toţi ceilalţi salariaţi, angajaţi cu contract de muncă, vor plăti în continuare CAS la sistemul public de pensii, cel de stat, a explicat Vasilescu. „Nu vrem în niciun caz să dărâmăm pilonul statului ca să ajutăm piloanele de pensii private“, a mai spus ea. Această măsură, cel mai probabil, a provocat confuzia ministrului de Finanţe, Ionuţ Mişa.

Ulterior, într-un comunicat de presă, Mişa a precizat a răspuns unei întrebări care „probabil, a fost interpretată greşit”. El susţine că nici nu ar fi putut face o astfel de previziune şi spune că regretă „confuzia creată”.  „În legătură cu informaţiiile aparute în presă potrivit cărora aş fi declarat că Guvernul are în intenţie desfiinţarea Pilonului II de pensii fac următoarele precizari: Nu am declarat că voi susţine desfiinţarea Pilonului II de pensii. Nici nu am în intenţie să fac acest lucru. Nu există în Programul de guvernare această măsură. Precizez încă o dată, nici nu desfiinţăm pilonul II de pensii, nici nu îl naţionalizăm”, argumentează Mişa.

Bursa a închis pe roşu

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis şedinţa de joi pe roşu. Principalii indicatori au pierdut peste 3%, iar leul s-a devalorizat până la cotaţii de peste 4,57 lei/euro, după publicarea în presă a informaţiilor despre noul program de guvernare şi după ce ministrul nominalizat la Finanţe a vorbit despre desfiinţarea pilonului II de pensii, unul dintre cei mai importanţi furnizori de capital din România.

Brokerii au avertizat că, dacă s-ar desfiinţa Pilonul II, fondurile de pensii ar fi obligate să vândă într-un timp scurt activele deţinute pe bursă, estimate la peste un miliard de euro, ceea ce va duce la deprecierea importantă a valorii acţiunilor, dar şi la o depreciere a leului.

Ce este Pilonul II

Pilonul II reprezintă sistemul de pensii obligatorii administrate privat. El a fost introdus în anul 2008 şi este obligatoriu pentru toate persoanele angajate în vârstă de până în 35 de ani şi facultativ pentru persoanele care au între 35 şi 45 de ani.

Aproape 6,8 milioane de români erau înscrişi la sfârşitul anului trecut în sistemul pensiilor private obligatorii (Pilonul II). Valoarea activelor nete acumulate de fondurile de pensii private obligatorii (Pilonul II) se ridica la 36,1 miliarde de lei, la 31 mai 2017, în creştere cu 34,14% faţă de nivelul de la 31 mai 2016. Activele reprezintă sumele acumulate din contribuţii şi din câştigurile din administrarea acestora.

Asociaţia pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR) susţine că Pilonul II este una dintre cele mai de succes reforme structurale din România, cu rezultate foarte bune pentru contribuabilii români (cele mai bune randamente investiţionale din Europa din ultimii 10 ani), ceea ce „nu justifică în niciun fel vreo măsură de afectare a arhitecturii acestuia, cu efecte negative asupra pensiilor viitoare a peste 7 milioane de români”.

Potrivit Asociaţiei, peste un milion de români din cei aproape 7 milioane care contribuie la Pilonul II au în conturi sume de peste 10.000 de lei fiecare, un capital personal deja destul de consistent, ce va continua să crească pe măsură ce sistemul va progresa.

Share on Facebook0Share on Google+0Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0Share on Reddit0Email this to someone