Un consumator și-a rezolvat online litigiul cu banca, în 17 zile, prin CSALB

Elena Deacu 02-03-2017
Un consumator din Botoșani a reușit să își soluționeze online litigiul cu banca, în numai 17 zile, prin intermediul Centrului de soluţionare alternativă a litigiilor în domeniul bancar (CSALB).

Schimbul de documente și informații s-a făcut doar pe e-mail și la telefon, iar în acest caz rata lunară a scăzut cu aproape 100 de euro (de la 330 la 234 de euro), comisionul de administrare a fost eliminat din contractul de credit, iar din partea băncii consumatorul a primit și 800 de euro despăgubire.

În cadrul conferinței de presă „Metode alternative de soluționare a litigiilor pentru consumatorul de servicii financiare”, organizată de CSALB, reprezentanții centrului au prezentat situația cererilor primite.

În aproape un an de funcționare a CSALB, s-au înregistrat 293 de cereri conforme (23 februarie 2017), comparativ cu 30 iunie 2016 cand s-au înregistrat un număr de 79 de cereri, scrie Finzoom.

Dintre acestea, 51 de solicitări sunt în faza de filtru, iar alte 57 sunt dosare în diverse stadii de soluționare.

Conform informațiilor furnizate în cadrul conferinței, cea mai des utilizată modalitate de transmitere a cererilor este prin e-mail (192 cereri), urmată de depunerea acestora la sediu (52) și prin poștă (49).

Cele mai frecvente solicitări               

Cele mai frecvente solicitări ale consumatorilor sunt: restituirea comisionului de risc, de administrare; reeșalonarea creditului; diminuarea ratei lunare, în situația în care consumatorul apreciază că acestea au fost mărite de comerciant în mod abuziv; restituirea sumei ce a rezultat din mărirea marjei dobânzilor în mod excesiv; reducerea marjei dobânzii și înghețarea cursului valutar la data încheierii contractului de credit în franci elvețieni; calcularea și plata ratelor în lei, la cursul de schimb valutar de la data încheierii contractului; eliminarea unor clauze abuzive, privind aplicarea de dobânzi penalizatoare; ștergerea înregistrărilor din Biroul de Credit.

Citiţi mai multe despre acest subiect pe Finzoom.ro.