Ultimatum pentru Volkswagen: scandalul se extinde, iar autoritățile germane amenință cu interdicții

Autoritatea Federală din domeniul transporturilor a cerut în scris constructorului auto să inițieze un calendar strict pentru remedierea problemelor legate de textele de noxe trucate FOTO: Guliver / Getty Images
Autoritățile germane i-au cerut constructorului german Volkswagen ca până în 7 octombrie să facă public modul în care intenționează să respecte standardele de mediu pentru motoarele diesel care au generat scandalul noxelor.

Autoritatea Federală din domeniul transporturilor i-a cerut în scris constructorului auto să inițieze un calendar strict pentru remedierea problemelor legate de testele de noxe trucate, scrie Bild. Autoritatea atenționează grupul Volkswagen că, dacă nu respectă termenul cerut pentru a da explicații, ar putea interzice circulația pe drumurile publice din Germania a mașinilor implicate în acest scandal.

În același timp, furnizorii de componente electronice caută să se scuze sau să se delimiteze de scandalul provocat la Volkswagen. Surse din piața auto, citate de Bild, arată că Bosch ar fi atenționat compania auto că softul pe care l-ar fi furnizat către Volkswagen era destinat testelor interne ale companie, și nu pentru a fi utilizat pe modelele destinate comercializării.

Presa germană a mai relatat că și unii ingineri de la Volkswagen ar fi atenționat compania încă din 2011 că unele dispozitive „aranjează” testele de emisii de noxe. Mai mult, au apărut informaţii că autorităţile europene ar fi știut încă de acum cinci ani de existența unor dispozitive capabile să modifice rezultatul testelor de poluare, și că membrii Comisiei Europene ar fi fost avertizați despre acest lucru acum doi ani.

 Anchete și măsuri drastice în mai multe țări

În timp ce dinspre Volkswagen nu vin deocamdată informații, mai multe țări au deschis anchete proprii în ceea ce privește scandalul emisiilor trucate. În Statele Unite, în urma constatărilor făcute de Agenția de Protecțe a Mediului, Departamentul de justiție a inițiat deja anchete penale.

Citiți și: Haosul german: Angela Merkel, îngenuncheată de criza refugiaților și noxele de la Volkswagen

În Marea Britanie, Agenția de Certificare a Vehiculelor a demarat mai multe teste de laborator, pentru a compara rezultatele acestora cu situația reală. Ministrul italian al Transporturilor a declara și el că se fac controale pe un lot de 1.000 de mașini în vederea stabilirii valorii reale a noxelor.

În Franța, ministerul Mediului a demarat controale aleatorii pe un lot de 100 de mașini. În Coreea de Sud sunt luate în colimator în jur de 5.000 de mașini Volkswagen din modelele Golf și Jetta, dar și Audi A3. Autoritățile sud-coreene nu vor ezita să extindă verificările și pentru alte modele de mașini germane, dacă vor fi găsi probleme grave.

În Canada, ancheta Agenției de Mediu va cuprinde în jur de 100.000 de mașini diesel, atât de la Volkswagen, cât și de la Audi. Anchete pentru investigarea unor posibile fraude privind testele de noxe au fost deschise și în Norvegia și India. Elveția a interzis vânzarea modelelor Volkswagen implicate în acest scandal al emisiilor poluante, scrie Reuters, potrivit căruia decizia va afecta și alte mărci ale grupului auto, Skoda și Seat.

Presa germană a mai relatat că, în urmă cu aproape 40 de ani, Volkswagen a mai trecut printr-un astfel de incident, dar de mai mică amploare. În 1973, Volkswagen a instalat pe motoare dispozitive sensibile la temperaturi, care aveau capacitatea de a opri controalele de emisii. După acest incident, producătorul auto a eliminat dispozitivele respective, iar întreaga poveste a costat compania 120.000 de mărci.

Citiți și: De la Malaxa și IMS, la Oltcit și Duster: povestea pieței auto din România

În România, Registru Auto Român a formulat un punct de vedere referitor la scandalul emisiilor de noxe măsluite. Potrivit acestei autorități, organismele europene ar fi avut în vizor apariția unor astfel de incidente și lucrează la elaborarea unui nou set de măsuri care să evite acest gen de situații.

„Monitorizarea emisiilor de gaze poluante, în afara ciclului oficial de măsurare, este un subiect care a intrat în atenţia Comisiei Europene de mai mulţi ani. Drept urmare, mai multe comisii tehnice la nivelul UE au studiat impactul şi au concluzionat că este necesară o modificare legislativă pentru a evita depăşirea excesivă a nivelului de emisii la funcţionarea în regim real, în afara ciclului. Modificarea legislativă a trecut de avizele CE, se află în discuţie la nivelul UE şi presupune o metodă alternativă de măsurare cu echipamente ambarcate în vehicul şi în funcţionarea reală, pe şosea. Metoda previne riscul de a avea situaţii echivalente cu cele din SUA, şi anume ca producătorii să programeze calculatoarele motoarelor pentru o funcţionare avantajoasă pe ciclul oficial de măsurare, faţă de funcţionarea reală a vehiculelor. Noul set de măsuri poartă denumirea generică de RDE (Real Drive Emission)”, se arată într-un comunicat de presă al RAR.

Scandalul Volkswagen, comparat cu cel care a dus la falimentul Enron

Financial Times consideră că scandalul în care este implicat Volkswagen este mai mare decât prăbușirea Enron, colosul energetic american care a falimentat în 2001 pe baza fraudelor din contabilitatea grupului. Iată motivele pentru care publicația britanică spune că acest scandal este comparabil cu cel care a dus la dispariția Enron: