Transportatorii acceptă o nouă întrevedere cu ASF doar dacă autoritatea va propune măsuri împotriva creșterii tarifelor RCA

Principala nemulţumire a transportatorilor este scumpirea accelerată a poliţelor de asigurare a vehiculelor în ultimul an FOTO: Guliver/ Getty Images
Transportatorii sunt de acord să poarte noi discuții cu conducerea Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), cu condiția ca ASF să vină cu propuneri de măsuri legale privind limitarea creșterii asigurărilor RCA, a declarat, vineri, pentru News.ro, Radu Dinescu, secretarul general al Uniunii Naționale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR).

Şase organizaţii din domeniul transportatorilor pregătesc un protest uriaş, pe 18 aprilie, la care ar urma să fie mobilizate 40.000 de autovehicule. Scopul mitingului este ca autorităţile să ia măsuri urgente împotriva creşterii tarifelor RCA, conform News.ro.

„ASF ne-a invitat şi în această săptămână la o întâlnire. Am refuzat pentru că nu am primit promisiunea că vom discuta serios pe tema limitării creşterii RCA. Nu mergem la întâlnire să auzim iar de la dânşii că preţul nu a crescut aproape deloc în ultimul an, când inclusiv cei de la Consiliul Concurenţei au spus că tarifele au crescut şi cu peste 200%”, a declarat Radu Dinescu.

Potrivit unor surse apropiate discuţiilor, comisia de buget finanţe din Senat, care analiza proiectul de lege privind RCA, a întors proiectul şi a cerut ASF să ţină cont de propunerile venite din partea transportatorilor.

„Transportatorii vor acum două grupuri de discuţii. Unul să analizeze legea RCA, iar altul să discute separat măsurile care pot fi luate pentru limitarea creşterii RCA. În plus, asociaţiile cer prezenţa la discuţii a preşedintelui ASF, Mişu Negriţoiu”, au explicat sursele consultate de News.ro.

Potrivit acestora, dacă ASF este de acord cu aceste condiţii, întâlnirea ar putea avea loc pe 29 martie.

Principala nemulţumire a transportatorilor este scumpirea accelerată a poliţelor de asigurare a vehiculelor în ultimul an. În plus, transportatorii au evaluări diferite faţă de cele ale ASF în privinţa scumpirii RCA.

Datele publicate de către autoritate arată că prima medie pentru poliţe încheiate pe 12 luni, calculată cumulat pentru segmentele autoutilitare/autocamioane şi transport de persoane, a crescut cu 42% faţă de nivelul din iunie 2015.