Topul înmatriculărilor de maşini noi, pe mărci auto: prima care se vede în retrovizorul Dacia este Volkswagen

În primele 10 luni din acest an au fost înmatriculate 64.401 autoturisme noi FOTO Guliver / Getty Images
Cele mai multe autovehicule noi înmatriculate în România în primele 10 luni din acest an au fost produse de Dacia, iar pe următoarele două locuri sunt mărci care aparţin grupului Volkswagen, reiese din statisticile Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare Vehicule (DRPCIV).

În perioada ianuarie-octombrie 2015, în România au fost înmatriculate în total 64.401 autovehicule noi, din care 21.115 unităţi poartă marca Dacia.

În top urmează Skoda, marcă a grupului Volkswagen, cu 5.967 de unităţi, apoi chiar Volkswagen (VW), cu 5.952 de unităţi.

În clasamentul cu toate mărcile se mai regăsesc şi celelalte branduri din portofoliul VW, cum ar fi Audi (1.173 de unităţi înmatriculate în primele 10 luni), Seat (621 de unităţi), Porsche (172), Bentley (11) sau Lamborghini (4).

Astfel că, după Dacia, VW conduce de departe „coloana“ din clasamentul pe mărci auto, cu un total de 13.900 de unităţi înmatriculate în România.

Concurenţă strânsă pentru locurile 4-10

După mărcile grupurilor Dacia şi Volkswagen, concurenţa este extrem de strânsă, în competiţie intrând Ford, Renault, Opel sau Mercedes-Benz, dar şi asiaticii de la Toyota şi Hyundai.

Ford s-a menţinut pe locul 4, chiar dacă vânzările sale sunt în uşoară scădere faţă de aceeaşi perioadă (ianuarie-octombrie) din anul trecut – de la 5.020 la 4.595 de unităţi înmatriculate.

Renault, în schimb, a avut vânzări în creştere (3.668 în 2015 faţă de 3.418 în ianuarie-octombrie 2014), menţinându-se pe locul 5.

Pe locul 6 se menţine Opel, cu vânzări în scădere (de la 3.078 la 2.781 de unităţi), iar pe locul 7 a urcat Toyota, devansând Hyundai printr-o creştere spectaculoasă – de la 1.894 la 2.176 de unităţi înmatriculate.

Locurile 9, 10 şi 11 sunt ocupate – la fel ca şi anul trecut – de Mercedes, Fiat şi, respectiv, BMW.

Măriri şi decăderi la mărcile premium

Şi în acest an, înmatriculările de maşini purtând mărci de lux pot fi numărate pe degete, unele fiind în creştere, altele în scădere.

Lamborghini, spre exemplu, a urcat de la 3 la 4 înmatriculări, în timp ce Ferrari a coborât de la 7 la 5 înmatriculări în România.

La această categorie, o intrare triumfală şi-a făcut Rolls Royce, cu o maşină înmatriculată în 2015 (faţă de zero în 2014), în timp ce Aston Martin a ieşit din clasament, cu zero înmatriculări în 2015 faţă de două în 2014.

Datele DRPCIV mai arată că, în primele 10 luni din acest an, pe lângă cele 64.410 de autoturisme noi, au mai fost înmatriculate 204.257 de maşini second-hand, ajungându-se astfel la un total de 268.658 de înmatriculări, faţă de cele 240.006 din aceeaşi perioadă a anului trecut.

Print