Top 10 cei mai mari conducători din istoria Europei

Historia 13-05-2015
Statuie a lui Gaius Iulius Cezar, lider politic și militar roman FOTO: Historia.ro
Un conducător bun, un adevărat om de stat este o persoană care poate produce o schimbare profundă în societate, care modernizează şi care are o influenţă mare în jur, bazându-se în principal pe calităţile sale de lider.

Un mare conducător are nevoie de multe trăsături: se face cunoscut datorită acţiunilor sale; aceste acţiuni pot pune capăt un sistem al violenţei, creând un spaţiu pacificat, pot fi sub forma unor victorii asupra altor naţiuni sau pot moderniza şi schimba întreaga ţară. Dintre nenumăraţii conducători pe care istoria i-a înregistrat, numai câţiva pot fi numiţi „cei mai mari” sau „cei mai buni”. În fiecare ţară se fac sondaje periodice care pun în discuţie personalităţile care au marcat cel mai mult istoria naţională. Percepţiile se schimbă de la o epocă la alta, însă unii rămân în mentalul colectiv pentru totdeauna.

1. Franţa: Napoleon Bonaparte

 

foto; Wikipedia.org
foto; Wikipedia.org

Napoleon Bonaparte este nu numai un mare lider francez, dar unul dintre cei mai mari comandanţi din istorie, care a venit la putere după Revoluţia Franceză care a înlăturat monarhia în Franţa. Napoleon a fost un înţelept, un geniu militar şi un strateg care a înţeles că numerele mai mari înseamnă şi o putere mai mare. Armatele sale erau mici, dar au purtat victorii răsunătoare în faţa unor inamici mult mai numeroşi. Codul Civil Napoleonian pe care l-a emis la începutul secolului XIX este încă actual în multe locuri. Strategiile sale militare şi atenţia pe care a acordat-o omului de rând l-au făcut faimos, având o influenţă mare asupra Franţei şi, nu în ultimul rând, a Europei.

Napoleon i-a condus pe francezi în perioada 1804-1815 şi a fost unul dintre cei mai renumiţi împăraţi din lume. Pe lângă eforturile de modernizare în domeniul juridic şi politic, a purtat numeroase războaie – susţinut de întreaga ţară – ajungând să cucerească întreaga Europă. Sfârşitul expansiunii a venit dinspre Răsărit, fiind oprit în ofensiva sa împotriva Rusiei, în 1812.

2. Anglia: Regina Victoria

regina Victoria

În 1837, Regina Victoria a moştenit un tron care îşi pierduse din prestigiu, aflat pe marginea prăpastiei: Coroana avea o reputaţie proastă, cererea publică şi parlamentară pentru schimbări constituţionale creştea, ameninţând cu înlăturarea monarhiei. Victoria a răspuns acestor nevoi cu tact, adaptându-şi rolul epocii moderne. În loc să dicteze politici, a căutat să încurajeze miniştrii să urmeze anumite politici, în timp ce păstra o aură mistică a poziţiei sale. Mai mult, a dorit să conducă pentru oameni, mai degrabă decât peste ei. Niciun alt suveran nu a studiat funcţia sa mai mult şi nu a muncit mai din greu. Victoria a transformat monarhia dintr-un concept învechit şi absolutist într-o instituţie publică ce există şi astăzi.

Imperiul construit în numele său i-a dat Reginei Victoria o influenţă simbolică de neegalat în afacerile internaţionale. Mai mult, la sfârşit lungii sale vieţi, „bunicuţa Europei” avea numeroşi urmaşi pe tronuri în afara ţinturilor sale, dându-i un plus de autoritate în relaţiile internaţionale. Multe dintre reformele constituţionale şi juridice date în timpul domniei sale au fost exportate în toate colţurile lumii şi încă sunt în vigoare, în multe cazuri formând baza sistemului juridic internaţional modern. În plan social, se poate afirma că niciun alt monarh britanic nu a avut un impact cultural atât de profund asupra epocii sale.

3. Rusia: Ecaterina cea Mare

catherine-the-grea_2262561b

Ecaterina cea Mare este unul dintre cei mai cunoscuţi conducători ruşi, dar ea nu era rusoaică. Născută în Prusia, Ecaterina s-a căsătorit cu un membru al familiei regale ruse şi a pus la cale o lovitură de stat pentru a-l îndepărta pe soţul său, Petru III, şi pentru a prelua domnia asupra Imperiului Rus. A domnit între 1762 şi 1796, timp în care a reuşit să extindă graniţele imperiului său şi să modernizeze Rusia pentru ca ţara să ajungă să fie recunoscută printre marile puteri europene.

Ecaterina cea Mare s-a preocupat de construirea unei noi societăţi ruseşti; a reformat administraţia rusă prin crearea unor politici noi şi eficiente; perioada sa de domnie a rămas cunoscută drept „Epoca de Aur a Imperiului Rus”; i-a eliberat pe nobilii ruşi de serviciile militare şi de stat obligatorii; a dus o politică de iluminare a întregii ţări. În timpul său a fost înfiinţat Institutul Smolni, primul institut de învăţământ superior pentru femei finanţat de stat din Europa. A înfruntat, totuşi, şi câteva revolte ale ţăranilor şi cazacilor, împotriva iobăgiei.

4. Germania: Otto von Bismarck

 

foto: Guliver/ Getty Images
foto: Guliver/ Getty Images

Astăzi, când spui „conducător german” gândul te duce automat la Adolf Hitler. Se poate argumenta că liderul nazist a produs multe schimbări în societatea germană, dar preţul a fost mare. În schimb, un lider german remarcabil este un personaj despre care se discută mai puţin: Otto von Bismarck. În vreme ce vechea ordine era contestată de forţele revoluţionare, de naţionalism şi de liberalism, Otto von Bismarck a avut înţelepciunea de a le ţine pe toate în frâu cu militarismul prusac reprezentat de Rege, Armată şi Junkeri. Bismarck a pus bazele unui hibrid foarte interesant – o putere feudală ce se sprijinea pe o bază industrială modernă şi capitalistă.

Cariera de lider a lui Bismarck se împarte în două faze. Prima, Bismarck a făcut din Prusia spaţiu matrice al naţionalismului german, purtând trei războaie fulger – împotriva Danemarcei în 1864, împotriva Austriei în 1866 şi a Franţei în 1870. Rezultatul a fost îndepărtarea micilor state germane din orbita puterilor străine şi aducerea lor în relaţii strânse cu Prusia, o putere emergentă. Întreaga operă s-a desăvârşit cu declararea Imperiului German în Sala Oglinzilor din Versailles, Franţa (inamicul tradiţional, acum înfrânt). Bismarck a distrus întreaga balanţă de putere în Europa în numai şapte ani. Mai mult de atât, noul stat german unificat avea să se dezvolte curând şi în sfera industrială, depăşind producţia de cărbune şi oţel britanică până la sfârşitul secolului şi făcând un pas important în industriile noi, cum ar fi cea chimică şi electrică. Cea de-a două fază a fost protejarea noului colos politico-industrial pe care l-a creat faţă de agresiunile vecinilor. Bismarck s-a opus procesului expansionist după 1870 şi a dorit să realizeze şi să menţină prietenia Rusiei şi Austriei, astfel ţinând Franţa în izolare şi securizând Imperiul German în faţa unui război pe două fronturi care i-ar fi putut fi fatal. Bismarck a reuşit să menţină pacea europeană, consolidând şi poziţia Germaniei pe continent, până ce a fost înlăturat de la putere de noul şi tânărul Kaiser Wilhelm II, în 1890.

5. Rusia: Petru cel Mare

petru cel mare_getty
foto: Guliver/ Getty Images

Petru I, cunoscut mai degrabă sub numele de Petru cel Mare, a condus Rusia între 1682 şi 1725 şi a reuşit să scoată ţara din perioada medievală şi să ducă un intens proces de modernizare. A dorit centralizarea guvernamentală, modernizarea armatei şi construirea unei flote puternice. Pe scurt, a construit un întreg nou Imperiu Rus, până într-acolo încât a modificat chiar credinţele poporului. Spunea că vechii credincioşi sunt responsabili de faptul că spiritualitatea ţine Rusia pe loc; această declaraţia i-a atras şi numeroşi opozanţi, care credea că aceştia sunt un simbol al devotamentului religios adevărat.

Petru cel Mare avea o putere aparte asupra oamenilor, prin însăşi prezenţa sa: avea doi metri înălţime, corpolent, cu o voce puternică şi fără teamă. Era o persoană întotdeauna deschisă să înveţe lucruri noi; a învăţat multe lucruri – de la dulgherie, la cum să antreneze soldaţi. Sigur, pentru vremurile în care trăia, a învăţat şi să tortureze oameni.

Citiți mai multe despre top 10 cei mai mari conducători din istoria Europei pe Historia.ro