Țarul și Marea: supremația în regiunea Mării Neagre, vitală pentru planurile geopolitice și economice ale Rusiei lui Putin

Flota rusă de la Marea Neagră va fi complet modernizată până în 2020 FOTO: AP
Anexarea Crimeei a demonstrat că Occidentul nu este pregătit pentru o acţiune de amploare în Marea Neagră. În schimb, ruşii au trecut la inițiativă în regiune. Încă o dată, Moscova a demonstrat că are o strategie elaborată pe termen lung.
Share on Facebook0Share on Google+0Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0Share on Reddit0Email this to someone

Încă din 2003, președintele Vladimir Putin anunța că regiunea Azov-Marea Neagră este de maximum interes strategic pentru Rusia, din punct de vedere al rutelor de transport petrol și gaze și al controlului în cazul conflictelor înghețate.

Modernizarea flotei ruse a Mării Negre a fost principalul obiectiv asumat de Kremlin pe termen scurt și un răspuns la expansiunea NATO spre est. În primul rând, prin Crimeea a câștigat o poziție stretegică excelentă situată în centrul Mării Negre, distanța de la Sevastopol la Istanbul fiind de 320 de mile marine.

De asemenea, Rusia își modernizează întreaga flotă din Marea Neagră, ceea ce îi va permite ca din punct de vedere militar să fie din nou puterea dominantă în regiune. Până anul viitor, va dispune de șase noi fregate din clasa Amiral Grigorovici, dotate cu rachete sol-aer supersonice, de ultimă generație.

În plus, primul submarin modern din clasa „Kilo” a fost deja livrat. Submarinele din această clasă aparţin celei de-a treia generaţii, au un deplasament de 3.100 de tone, o viteză de 20 de noduri și se pot scufunda până la 300 de metri adâncime. Proiectul a fost supranumit Gaura neagră (Black Hole) de experţii NATO, pentru că submarinul este aproape nedetectabil în imersiune.

Ca urmare a sancțiunilor internaționale impuse Moscovei, a fost sistată livrarea de către Franța a două nave de asalt din clasa Mistral, capabile să transporte 16 elicoptere de atac, 13 tancuri și 450 de soldați. Ideea n-a fost însă abandonată, Vladimir Putin promițând că cele două nave vor fi construite în Rusia.

Putere militară vs putere economică

Puterea militară a Rusiei este acompaniată de o extindere economică în regiune, în special în domeniul exploatărilor de hidrocarburi din subsolul Mării Negre. În paralel cu anexarea Crimeii, gigantul rus Gazprom a preluat compania națională ucraineană de petrol și gaze ChronomorNaftohaz, și odată cu ea și dreptul de a explora în platoul continental, ceea ce înseamnă că Gazprom a achiziționat active estimate la 50 de miliarde de dolari.

Compania națională a Turciei de petrol și gaze – TPAO – a investit la rândul ei 2,5 miliarde de dolari în explorarea zăcămintelor din propria zonă economică exclusivă a Mării Negre. Primele rezultate indică rezerve estimate la 10 miliarde de barili de petrol și 2.000 de miliarde de metri cubi de gaze naturale. Și România, prin Petrom și Exxon, a investit peste un miliard de dolari în explorarea platoului continental, primele rezultate fiind promițătoare. Oricum, pe măsură ce se forează la adâncimi din ce în ce mai mari, șansele unor noi descoperiri cresc exponențial.

Chiar dacă Rusia a arătat că nu are de gând să repună în discuție celelalte țări riverane zonele economice exclusive, platformele petroliere ale terților nu pot fi apărate de flota Rusiei.

Supremația navală îi conferă Moscovei un ascedent asupra Ankarei când negociază traseul viitoarei conducte de gaze naturale ce va ocoli Ucraina. Rusia dorește să dubleze capacitatea actualului gazoduct ce traversează Marea Neagră, continuând să livreze prin Turcia gaze în Europa. Practic, Moscova va prelua dzvoltarea pe traseul Conductei Trans-Anatolia – TAP – care se alimentează cu gaze naturale azere și le transportă via Georgia și Turcia spre Europa.

Flota Marea Neagra

Ocuparea Peninsulei Crimeea a evitat riscul ca din 2017 Rusia să piardă dreptul la utlizarea portului Sevastopol, plus a altor facilități militare extrem de importante. Pierderea Sevastopolului ar fi echivalat pentru Rusia cu pierderea supermației din Marea Neagră.

În afară de baza navală, în peninsulă staționează 25.000 de militari ruși și aproximativ 50 de avioane de luptă. Alternativa o constituia portul Novorossiysk din estul Mării Negre, dar care nu beneficiază de un climat la fel favorabil precum Sevastopolul. Iarna, viteza vântului poate ajunge aici la 200 km/h, unele nave suferind avarii chiar în rada portului. În schimb, clima din Crimeea se apropie de cea mediteraneană, flota fiind capabilă să se desfășoare 365 de zile pe an.

Unul dintre concurenți, Ucraina, a doua țară riverană ca mărime după Rusia, se află într-o profundă criză politică și economică. Produsul Intern Brut s-a prăbușit cu 28% într-un singur an din cauza conflictului cu separatiștii din est, iar datoria publică raportată la PIB a sărit de 72%.

Din punct de vedere a ratingului, Ucraina este cotată de S&P la nivelul de CC, care indică falimentul iminent, cu trei trepte sub calificativul Greciei de CCC+, doar de nerecomandare pentru investiții.

Capacitatea de refacere a Ucrainei este redusă, dacă luăm în considerare cotațiile aflate aproape de minimele ultimului deceniu pentru petrol și mineru de fier. Mai bine de 50% din economia ucraineană se bazează pe exploatarea și transportul petrolului și gazelor naturale, împreună cu extragerea minereului de fier. În condițiile în care Ucraina supraviețuiește grație ajutoarelor acordate de FMi și UE, investiții noi în forțele navale nu se vor face prea curând.

Putere de negociere

Scopul amplasării unei puternice Armade în Marea Neagră nu este neapărat de a ieși câștigătoare dintr-o confruntare directă cu trupele NATO și/sau ale SUA. În realitate, marele câștig al celei mai puternice forțe navale este pur și simplu demonstrația de forță care contribuie la rezolvarea problemelor de politică externă, un ultim „argument” pentru a-și atinge țelul.

Porturile comerciale rusești de la Marea Neagră asigură 30% din exporturile maritime ale țării. Prin Marea Neagră este cel mai scurt traseu spre Mediterana și Oceanul Indian, zone de interes atât economic, cât și geostrategic. Forța navală trebuie să poată interveni și în zona Caucazului, regiune cu conflicte înghețate. Flota din Marea Neagră este a treia ca importanță, după cele din Pacific și din oceanul Arctic, dar înaintea Balticii și Caspicei.

În strategia Moscovei, supremația în regiunea Mării Neagre este primul pas în asigurarea controlului unei zone la confluența cu spațiul NATO. În final, Putin vede dezvoltarea bazelor navale ca o fațetă a integrării militare pentru strategia revenirii Rusiei la statutul de superputere militară. Cheltuielile militare sunt privite ca pe o investiție în acest caz, urmând a fi recuperate din avantajele comerciale pe care le promovează.

Share on Facebook0Share on Google+0Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0Share on Reddit0Email this to someone