Supra-acciza la carburanți aduce un val de scumpiri până-n Crăciun

Elena Deacu 17-09-2017
Transporturile, industria alimentară şi patronatele sunt de acord că introducerea supraaccizei la carburanţi nu se va resimţi aproape deloc în perioada imediat următoare, scumpiri ale preţurilor putându-se înregistra doar în mod speculativ, la comercianţii care nu fac niciun fel de calculaţie de preţ. Impactul major va avea loc însă spre sfârşitul anului, când toate cheltuielile suplimentare se vor reflecta în preţuri.
Share on Facebook0Share on Google+0Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0Share on Reddit0Email this to someone

„Spre sfârşitul anului vom avea, probabil, o mare creştere a preţurilor. Vor fi majorări substanţiale”, a declarat pentru „Adevărul” Sorin Minea, preşedintele Romalimenta.

„Mâine vor scumpi cei care n-au habar, speculanţii, cei care merg la plesneală, care nu fac niciun fel de calculaţie. Cei care au văzut că s-au scumpit carburanţii şi cresc şi ei preţurile, fără a avea vreun motiv real legat de transportul mărfurilor. Preţurile nu cresc de pe o zi pe alta. Fiecare companie îşi va face un calcul înainte de a majora preţul final”, a adăugat Minea.

Acesta a explicat că strict scumpirea carburanţilor nu va avea impact imediat asupra preţurilor, dar este foarte posibil ca, pe termen lung, să aibă efecte negative asupra economiei şi industriei.

„Nimeni nu ştie care va fi evoluţia preţurilor. Dacă transportatorul care aduce marfa la magazin va scumpi tariful cu nu ştiu cât, va creşte şi preţul produselor. Pentru mine – companie – costul combustibilului nu va avea un impact major. Dar dacă transportul mărfii se scumpeşte cu 5%, atunci va creşte preţul şi la mine”, a explicat reprezentantul Romalimemta.

Transportatorii nu vor creşte tarifele                                             

De altfel, transportatorii s-au angajat să suporte singuri creşterea preţurilor la carburanţi, afirmând că nu vor creşte tariful de transport. „Tarifele de transport nu vor creşte. Creşterea preţurilor produselor de larg consum s-ar putea face doar invocând în mod fals transportul. Preţurile ar putea crescute artificial de marile lanţuri de magazine, supermarketuri, hipermarketuri”, a declarat pentru „Adevărul” Augustin Hagiu, preşedintele Federaţiei Operatorilor Români de Transport (FORT). 

„Pot exista speculaţii”                                                

Costel Olteanu, preşedintele Uniunii Patronatelor din  România – BusinessRomânia, a afirmat pentru „Adevărul” că preţurile produselor nu vor creşte pentru că transportatorii vor prelua sarcina supraaccizei. 

„Pe industrie alimentară, influenţa supraaccizei la carburanţi ar fi de 0,9 – 1% din preţ. Dacă distribuitorii şi comercianţii nu vor face speculaţii, este posibil să existe creşteri foarte mici de preţ sau chiar deloc. Pot exista însă anumite speculaţii pe anumite segmente de produse. Pe pâine, carmangerie, preţurile nu vor creşte. Nu trebuie să intrăm în panică. Preţurile s-au reglat”, a declarat Costel Olteanu.

Supraacciza, rambursată către transportatori

Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) anunţa cu o săptămână înainte de prima majorare a preţurilor carburanţilor că a obţinut de la Guvern asigurări că preţul carburanţilor nu va creşte, în caz contrar va fi reluată schema de rambursare a supraaccizei.

„Prim-ministrul şi ministrul de Finanţe au dat asigurări că nu se vor înregistra creşteri de preţ la carburanţi începând cu 15 septembrie şi 1 octombrie, în condiţiile în care preţul petrolului va rămâne constant. Dacă se vor înregistra totuşi majorări de preţ după 15 septembrie şi 1 octombrie, prim-ministrul a dat asigurări că este deschis pentru a relua rambursarea supraaccizei către transportatorii rutieri”, se arăta într-un comunicat al UNTRR.

Uniunea transportatorilor a solicitat Guvernului, prin intervenţiile anterioare, să nu recurgă la supraimpozitarea unor bunuri de strictă necesitate, precum carburanţii, măsură care ar conduce la falimentarea industriei de transport rutier, în condiţiile în care un sfert din firmele de transport rutier înregistrează pierderi, iar marjele din industrie sunt reduse, în jurul a 1%. Totuşi, în cazul operării majorării accizei la carburanţi, reorientarea a 15% din carburantul alimentat în România anual spre alte ţări nu va aduce niciun ban la bugetul de stat, iar o migrare mai mare de 15% va aduce în realitate pierderi la buget.  

Preţurile au crescut cu 0,16 lei/l

Supraaciza la carburanţi a intrat în vigoare vineri, dată de la care s-a înregistrat o creştere cu 0,16 lei pe litru la pompă pentru toate cele trei categorii de combustibil. În funcţie de benzinărie, preţurile au crescut diferit, de la 7 până la 16 bani. O a doua majorare se va aplica începând din 1 octombrie.

Guvernul a aprobat, în şedinţa din 30 august, majorarea accizelor la carburanţi în două etape – de la 15 septembrie şi 1 octombrie.

Ministrul Finanţelor, Ionuţ Mişa, anunţa că introducerea supraaccizei va genera o majorare de câte 0,16 lei/litru pentru toate tipurile de carburanţi – benzină cu plumb, fără plumb şi motorină. El susţinea că această majorare se produce în etape „pentru a nu crea un şoc la nivelul consumului care poate genera creşteri de preţ, automat scăderi de consum şi poate afecta bugetul de stat”.

Scumpiri la pompă, înainte de majorare

De la momentul la care a fost anunţată măsura majorării accizei la carburanţi, preţurile la pompă au început să crească.

Premierul Mihai Tudose a susţinut că nu decizia de a introduce supraacciza la carburanţi a generat creşteri de preţuri la pompă pentru că nu a intrat încă în vigoare şi a precizat că în următoarea perioadă are programate întâlniri cu reprezentanţii companiilor petroliere, iar în cazul în care va constata că preţurile au crescut preventiv, va lua măsuri în consecinţă.

„Preţul nu poate numai să scadă, dar în mod cert nu este influenţa accizei, fiindcă acciza încă nu a intrat în vigoare. O să avem o discuţie pe 15-16 septembrie, să vedem exact care a fost influenţa. Dacă barilul a crescut, o să avem o discuţie, dacă au avut alte cheltuieli, este altă discuţie, iar dacă a crescut artificial, cred că nu mai avem nicio discuţie”, a declarat, marţi, Mihai Tudose, întrebat despre creşterea preţurilor carburanţilor la pompă.

Guvernul spunea că românul nu va fi afectat

Scumpirile la pompă ale carburanţilor, dar şi anticipaţiile că şi celelalte preţuri vor creşte odată cu reintroducerea supraaccizei dezmint afirmaţiile de la începutul lunii august ale premierului Mihai Tudose. Acesta spunea, atunci, că majorarea accizelor la carburanţi nu este un motiv de creştere a preţului benzinei şi motorinei. „În 2016 acciza a fost scoasă şi nu a scăzut preţul. Companiile au demonstrat că nu prea au avut nici profit. Ia să vedem, dacă o punem la loc (acciza – n.r.) cresc? Eu cred că nu vor creşte”, preciza Tudose.

În schimb, ministrul Finanţelor Ionuţ Mişa afirma că va creşte preţul, dar nu îi va afecta pe români. „Nu-i va influenţa negativ. Pot să-i asigur”, spunea el, precizând că „au loc discuţii cu reprezentanţii companiilor care vând benzină şi motorină astfel încât consumatorii să nu fie afectaţi”. (Elena Deacu)

Share on Facebook0Share on Google+0Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0Share on Reddit0Email this to someone