Studiu: Schimbările climatice fac prăpăd în agricultură. Peste 75.000 de hectare de culturi au fost afectate anul acesta, faţă de 15.000 anul trecut

Grindina şi ploile torenţiale sunt principalele fenomene care au afectat agricultura FOTO: Guliver / Getty Images
Peste 75.000 de hectare de terenuri agricole au fost afectate în acest an, în România, de fenomene atmosferice extreme, faţă de 15.000 de hectare anul trecut, valoarea pierderilor economice fiind estimată la aproape 64 de milioane de lei, potrivit companiei de asigurări Gothaer.
Share on Facebook5Share on Google+0Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0Share on Reddit0Email this to someone

„În acest context, atât proprietăţile, cât şi culturile agricole au de suferit. Din datele înregistrate de Gothaer Asigurări Reasigurări în perioada 1 ianuarie 2016 – 1 august 2016 pe segmentul asigurărilor agricole, grindina este principala cauză a daunelor produse (65%), urmată de ploile torenţiale (23%) şi îngheţul târziu de primăvară. Toate acestea au dus la un număr de peste 75.000 hectare afectate de fenomene atmosferice, faţă de doar circa 15.000 hectare în anul agricol precedent. De altfel, până la 1 august 2016, numărul dosarelor de daună avizate se ridica la peste 600, comparativ cu cele 139 din anul agricol precedent“, arată Gothaer, într-un comunicat.

În ceea ce priveşte culturile afectate, pagubele produse suprafeţelor cultivate cu grâu au deţinut cea mai mare pondere, urmate de rapiţă şi floarea soarelui. Alte culturi afectate au fost şi cele de orz, porumb, viţă de vie şi pomi fructiferi.

Potrivit unui studiu privind impactul schimbărilor climatice, citat de Gothaer, Europa va continua să se confrunte cu un val de fenomene meteorologice extreme în următoarea perioadă. Acesta mai arată că frecvenţa valurilor de căldură va creşte în toată Europa. Astfel, 73% din suprafaţa continentului va fi afectată semnificativ de aceste fenomene, procentul urmând să se apropie de 100% până la sfârşitul acestui secol. Până atunci, circa 60% din sudul Europei ar putea fi expus, anual, la un val de căldură care în momentul de faţă se manifestă doar o dată la 100 de ani. Concomitent, zonele din Europa de Vest, Est şi Nord vor fi afectate de furtuni din ce în ce mai puternice.

„Agricultura este un domeniu strategic pentru România şi economia ei, iar asigurările agricole trebuie să restabilească un echilibru atunci când fenomenele meteo severe pun în pericol munca şi producţia fermierilor. Încercăm continuu să ne adaptăm în mod echilibrat produsele şi serviciile pentru a răspunde nevoilor acestei linii de asigurări, mai ales în contextul în care ne confruntăm cu o frecvenţă şi o severitate din ce în ce mai agravante“, a declarat, în comunicat, Anca Băbăneaţă, directorul executiv al Gothaer Asigurări Reasigurări.

Aceasta arată că anul acesta a achitat o despăgubire de 400.000 de lei în şapte zile de la primirea ultimului document necesar instrumentării dosarului de daună, „constatând pagubele într-un termen record, respectiv în prima zi în care s-a putut intra în teren după eveniment“.

România deţine aproximativ 13,8 milioane de hectare agricole din care, în anii trecuţi, au fost cultivate cu preponderenţă aproximativ 8,1 milioane de hectare, conform Gothaer.

Share on Facebook5Share on Google+0Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0Share on Reddit0Email this to someone