Soluţia ministrului Energiei pentru Complexul Energetic Hunedoara: o nouă companie, care să preia activele viabile, nu şi datoriile

La Complexul Energetic Hunedoara lucrează în prezent circa 6.300 de angajaţi la minele de cărbune Lupeni, Lonea, Livezeni şi Vulcan şi la termocentralele Mintia şi Paroşeni FOTO: Adevărul
Ministerul Energiei este de acord cu soluţia creării unei noi companii care să preia activele viabile ale Complexului Energetic Hunedoara, dar nu şi datoriile, şi a solicitat Ministerului Finanţelor, principalul creditor al societăţii, să aibă încredere în planurile ministerului, a declarat Victor Grigorescu, ministrul de resort.
Share on Facebook0Share on Google+0Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0Share on Reddit0Email this to someone

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) şi Ministerul Finanţelor deţin împreună în jur de 77% din valoarea creanţelor asupra Complexului Energetic Hunedoara, estimate la cel puţin 1,3 miliarde de lei.

Complexul Energetic Hunedoara se află într-o situaţie financiară dificilă şi a intrat în insolvenţă în luna ianuarie, în 2015 înregistrând pierderi de aproximativ 900 de milioane de lei.

„La Complexului Energetic Hunedoara, cei doi principali creditori ar trebui să privească cu încredere planul nostru. Rata de recuperare a creanţelor în cazurile de insolvenţă, în România, este 2%“, a avertizat Grigorescu.

Ministrul a menţionat că varianta ideală pentru minister ar fi formarea unei noi structuri, în care să intre cele două grupuri, Paroşeni şi Deva, şi cele două mine viabile, Livezeni şi Vulcan, dar fără datorii. În schimb, minele Lonea şi Lupeni sunt considerate fără viitor şi vor fi închise.

Citeşte şi: Complexul Energetic Hunedoara, „societate de binefacere“. Compania de stat a cumpărat cărbune de la sexologi, iar termocentralele nu mai au autorizaţie de mediu

O astfel de variantă, de formare a unei alte companii care să preia doar partea viabilă a vechii solicităţi, a fost vehiculată şi la altă companie de stat aflată în insolvenţă, Oltchim Râmnicu Vâlcea, însă nu s-a concretizat.

Pentru o astfel de variantă, ministerul va trebui să negocieze un acord din partea Comisiei Europene, potrivit unor surse din sector, citate de News.ro. Anunţul vine după ce grupul de lucru huilă constituit la nivelul sectorului energetic a prezentat, săptămâna aceasta, mai multe scenarii pentru păstrarea producţiei de cărbune din Valea Jiului.

La Complexul Energetic Hunedoara lucrează în prezent circa 6.300 de angajaţi la minele de cărbune Lupeni, Lonea, Livezeni şi Vulcan şi la termocentralele Mintia şi Paroşeni.

complexul energetic hunedoara insolventa

Share on Facebook0Share on Google+0Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0Share on Reddit0Email this to someone