Scenariile absurde în care eşti obligat să depui Formularul 600

Elena Deacu 18-01-2018
Depunerea Formularului 600 este obligatorie până la 31 ianuarie pentru persoanele fizice care au obţinut în 2017 venituri extra-salariale mai mari de plafonul de 22.800 lei pe an, însă nu se impune şi celor care au câştigat mai puţin de 1.900 lei/lună. Problema este că, în cazul în care acest formular nu este depus şi, ca atare, nu se plăteşte trimestrial contribuţia pentru sănătate, cei în cauză pierd calitatea de asigurat în sistemul medical.
Share on Facebook0Share on Google+0Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0Share on Reddit0Email this to someone

„Adevărul” vă explică ce trebuie făcut în diverse scenarii, precum cazul în care obţineţi venituri doar din contracte de colaborare, dacă veţi avea în 2018 venituri mai mici decât în 2017 sau dacă nu veţi obţine deloc venituri de acest tip în 2018.

Dacă munceşti doar în baza contractelor de colaborare

Transferul contribuţiilor din sarcina angajatorului în cea a angajatului este mult mai complex decât au lăsat specialiştii ANAF să se înţeleagă, fiind clar doar în cazul persoanelor care au încheiat cu angajatorii un contract de muncă, nu şi pentru cei care muncesc doar în baza unor contracte de colaborare.

Pentru aceştia din urmă, lucrurile sunt mult mai complexe, având în vedere că, dacă nu depun Formularul 600 până la 31 ianuarie, pierd calitatea de asigurat în sistemul medical. Mai grav este că statul condiţionează accesul la sănătate de acest plafon fals.

Concret, dacă o persoană fizică a înregistrat în 2017 venituri rezultate în baza unui contract de colaborare mai mici de 22.800 lei/an şi vrea să beneficieze în continuare de calitatea de asigurat în sistemul medical, va trebui să completeze Formularul 600 şi să opteze pentru plata trimestrială a contribuţiei, la nivelul minim prevăzut de lege.

„Contribuabilii pot opta să nu depună Formularul 600 şi să nu achite contribuţiile, dar pierd calitatea de asiguraţi. Dacă vor să rămână în sistemul de asigurări medicale, pot depune Formularul, optând pentru categoria venituri anuale mai mici de salariul de bază minim brut, care este de 22.800 lei/an. În această situaţie, vor plăti trimestrial câte 570 lei, respectiv 2.280 lei/an”, au explicat pentru „Adevărul” consultanţii fiscali ai ANAF.

Dacă vrei să obţii numărul de ani necesar la pensie               

Acelaşi lucru este valabil şi pentru cei care vor să contribuie în continuare la sistemul public de pensii, pentru a avea continuitate ori pentru a atinge numărul minim de ani necesar ieşirii la pensie. 

„Pentru pensii, Formularul 600 se depune de către cei care au realizat în 2017 un venit net lunar mai mare sau egal cu 1.900 lei, adică venitul net realizat pe întreg anul trecut raportat la numărul de luni. Dacă acest venit este mai mic pot opta pentru plata contribuţiilor la pensii, bifând punctul 2.2 – venituri sub salariul minim brut. În acest caz vor plăti trimestrial 1.425 lei, echivalentul a 5.700 lei/an”, au adăugat consultanţii ANAF.

Dacă în 2017 ai avut venituri extra-salariale mai mari decât vei avea în 2018

Totodată, acelaşi lucru este valabil şi în cazul în care în 2017 veniturile au fost mai mari decât vor fi în 2018: contribuabilii vor depune Formularul şi vor plăti contribuţiile, atâta vreme cât au venituri peste plafon. Dacă veniturile le scad sub plafon, ei nu mai sunt obligaţi să depună Formularul şi în 2019 şi, ca atare să nu mai plătească nimic statului pentru pensii şi sănătate. Dar, din nou, se vor lovi de situaţia de a nu fi asiguraţi.

Dacă nu vei mai avea venituri extra-salariale în 2018

Nici pentru cei care nu vor mai avea venituri din activităţi independente în 2018 nu există un scenariu rezonabil. Dacă ei au depăşit plafonul de 22.800 de lei în 2017, sunt obligaţi să depună Formularul 600, chiar dacă nu vor mai avea aceste venituri şi în 2018. „Nu există o soluţie, pentru că a prezumat legiuitorul că ei vor obţine în continuare aceste venituri. Deci dacă anul trecut au avut venituri extra-salariale mai mari de 22.800, şi mă refer la net, atunci vor plăti pensie şi sănătate în anul 2018. Iar în anul 2019 nu mai primesc aceşti bani înapoi, ei sunt daţi pentru a avea calitate de asiguraţi şi în 2018”, a explicat consultantul fiscal Adrian Benţa pentru „Adevărul”.

Întrebări rămase fără răspuns                                   

Miercuri, începând cu ora 9.00, ANAF a organizat pe pagina sa de Facebook o sesiune de asistenţă online pentru depunerea Declaraţiei 600. Consultanţii Fiscului au lămurit timp de circa 4 ore contribuabilii care aveau întrebări, însă s-au plictisit repede. Astfel, până seara, postarea a acumulat sute de întrebări care au rămas fără răspuns. Singura reacţie a ANAF a fost să îi anunţe pe contribuabili, în jurul orei 17.00, că sesiunea de asistenţă s-a încheiat şi că „întrebările rămase fără răspuns”, dar doar cele care au fost adresate până în ora 16.30, vor fi soluţionate în zilele următoare.

Cum se poate depune Formularul 600

La ghişeu, prin poştă sau prin intermediul Spaţiului Privat Virtual sunt modalităţile prin care un contribuabil poate depune Formularul 600.

Miercuri seara, ANAF a pus la dispoziţie depunerea declaraţiei şi prin intermediul serviciului Spaţiul Privat Virtual.

Însă o variantă optimă pentru a depune declaraţia într-un timp util, până la termenul limită de 31 ianuarie, este şi prin poştă, cu confirmare de primire.

Asta pentru că este atât mai uşor, cât şi mai puţin costisitor decât ca un contribuabil să se ducă până la sediul Fiscului din localitatea de baştină.

 

Share on Facebook0Share on Google+0Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0Share on Reddit0Email this to someone