Românii nu fac față nici măcar facturilor curente

Elena Deacu 24-08-2017
Plata la timp a întreținerii, a facturii la curent și cheltuielile în general sunt o problemă majoră pentru gospodăriile din România, iar mulți cetățeni lucrează suplimentar pentru a face față, atrage atenția Institutul Național de Statistică.
Share on Facebook0Share on Google+0Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0Share on Reddit0Email this to someone

Circa o treime din gospodăriile din România nu și-au plătit la timp cheltuielile cu întreținerea locuinței anul trecut, se arată într-o publicație a Institutului Național de Statistică (INS) transmis[ Agerpres. De asemenea, circa 14,5% din acestea au rămas în urmă și cu plata facturii la energie electrică.

Și factura la telefon a fost plătită cu întârziere de 6,2% din gospodăriile românești, iar unii (6,4%) au întârziat și plata abonamentului radio-TV, taxă care între timp a fost eliminată.

3 din 10 întâmpină dificultăți

Un procent de 69,6% din gospodării pot face față cheltuielilor cu venitul total net lunar realizat, ceea ce înseamnă însă că alte trei din 10 gospodării întâmpină cel puțin dificultăți în acoperirea cheltuielilor din veniturile lunare.

Impozitele asupra veniturilor, contribuțiile la bugetele de asigurări sociale, cotizațiile și alte impozite și taxe au deținut, în 2016, o pondere de 20,3% din cheltuielile totale ale unei gospodării, ridicându-se, în medie, la suma de 513 lei/lună.

Din această sumă, impozitul pe salariu a reprezentat 39,7%, față de 39,5%, în 2015, iar contribuțiile de asigurări sociale (pentru pensie, la fondul de șomaj și pentru asigurările de sănătate) 58,4%, comparativ cu 56,3%, în 2015.

Cât merge la stat ca taxe și impozite

Tot în anul 2015, ponderea taxelor și impozitelor era de 19% din cheltuielile totale, iar suma se ridica la 446,1 lei/gospodărie.

„Impozitele, contribuțiile, cotizațiile, taxele dețin o pondere mare în cheltuielile totale ale gospodăriilor în ale căror venituri predomină veniturile salariale. Astfel, în anul 2016, ponderea acestora în cheltuielile totale a fost de 29,2% pentru gospodăriile de salariați, comparativ cu 13,6% pentru cele de șomeri, 9,8% pentru gospodăriile de pensionari, 4,9% pentru cele de lucrători pe cont propriu în activități neagricole și numai 3,7% în cazul gospodăriilor de agricultori”, se notează în document.

Ce fac ca să acopere cheltuielile

Munca suplimentară este principalul mod prin care românii aleg să își acopere cheltuielile. Potrivit INS, pentru a putea face față cheltuielilor curente, 10,6% din gospodării au apelat la muncă suplimentară, 11,2% la ajutoare financiare, fără obligația de restituire, de la rude, prieteni, 6,5% la împrumuturi de la rude, prieteni, alte persoane, 7,3% la economii.

Pe ce dau banii

Tendința consumeristă asupra căror mulți specialiști au atras atenția recent se reflectă și în datele publicate de INS. Potrivit acestora, principala destinație a cheltuielilor gospodăriilor este consumul. Acesta a deținut, în medie pe ansamblul gospodăriilor, 71,7% din cheltuielile totale.

Cheltuielile de consum au reprezentat 1.810 lei/lună/gospodărie, iar cheltuielile bănești pentru cumpărarea de produse alimentare (inclusiv cheltuielile în unitățile de alimentație publică), nealimentare și pentru plata serviciilor s-au ridicat la 1.612 lei/lună (63,9% din cheltuielile totale).

Potrivit INS, cealaltă parte a cheltuielilor de consum, contravaloarea consumului uman din resurse proprii (acele produse alimentare şi nealimentare din resurse proprii care sunt consumate de membrii gospodăriei), a fost egală cu 198,1 lei/gospodărie şi a reprezentat 7,8% din cheltuielile totale.

Nu își permit haine noi, cărți sau concedii

Institutul Național de Statistică mai arată că puțini dintre români și-au permis anul trecut să își înnoiască garderoba, să cumpere cărți sau ziare, să meargă la spectacole sau să plece de acasă o săptămână, în concedii.

Puțin peste 30% din gospodăriile din România și-a permis anul trecut să cumpere haine noi, potrivit datelor INS. Chiar mai puține, adică 18,1% au avut fonduri pentru a pleca o săptămână în concediu, în afara casei.

Și mobila românilor rămâne învechită: doar 6,4% din gospodăriile românești au fost capabile să înlocuiască mobila uzată sau demodată. Însă puțin mai mulți, respectiv 13,3%, şi-au luat produse electrocasnice.

Nici activitățile culturale nu sunt prea la îndemâna gospodăriilor românești. Doar 11,7% din acestea au mers anul trecut la spectacole de teatru sau cinema, iar numai 16,1% din gospodăriile din România şi-au putut permite cărţi, ziare, reviste cu venitul total net lunar realizat în 2016.

Share on Facebook0Share on Google+0Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0Share on Reddit0Email this to someone