România a înregistrat, în ianuarie, a doua inflație negativă din UE

În total, în ianuarie a fost înregistrată inflaţie anuală negativă în 10 state membre FOTO: Guliver/ Getty Images
România a înregistrat a doua inflație anuală negativă în ianuarie, din Uniunea Europeană, de -1,5%, dublă comparativ cu cea de -0,7% din decembrie 2015. Totodată, la nivelul UE, inflația a fost pozitivă, de 0,2%.

Comparativ cu decembrie 2015, România a consemnat luna trecută o inflaţie negativă, de -0,6%, conform datelor publicate joi de biroul european de statistică Eurostat.

În total, în ianuarie a fost înregistrată inflaţie anuală negativă în 10 state membre. Polonia a consemnat luna trecută cel mai mare declin anual al preţurilor, de 1,7%, în timp ce România a fost urmată de Cipru, cu o inflaţie de -1,1%, potrivit News.ro.

În zona euro, inflaţia anuală a accelerat la 0,3%, de la 0,2% în decembrie. Cea mai mai mare contribuţie la inflaţia din zona euro a venit din partea restaurantelor şi cafenelelor, tutunului şi fructelor, în timp ce carburanţii au avut cel mai mare impact negativ.

Banca Centrală Europeană are ca obiectiv o inflaţie de până la 2% în zona euro, iar nivelul extrem de scăzut al indicatorului ar putea determina instituţia financiară să anunţe noi măsuri de stimulare, la şedinţa de politică monetară din martie.