România, mica Grecie? De ce nu e bine să adoptăm prea curând moneda europeană

Adoptarea euro a ajuns să fie privită la fel ca intrarea în spațiul Schengen. Însă experiențe anterioare, nu dintre cele mai fericite, au determinat Comisia Europeană să solicite mai mult decât simpla îndeplinire a criteriilor tehnice.
Share on Facebook0Share on Google+0Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0Share on Reddit0Email this to someone

România și-a fixat 2019 drept țintă pentru aderarea la euro, țintă inclusă și în programul de convergență transmis de Ministerul Finanțelor Comisiei Europene, iar până luna viitoare trebuie să trimită la Bruxelles un nou program și o dată-țintă pentru intrarea în zona euro. Guvernatorul BNR Mugur Isărescu atenționează însă că trebuie „să ne gândim foarte bine dacă menţinem această ţintă şi să vedem ce avem de făcut“, amintind și faptul că Bulgaria, Cehia, Ungaria şi Polonia nu au stabilit o dată-ţintă de aderare.

Din punct de vedere al criteriilor tehnice, România respectă limitele impuse prin tratatul de aderare. Cele cinci criterii presupun menţinerea deficitului bugetar sub 3%, a datoriei publice sub 60%, a ratei inflaţiei şi a dobânzilor pe termen lung la un nivel apropiat de cel al ţărilor din zona euro şi stabilitatea cursului de schimb. Problema este, după cum a menționat și guvernatorul BNR, a asumării prin voință politică a unui parcurs care conducă la o convergență reală a nivelului de trai din România cu media Uniunii Europene: „Se vorbeşte în general despre convergenţă durabilă şi din acest punct de vedere apare extrem de importantă convergenţă reală. În 2008 eram codaşi în privinţă respectării criteriilor de la Maastricht. În 2015 suntem fruntaşi. (…) În privinţa PIB/locuitor, suntem la jumătate din media europeană, dar suntem din păcate pe penultimul loc în UE“.

Oaia cea mai neagră

Discuțiile privind „contraindicațiile” administrării euro înainte de atingerea unui nivel de dezvoltare economică comparativ cu cel european sunt cauzate de experiența Greciei, Spaniei sau Italiei. Grexit, termenul care a devenit comun pentru a defini ieșirea Greciei din zona euro, e tot mai des pomenit pe fondul anticipatei intrări a Atenei în incapacitate de plată a datoriilor. Teoretic, revenirea la drahmă ar putea ușura povara datoriilor, însă nimeni nu știe cât de mare va fi haosul creat de această schimbare și dacă nu va afecta întreaga zonă euro.

Analiza evoluției Greciei în perioada euro explică de ce se manifestă rețineri în privința acceptării unor noi membri în clubul euro. Mai ales când este vorba de state relativ mari, precum România. La Bruxelles, integrarea mai puternică a României și Bulgariei este privită ca un potențial risc pentru flancul sudic, slăbit deja de criza datoriilor suverane.

Și Grecia a fost dintotdeauna privită cu suspiciune, în anii ’90 fiind considerată oaia neagră a Uniunii Europene din cauza performanțelor negative ale economiei și a necooperări pe plan politic cu ceilalți membri ai UE. Cu toate că a participat de la început la Uniunea Monetară Europeană (EMU, 1999), Grecia a fost singura țară membră a Uniunii Europene care dorea să adopte moneda unică, dar nu i s-a permis pentru că nu îndeplinea criteriile de convergență. Touși, doi ani mai târziu, la reuniunea Consiliului European din iunie 2000, cererea sa a fost acceptată, iar Grecia devenea din 1 ianuarie 2001 membru cu drepturi depline al zonei euro. Admiterea în zona euro a reprezentat pentru Grecia o recunoaștere a apartenenței țării la marea familie europeană, după ce a parcurs un lung drum de democratizare și reforme economice, decizia având o conotație mai degrabă politică.

Bunăstarea din urma Europei

Înlocuind drahma cu euro, Grecia a fost capabilă să se împrumute în condiții mai bune decât permitea realitatea economiei timp de aproape un deceniu. În așteptarea trecerii la moneda unică, dobânzile în moneda națională s-au apropiat de cele în euro, iar acest fapt a contribuit la acumularea datoriilor, astfel că în momentul în care forțele pieței au început să facă diferența între randamentele de la periferie și cele de la centru a devenit clar că povara datoriei devenise nesustenabilă.

Situația României este din multe puncte de vedere asemănătoare celei a Greciei din perioada în care se pregătea să adere la euro. Neîncrederea în guvernele dâmbovițene este de notorietate la Bruxelles. Din punct de vedere al performanțelor economice România se situează pe penultimul loc în UE, după Bulgaria, și la mare distanță de medie. Iar aderarea la zona euro a ajuns să fie privită ca o performanță, fără a fi luate în calcul riscurile.

Aderarea la zona euro nu a transformat economia Greciei într-una a Germaniei, dar a introdus disciplină și prudență la nivel macroecomic, ceea ce reprezintă un pas înaninte, dar nu suficient pentru a evita o criză financiară de durată. Greșelile de conducere a economiei, politica fiscală și imensele deficite, comerciale, bugetare și fiscale au adus țara în pragul încetării plăților.

Beneficii reale?

În schimb, ca membru al zonei euro, Grecia a renunțat la independența politicii monetare. Banca Central Europeană a impus reguli pentru o monedă adaptată nevoilor economiei Germaniei, ceea ce nu a avantajat deloc o țară precum Grecia. Un aspect pozitiv ar fi scăderea drastică a inflației, după ce în anii anteriori aderării la moneda unică, creșterea anuală a prețurilor se măsura cu două cifre.

Numai că aceste din urmă beneficiu ar putea să nu fi fost dependent de euro. România, de exemplu, a ajuns la recorduri minime ale ratei inflației fără să-și pună problema adoptării euro în viitorul apropiat. De asemenea, reformele care să reducă rolul statului în economie, un sistem fiscal mai eficient și încurajarea sectorului privat s-ar fi putut obține și dacă drahma ar fi fost în continuare în circulație. Pentru România procesul este gândit invers. Mai întâi reformarea economiei și creșterea competitivității, și mai apoi adoptarea monedei unice.

Moneda unică deschide și mai mult piața internă comparativ cu cerințele rezultate doar din statutul de membru al Uniunii Europene. Concurența este mai acerbă, iar afacerile autohtone sunt supuse la presiunea importurilor. Pentru populație, trecerea de la o monedă slabă la una puternică, aduce o îmbunătățire evidentă a puterii de cumpărare. Însă pe termen lung, aceasta înseamnă îndatorare peste posibilități.

Share on Facebook0Share on Google+0Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0Share on Reddit0Email this to someone
  • Crayven

    Referendum pt adoptare sau nu e solutia

  • neacsu

    Noi vrem sa stam tot pititi,poate poate nu ne vede cineva si sa mai face o gainarie,nu ne gandim la competitie unde castiga cel mai bun.Vad ca si BNR,gandeste la fel,se descopera si vede lumea ce face noi.Alta explicatie serioasa eu nu vad,iar explicatiile care se fac sunt vechi.Frica,guvernanti si banca centrala sperie lumea.Nemtii,oameni seriosi le merge bine si cu marca si cu euro,tot bine este,pentru ca sunt oameni seriosi.Noi tot cu ciupeala!

  • Pingback: Adevarul Financiar: TOP 10 stiri | Adevarul Financiar()