România ca o (nouă) datorie externă: de la cei 200 de lei ai lui Ceaușescu la Cornul abundenței al guvernului Ponta

Nicolae Ceauşescu şi Elena Ceauşescu în vizită de lucru la Rovinari, judeţul Gorj FOTO: Fototeca online a comunismului
La 25 de ani de la Revoluția din decembrie 1989, România a ajuns de la o țară cu datorie externă zero la datorii reprezentând aproape 40% din PIB.

 

TVA scăzut, salariu minim majorat, pensii și alocații crescute, proiecte de relaxare fiscală – sunt doar câteva dintre măsurile Guvernului Ponta menite să conducă la o creștere economică a României. Și toate astea la o datorie externă de 63,3 miliarde euro, adică 38,4% din PIB.

În urmă cu 25 de ani, lucrurile stăteau complet pe dos. Salariile, pensiile și alocațiile au fost ținute în frâu de Ceaușescu până la mitingul din 21 decembrie 1989 și anunțul hotărârii “privind nivelul de trai al populației” – “Vom majora retribuția cu 200 de lei”.

Și asta în condițiile în care România avea datoriile plătite, dar și un excedent bugetar de peste 280 de miliarde de lei.

Citiți și: Pallady Valley – Raiul bucureștean al hipermarketurilor ridicat peste mormântul fabricilor Epocii de Aur

În prezent, consumul este susținut din împrumuturi, iar importurile sunt net mai mari decât exporturile. Din declarațiile a doi dintre demnitarii comuniști ai vremii, Adevărul Financiar reconstituie modul în care erau luate deciziile la nivel înalt într-o țară care suferea de foame și de frig, și cum liderii comuniști gestionau resursele financiare ale țării.

Fervoarea împrumuturilor externe

România lui Nicolae Ceaușescu s-a îndatorat excesiv între anii ’70 și ’80. Discursul vehement al Celui mai iubit fiu al poporului de condamnare a invaziei sovietice din Cehoslovacia, din 1968, i-a adus acestuia susținerea Occidentului.

Ceaușescu a încercat atunci, cu bani împrumutați, să își pună în practică viziunile legate de industrializarea masivă și rapidă a României. Din păcate, la începutul anilor ’80, Ceaușescu a văzut că banii pe care îi obținea din exporturi nu acopereau dobânzile datoriei externe.

O datorie externă, care ajunsese în 1980 la 11 miliarde de dolari. Prima decizie luată atunci de liderul comunist a fost să raționalizeze consumul intern și să orienteze economia către comerțul exterior.

De la începutul anilor ’80 și până în martie 1989, când a fost achitată ultima tranșă de împrumut, România a trecut printr-o grea criză alimentară, dar și cu reduceri la cote minime ale consumului intern de energie.

Ceaușescu a strâns atât de mult șurubul încât populația își putea cumpăra mașină doar cu aprobare de la liderii de partid, iar alimentele de bază erau raționalizate și distribuite pe cartelă.

Ioan Coman, fostul șef de stat major al Armatei și ministru al Apărării din anii `70, explica la un moment dat că Ceaușescu nu voia să audă de măsuri de care să beneficieze populația. „I-am spus de mai multe ori că în case este frig și ar fi bine să luăm măsuri. El răspunea: Lasă că se va face cald”, detalia el la audierile din 1993 ale Comisiei Senatoriale care a cercetat evenimentele din decembrie 1989.

Lichidarea datoriei externe

Odată cu anunțarea triumfalistă a achitării datoriei externe, românii au crezut lucrurile își vor reveni, iar galantarele băcăniilor se vor umple cu alimente. „La sfârșitul lunii martie (1989 – n.r.), am lichidat datoria externă a ţării, care în 1980 reprezenta peste 11 miliarde de dolari. În total, din 1975 până în martie 1989 am plătit circa 21 de miliarde dolari, din care dobânda reprezintă peste 7 miliarde dolari. În acestea nu sunt cuprinse datoriile pe care le-am avut în ruble și care, de asemenea, au fost de mult achitate”, prelua ziarul Scânteia în numărul său din 13 aprilie 1989 cuvântarea lui Nicolae Ceaușescu rostită la Plenarea CC al PCR.

Citiți și:  Fabricile de apartamente: Epoca de Aur a Bucureștiului, reciclată în proiecte imobiliare

În cercul puterii, anunțul fusese însă făcut încă din 31 martie. Timp de aproape două săptămâni, Ceaușescu și-a pregătit, practic, temele pe care urma să le atingă în cuvântarea oficială.

„Ceaușescu venea și-mi spunea mereu: Să nu lăsăm urmașii urmașilor noștri să plătească dobânzile și să ajungem la situația în care noi să dăm bani și să ne dea ei nouă dobânzile”, povestea același Coman.

La 12 aprilie 1989, Ceaușescu anunța și rezervele valutare ale României: „În prezent, ţara noastră are de încasat din creditele pe care le-a acordat diferitelor state peste 2,5 miliarde dolari”.

Conștient de eforturile populației, Ceaușescu explica în aceeași zi și în ce au fost investiți banii. „În anii 1981-1989 am alocat pentru dezvoltare peste 2.000 de miliarde de lei. Calculând la cursul necomercial al dolarului, aceasta înseamnă peste 200 miliarde dolari. Producţia industrială este în acest an cu peste 50% mai mare faţă de 1980. Producţia agricolă va fi aproape de 1,5 ori mai mare. Volumul de mărfuri vândute populaţiei, în preţuri curente, este cu 40% mai mare”.

Ceaușescu a ținut să arate și măsurile sociale pe care le-a luat: „Fondul total de retribuţie a crescut, în această perioadă, cu circa 60%, iar retribuţia medie cu circa 50%. După cum este cunoscut, în anii 1981-1989 au fost majorate de două ori retribuţiile și pensiile. În acest an, până la 1 august se va încheia cea de-a doua majorare a retribuţiei și a pensiilor”.

Lecția lui Dincă „Teleagă”

Fost prim-vice-premier în 1989, Ion Dincă, zis şi „Teleagă”, declara la 21 octombrie 1993 în faţa aceleiași Comisii Senatoriale:„După plata datoriilor, noi am făcut o serie de propuneri. Ceauşescu nu le-a luat în considerare. Exportul nostru era în 1989 de 5,9 miliarde de dolari. După ce am plătit datoria, am rămas cu 3,7 miliarde de dolari. Noi am cerut să se dea din acest excedent un miliard de dolari pentru populaţie. Ceauşescu a spus: «Nu! Banii să meargă la industrie. Nu înseamnă că, dacă am plătit datoria, dăm drumul la curea şi mâncăm tot ce producem!»”.

Citiți și: Orașul captiv în oraș – Epoca de Aur, decăderea și mărirea platformei Pipera

După 1990, omul de afaceri Puiu Popoviciu, fostul ginere al lui Ion Dincă, avea să devină unul dintre principalii promotori ai afacerilor bazate pe consum. La începutul anilor 2000, Popoviciu deschidea centrul comercial Băneasa Shopping Center și devenea și primul operator al francizei IKEA. Și asta la nici 20 de ani de la discuțiile pe care Dincă le avea cu fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu pe tema relansării consumului.

În altă ordine de idei, acum, la mai bine 25 de ani de când Ceaușescu anunța plata datoriei externe, România este dependentă de consum, iar hypermarketurile au luat locul marilor uzine ale „Epocii de Aur”, prioritare în investițiile fostului lider comunist.