Rețeaua profesioniștilor încetinește ritmul: Acțiunile LinkedIn au scăzut cu 28%, după estimările pesimiste ale companiei

LinkedIn a estimat un profit pe acţiune de circa 55 de cenţi, în primul triemstru, cu mult sub estimarea analiştilor consultaţi de Reuters FOTO: Guliver / Getty Images
Compania care operează reţeaua de socializare LinkedIn a estimat un profit şi venituri pentru primul trimestru mai slabe decât anticipau analiştii de pe Wall Street, iar acţiunile au scăzut cu 28% în tranzacţiile derulate cu derivate, după închiderea orarului obişnuit de tranzacţii al bursei americane.
Share on Facebook0Share on Google+0Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0Share on Reddit0Email this to someone

Pentru trimestrul al patrulea, LinkedIn, care operează cea mai mare reţea online din lume destinată profesioniştilor, a anunţat o încetinire a creşterii veniturilor din publicitate la 20%, de la un ritm de creştere de 56% în anul anterior, întrucât conţinutul publicitar afişat automat de Google face mai puţin atractiv pentru companiile de publicitate sistemul tradiţional al LinkedIn, scrie Mediafax.

Compania a anunaţat că va retrage un produs de publicitate online, Lead Accelerator, în prima jumătate a anului, urmând ca acest proces să aibă un impact financiar negativ asupra veniturilor, de cel puţin 50 de milioane de dolari, în anul în curs.

LinkedIn a estimat un profit pe acţiune de circa 55 de cenţi, în primul trimestru, cu mult sub estimarea analiştilor consultaţi de Reuters, de 74 de cenţi. Prognoza privind veniturile, de aproximativ 820 de milioane de dolari, s-a situat, de asemenea, sub aşteptările analiştilor, de 866,9 milioane de dolari.

Pentru ultimul trimestru al anului, LinkedIn a raportat o pierdere de 8,4 milioane de dolari, după ce în acelaşi interval al anului trecuit a obţinut profit. Veniturile au urcat cu 34%, la 861,9 milioane de dolari, însă efectul pozitiv a fost atenuat de o majorare similară a cheltuielilor.

Compania a investit masiv în extinderea prin achiziţia de companii, angajarea de personal şi creşterea prezenţei în China şi pe alte pieţe din afara SUA, cu obiectivul de a-şi întări cele mai importante servicii pe care le furnizează, respectiv cele de recrutare.

Acest serviciu, care face legătura între companiile de recrutare şi persoanele aflate în căutare de loc de muncă, se află sub presiune în Europa, Orientul Mijlociu, Africa şi Asia-Pacific, din cauza „actualelor condiţii economice globale”, a declarat directorul financiar, Steve Sordello.

 

Share on Facebook0Share on Google+0Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0Share on Reddit0Email this to someone