Răsturnare de situație: Gazele rusești de import, mai ieftine decât cele din producția internă

Ieftinirea petrolului a condus la scăderea prețului gazelor rusești sub cel al gazelor din producția internă
România a importat zilele trecute gaze din Rusia la un preț mai mic decât cel al gazelor din producția internă, în condițiile în care, anii trecuți, prețul de import era de 530 de dolari pe mia de metri cubi, a declarat, marți, Iulian Iancu, președintele Comisiei de industrii și servicii din Camera Deputaților, transmite Agerpres.

“Zilele trecute, când a fost ger, am avut o surpriză foarte mare să constatat că am importat 5 milioane de metri cubi de gaze pe zi, în vârf de consum, la un preț sub cel de producție internă, față de 530 de dolari pe mia de metri cubi, cât plăteam pe vremuri”, a arătat Iancu, ceea ce atunci reprezenta mai mult decât dublul prețului gazelor naturale.

La finele săptămânii trecute, România a înregistrat un vârf de consum de gaze naturale, din cauza temperaturilor extrem de scăzute. Potrivit ministrului Energiei, Victor Grigorescu, românii au consumat în această perioadă 62 de milioane de metri cubi pe zi. Într-o zi normală de iarnă, consumul se situează în jurul valorii de 50 de milioane de metri cubi.

Potrivit ultimului raport lunar publicat de Autoritatea Națională de Reglementare în Energie (ANRE), prețul gazelor rusești de import în luna septembrie a fost de 258 de dolari pe mia de metri cubi sau 93 de lei pe MWh, cu doar 15% mai mare decât cel de producție internă.

Aceasta după ce, anii trecuți, prețul gazelor importate era mai mult decât dublu față de cel românesc. Gazele rusești au un preț care ține cont de cotațiile petroliere, cu un decalaj de 6-9 luni, iar, cum cotațiile barilului s-au prăbușit, și prețul gazelor pe piețele internaționale a fost în picaj. Cotația petrolului a ajuns sub 30 de dolari, față de 115 dolari la mijlocul anului 2014.

Față de începutul anului 2015, prețul gazelor rusești în luna septembrie a fost mai mic cu 30%. În ianuarie 2015, acesta costa 375 de dolari pe mia de metri cubi sau 136 de lei pe MWh. Cu un an în urmă, în septembrie 2014, prețul gazelor de import era 361 dolari pe mia de metri cubi sau 114 lei pe MWh.

Prețul gazelor românești a fost 79 de lei pe MWh pe piața concurențială în luna septembrie, similar cu cel de pe parcursul întregului an. Producția internă de gaze naturale în luna septembrie 2015 a asigurat 99,97% din consumul țării.