Prețul energiei electrice pe bursă a ajuns la nivelul record de 100 de euro/MWh

Majorarea prețului vine după ce, în ultimele zile, consumul de energie al României a crescut la cote maxime
Prețul energiei pe piața spot a bursei de energie OPCOM a ajuns la 449 de lei (100 de euro) pe MWh luni dimineața între orele 9:00 și 10:00, nivelul fiind egal cu cel de pe bursele din Ungaria, Slovacia și Cehia, potrivit Agerpres.
Share on Facebook17Share on Google+0Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0Share on Reddit0Email this to someone

Majorarea prețului vine după ce, în ultimele zile, consumul de energie al României a crescut la cote maxime, de peste 9.700 de MW, cu un vârf de 9.730 de MW marți seara. Prețul de luni de pe piața spot (Piața pentru Ziua Următoare — PZU) este cu 40% mai mare decât cel din urmă cu două săptămâni, înainte de episodul de ninsori și ger, când energia se tranzacționa cu maximum 320 de lei pe MWh. Totodată, prețul de luni este aproape dublu față de cel înregistrat în urmă cu un an în această perioadă, când, în ziua de 18 ianuarie 2016 (o zi de luni), cotația maximă era de 239 de lei pe MWh, potrivit Agerpres.

Luni, la ora 11.10, producția României era 10.526 MW, din care 9.027 MW consumul intern și 1.499 de MW export.

Share on Facebook17Share on Google+0Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0Share on Reddit0Email this to someone