Polonia desfiinţează Pilonul II de pensii. Banii vor fi transferaţi către un Fond de Rezervă şi mai multe fonduri mutuale private

Fondurile de pensii poloneze dispun de active de 35,2 miliarde de dolari
Guvernul polonez a anunţat cea mai mare restructurare a sistemului de pensii din ultimele două decenii, autorităţile urmând să desfiinţeze pensiile administrate privat, aşa-numitul Pilon II, transmite Reuters.
Share on Facebook26Share on Google+0Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn3Share on Reddit0Email this to someone

Conform legislaţiei actuale, o agenţie de stat colectează cea mai mare parte din contribuţiile obligatorii ale angajaţilor la sistemul de pensii. O mică parte din aceste contribuţii merge la fondurile private de pensii, denumite în poloneză OFE, relatează Agerpres.ro.

Acestea sunt gestionate în principal de jucători străini, precum NN, Aviva, AXA şi MetLife. În prezent, aceste fonduri deţin până la 80% din acţiunile unor companii şi sunt responsabile pentru aproximativ 20% din capitalizarea bursei de la Varşovia.

Guvernul de la Varşovia va transfera aproximativ un sfert din activele de 140 de miliarde de zloţi, (35,2 miliarde de dolari), deţinute în prezent de fondurile private de pensii către un singur vehicul de investiţii denumit Fondul Demografic de Rezervă, iar fondurile private OFE vor fi închise.

Banii vor fi investiţi de un manager desemnat de Guvern, iar Executivul va putea să utilizeze activele fondurilor de pensii pentru a reduce datoria publică. Restul activelor fondurile private de pensii vor fi transferate către o serie de noi fonduri mutuale ce le vor investi în numele deponenţilor şi fără implicarea statului.

„Ceea ce spunem este că active în valoare de aproximativ 100 de miliarde de zloţi nu vor fi vândute pentru a finanţa bugetul, ci vor rămâne pe bursă şi vor ajuta la dezvoltarea ei“, a declarat vicepremierul polonez, Mateusz Morawiecki.

Economiştii spun că acest plan, care va intra în vigoare în 2018, va da Partidului Lege şi Justiţie (PiS) noi fonduri pentru a-şi finanţa programul de asistenţă socială. Pe de altă parte, acest plan ar putea să îi încurajeze pe polonezi să economisească mai mult, prin crearea de stimulente pentru a participa la schemele de economii voluntare.

Partidul conservator Lege şi Justiţie a câştigat detaşat alegerile legislative din octombrie cu o serie de promisiuni printre care reducerea vârstei de pensionare, alocaţii pentru copii de 500 de zloţi pe lună (126 de dolari), scutiri de impozite şi medicamente gratuite pentru persoanele în vârstă.

Share on Facebook26Share on Google+0Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn3Share on Reddit0Email this to someone