Orașul captiv în oraș – Epoca de Aur, decăderea și mărirea platformei Pipera

Platforma Pipera a apărut, s-a dezvoltat și a decăzut în paralel cu evoluția politică a lui Nicoale Ceaușescu FOTO: Mediafax
A fost extazul planului cincinal, iar mai apoi agonia postrevoluționară. A venit însă și vremea renașterii pentru platforma Pipera, locul unde 60.000 de oameni aduc în economie 1,5 miliarde de euro.

Spațiu de închiriat în clădire clasa A în zona Pipera Porsche – 270 metri pătrați, cu 1.890 euro pe lună – e doar una dintre ofertele din cea mai aglomerată, dar și cea mai căutată, zonă de birouri din țară. Un business la metru pătrat de dimensiunile unui oraș, în continuă expansiune.

În Pipera vin zilnic peste 60.000 de oameni, o cifră comparabilă cu populația municipiului Giurgiu, majoritatea angajați ai companiilor care își au sediile în clădirile construite aici după jumătatea anilor `90. Un oraș în migrație care blochează, la propriu, întreaga zonă, cel puțin două ore dimineața, între 8.30 și 10.30, și seara, între 17.30 și 19.30. Un interval în care., la metrou, oamenii așteaptă și 10 minute pentru a ieși sau a intra în stație.

În paralel cu aglomerarea clădirilor de birouri, în zonă s-au dezvoltat și mici afaceri, farmacii, restaurante, magazine și chiar puncte de lucru ale unor bănci pentru plata de facturi și rate. Numai că, în timp ce zona s-a aglomerat, dezvoltarea infrastructurii a stagnat.

Primăria Capitalei a emis documente de urbanism pe bandă, iar rețelele de drumuri/transport în comun au rămas cu mici excepții la nivelul începutului anilor `90.

Săraca platformă bogată

Rezultatul acestei aglomerări a dus la blocarea zonei, în condițiile în care platforma și cei peste 60.000 de corporatiști ai săi generează pentru economia românească peste 1,5 miliarde euro anual, potrivit estimărilor făcute de Adevărul Financiar. În zona șoselei Pipera sunt închiriate spații ce însumează 105.000 mp, în timp ce în zona Dimitrie Pompeiu totalul ajunge undeva la 350.000 mp, iar printre companiile care își au sediile aici apar și nume sobore precum Orange, Telekom, JTI, Fan Courier, Porsche România sau Mobexpert.

Citiți și:Fabricile falimentare ale Epocii de Aur, mană cerească pentru imobiliare – Ce s-a ales de industria lui Ceaușescu

Experții în acest gen de piață imobiliară spun că diferențele între zonele de spații închiriate sunt dictate în principal de infrastructură. „În zona Pipera infrastructura este mai slabă și dacă nu se construiau pasajele peste calea ferată și Barbu Văcărescu, mulți chiriași puteau să renunțe. Zona Dimitrie Pompeiu are avantajul că este aproape de stația de metrou”, remarcă managerul diviziei Birouri Corporate din cadrul companiei de consultanță imobiliară ESOP Consulting, Mirela Raicu, explicând că lucrările timide în infrastructură au făcut ca accesul către stațiile de metrou Aurel Vlaicu și Pipera să fie mai ușor, iar mai multe companii au introdus linii de tip shuttle-bus care transportă angajații de la și către acest metrou.

harta pipera

Un calcul bazat pe datele furnizate de ESOP arată că pe întreaga platformă Pipera se încasează anual numai din chirii aproape 50 de milioane de euro. La o chirie lunară de 8 euro/mp, zona șoselei Pipera generează peste 10 milioane de euro, în vreme ce Dimitrie Pompeiu, la o medie de 9 euro/mp, aproape 38 de milioane de euro. Asta în condițiile în care estimările pieței vorbesc de un potențial anual de creștere al veniturilor din chirii de peste 5,5 milioane de euro pentru întreaga platformă.

Platformă prosperă, administrație timidă

După mai multe dispute privind aglomerația din zona Pipera, Primăria Capitalei a reușit să aprobe proiectul pentru lărgirea străzii Fabrica de Glucoză. Un proiect estimat la 55 milioane de lei, pentru adaptarea celor 1,8 kilometri (din Petricani, în Floreasca) la două benzi de mers. Acestei sume i se mai adaugă alte aproximativ 50 de milioane de lei, bani ce reprezintă despăgubirile pentru proprietarii care vor fi expropriați pentru obținerea terenului pentru lărgirea drumului. Potrivit estimărilor inițiale, lucrările ar urma să fie finalizate în 18 luni de la atribuirea contractului. Până atunci, viața în Pipera se va desfășura în continuare pe o singură bandă pe sens.

Citiți și: S-a dus pe Apa Grea a Sâmbetei – moștenirea nucleară pierdută a lui Nicolae Ceaușescu

Până acum, în zona Pipera s-a mai făcut câteva investiții, de peste 40 de milioane de euro, susținute de Primăria Capitalei, Primăria Sectorului 2 și Primăria Voluntari. Este vorba de pasajul peste calea ferată de la Pipera-Tunari, care a costat 10 milioane de euro, și de pasajul peste Barbu Văcărescu, o investiție de 32 de milioane de euro. Aceste lucrări, mult sub standardele zonei, sunt totuși văzute de jucătorii pe piața imobiliară ca o gură de oxigen pentru clădirile de birouri din nordul platformei Pipera, care au reușit să-și păstreze clienții, cu prețul unor chirii mai mici.

„Zona Pipera se va confrunta în continuare cu dificultatea de a supraviețui. Zona nu are proiecte de infrastructură majore și este nevoită să lupte cu concurența făcută de celelate spații destinate birourilor, plasate mai bine, în oraș” mai spune managerul diviziei Birouri Corporate din cadrul companiei de consultanță imobiliară ESOP Consulting, Mirela Raicu.

Paltforma din viziunea lui Ceaușescu

Platforma Pipera a apărut, s-a dezvoltat și a decăzut în paralel cu evoluția politică a lui Nicoale Ceaușescu. În 1965 (anul venirii la putere a lui Ceaușescu) autoritățile comuniste ale vremii au hotărât ca în zona Pipera să fie dezvoltată elita industriei românești, industria electrotehnică.

Urmarea a fost că, până în anii `80, în zonă s-au dezvoltat fabrici de televizoare, de tuburi de cinescoape, de calculatoare și componente, dar și institute de cercetare. Mai mult, zona a fost preferată și pentru industria mobilei.

În 1987, Nicolae Ceaușescu a inaugurat tronsonul 2 de metrou, iar Pipera avea să fie una din principalele stații. În paralel, rețeaua de transport în comun de suprafață străbătea întreaga zonă comercială. Dar, drumul de acces pe cele două laturi, Fabrica de Glucoză și Dimitrie Pompeiu, a fost făcut doar cu câte o singură bandă pe sens.

La sfârșitul anilor `80, pe plaftormă lucrau peste 15.000 de oameni, împărțiți astfel: