Numărul de bonuri fiscale emise aproape s-a dublat de când a început Loteria fiscală

Numărul de bonuri fiscale emise aproape s-a dublat de când a început Loteria fiscală FOTO: Guliver / Getty images
Comercianţii eliberează de aproape două ori mai multe bonuri fiscale de la introducerea Loteriei fiscale ca mecanism de combatere a evaziunii, având în vedere că a crescut consumul de role de hârtie pentru casele de marcat cu 80%.
Share on Facebook0Share on Google+0Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0Share on Reddit0Email this to someone

„Consumul de role de hârtie pentru casele de marcat a crescut cu 80% de când s-a început cu loteria fiscală. Se dau de aproape două ori mai multe bonuri fiscale”, spune directorul MasterCard pentru România, Cosmin Vladimirescu, potrivit Mediafax.

Prima extragere ocazională a Loteriei bonurilor fiscale a avut loc în aprilie, în a doua zi de Paşte.

Vladimirescu a arătat că există o foarte strânsă corelaţie între nivelul plăţilor electronice şi nivelul de fiscalizare. Astfel, 4,4% din plăţile realizate în România sunt efectuate cu cardul, tinzând spre 8% în acest an, pe când economia subterană are o pondere de 28,4% din PIB.

Media europeană a plăţilor cu cardul ajunge la aproximativ 20%.

„Dacă se implementează pachetul de zece măsuri pe care le-am propus Guvernului anul trecut, în urma studiului realizat împreună cu PwC, în şapte ani economia subterană ar însemna să scadă cu zece puncte procentuale, de la 28% la 18%, cât este şi media europeană în prezent, iar taxele ce vor fi încasate suplimentar vor fi în vecinătatea a 14 miliarde de euro”, a punctat Vladimirescu.

Directorul general al MasterCard a precizat că măsurile Guvernului aprobate în ultimul an, dintre care o parte nu au intrat încă în vigoare (limitarea plăţilor în numerar, reducerea comisioanelor la tranzacţiile interbancare, introducerea obligatorie a caselor de marcat cu jurnal electronic), vor conduce la creşterea tranzacţiilor electronice, însă efectele acestora nu pot fi măsurate separat.

„Când vom implementa toate aceste lucruri, când TVA va scădea de anul viitor, când ne vom putea plăti taxele şi impozitele cu cardul, când casele de marcat electronice vor fi online, atunci vom putea vedea cu cât o să creştem mai repede pe plăţi cu cardul decât ritmul înregistrat anterior. Cred că vom avea suficiente date pentru a face o evaluare la sfârşitul anului viitor”, a adăugat Vladimirescu.

Oficialul operatorului de carduri consideră că fiscalizarea înseamnă, de fapt, că toţi comercianţii “joacă” după aceleaşi reguli, că majoritatea acestora nu vor mai fi nevoiţi să concureze la preţuri cu cei care fac evaziune fiscală, iar competiţia dintre ei se va muta pe calitatea produselor furnizate.

Pe de altă parte, Vladimirescu a precizat că MasterCard se află în proces de licenţiere a Trezoreriei statului, astfel încât contribuabilii să-şi poată plăti taxele cu cardul.

„Suntem în plin proces de licenţiere cu Trezoreria, angajamentul autorităţilor a fost că în 12 luni să avem serviciul la ei”, a completat directorul general al MasterCard.

Ministerul Finanţelor Publice a anunţat la 1 octombrie 2014 că persoanele fizice vor putea plăti cu cardul, online şi la terminalele Trezoreriei, impozitele şi taxele administrate de către ANAF, primării şi alte instituţii publice, din 2015, conform unei ordonanţe aprobate de Guvern, care creează cadrul legal pentru implementarea acestei modalităţi de plată.

Procedurile decurg cu întârziere faţă de planul anunţat iniţial, fiind necesare între 6 şi 12 luni pentru implementarea sistemului, termen care a expirat deja.

Share on Facebook0Share on Google+0Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0Share on Reddit0Email this to someone