Numărul biletelor de avion rezervate de români pentru vacanţa de iarnă s-a dublat. Iată destinațiile

Printre cei care au ales să călătorească de sărbători în afara ţării, cea mai populară destinaţie este Londra, oraşul care a condus clasamentul şi anul trecut FOTO: Guliver/ Getty Images
Numărul biletelor de avion rezervate pentru călătorii în vacanţa de iarnă 2015 este dublu faţă de iarna lui 2014, cererea venind atât din partea celor care se întorc în România de sărbători, cât şi a celor care preferă destinaţiile externe.
Share on Facebook11Share on Google+0Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0Share on Reddit0Email this to someone

“35,29% dintre români vor reveni în ţară pentru a-şi petrece sărbătorile alături de familie şi prieteni. Pe de altă parte, 64,70% dintre conaţionali vor călători în afara ţării, în cuplu sau alături de prieteni, pentru a se bucura de vacanţa de iarnă în marile oraşe europene, în destinaţii exotice sau pe alte continente”, conform unui studiu realizat de eSKY.ro.

Printre cei care au ales să călătorească de sărbători în afara ţării, cea mai populară destinaţie este Londra, oraşul care a condus clasamentul şi anul trecut. Pe locul doi se situează Roma, cu o urcare de trei poziţii faţă de anul precedent, urmat de Milano, pe locul trei. Top zece cele mai populare destinaţii este completat de Madrid (urcare de două locuri faţă de 2014), Bruxelles (cu o scădere de trei locuri în preferinţele românilor), Paris (două poziţii mai jos), Bologna (nou în clasament), Dublin (acelaşi loc opt, ca şi anul trecut), Veneţia (nou în clasament) şi Dortmund (scădere de un loc), conform Mediafax.

Clasamentul pe ţări este condus de Italia (25,43%), cu oraşe precum Bologna, Veneţia, Napoli, Pisa, Catania, Bari, Florenţa şi Verona. A doua ţară populară pentru călătoriile din această perioadă este Marea Britanie (22,31%), cu oraşe precum Liverpool, Manchester şi Glasgow, urmată de Germania şi Spania, la egalitate (9,46%), plus Franţa (5,11%) şi Belgia (4,45%).

“Aşa cum ilustrează şi topul celor mai populare destinaţii, 94,88% dintre românii care vor călători în afara ţării au ales destinaţii europene pentru vacanţa de iarnă din acest an. Cu toate acestea, românii au ales în proporţie de 3,58% şi destinaţiile exotice din Asia, precum Dubai (Emiratele Arabe Unite), Tel Aviv (Israel), Bangkok (Thailanda), Puerto Princesa (Filipine), Hong Kong (Hong Kong) şi Kochi (India). America de Nord şi America de Sud au fost alese de 0,81% dintre români, aceştia urmând să îşi petreacă vacanţa de iarnă în locuri precum San Jose (Costa Rica), Mexico City (Mexic), New York (Statele Unite ale Americii), Sao Paulo (Brazilia) şi Toronto (Canada). În plus, 0,66% dintre călători vor descoperi continentul african, Cape Town (Africa de Sud) şi Zanzibar (Tanzania) fiind cele mai populare alegeri”, potrivit sursei citate.

Turism la extreme

Peste 56% dintre turişti au optat pentru city break-uri, în destinaţii precum Amsterdam (Olanda), Cologne (Germania), Copenhaga (Danemarca), Geneva (Elveţia), Vilnius (Lituania) şi Varşovia (Polonia). Pe de altă parte, în proporţie de 12,12%, românii se vor relaxa la plajă în această iarnă. Aceştia au ales destinaţii însorite precum Lisabona şi Madeira (Portugalia), Larnaca (Cipru), Luqa (Malta), Palma de Mallorca şi Tenerife (Spania), Marsh Harbour (Bahamas), Zanzibar (Tanzania), Phuket (Thailanda) şi Victoria (Seychelles).

Recordul pentru cele mai scumpe bilete de avion revin celor doi călători care îşi vor petrece vacanţele în Mexico City (Mexic), respectiv Phnom Penh (Cambodgia). Pentru prima călătorie s-a achitat suma de 1.147 euro, în timp ce pentru a doua, de 1.141 euro. La polul opus, cel mai ieftin bilet, în valoare de 44 euro, a fost rezervat de un călător ce se va relaxa în Bratislava (Slovacia) de sărbători.

Cel mai hotărât călător şi-a planificat vacanţa în Cape Town (Africa de Sud) cu 268 de zile înainte, în timp ce călătorul cel mai spontan a ales cu doar 20 de zile înainte o vacanţă în Tirana (Albania).

În ceea ce priveşte oraşele alese pentru cazare, cele mai populare sunt Roma şi Sorrento (Italia), Dubai (Emiratele Arabe Unite), Amsterdam (Olanda), Viena (Austria), Kristiansand (Norvegia) şi Belo Horizonte (Brazilia). Cel mai scump sejur hotelier a fost achiziţionat de un călător ce îşi va petrece vacanţa în Sorrento: 1.504 euro pentru 11 nopţi. Cel mai ieftin, pe de altă parte, a fost rezervat pentru Amsterdam, în valoare de 95 de euro, pentru două nopţi. Cel mai decis călător a ales cu 348 de zile înainte un sejur de şapte nopţi în Dubai, pentru care a achitat suma de 777 euro, în timp ce călătorul cel mai spontan a ales cu doar 26 de zile în avans un sejur de şase zile în Milano, pentru care a achitat suma de 397 euro.

“Astfel, studiul arată că obiceiurile de călătorie ale românilor se apropie tot mai mult de un nivel de maturizare, atât în ceea ce priveşte selectarea destinaţiei, în funcţie de tarif şi de preferinţe personale, cât şi planificarea propriu-zisă, căreia românii îi acordă tot mai multă atenţie. Această maturizare este justificată atât de opţiunile tot mai multe în materie de oferte, dar şi de instrumentele variate puse la dispoziţia călătorilor pentru organizarea călătoriilor”, se mai arată în comunicat.

Share on Facebook11Share on Google+0Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0Share on Reddit0Email this to someone