(Nu chiar) Prima Casă – iată ce modificări aduce varianta 2015 a programului

Programul Prima casă permite acum achiziția unei a doua locuințe cu garanția statului FOTO: AP
În ediția sa revizuită și adăugită, programul „Prima Casă” le permite celor care au mai beneficiat de garanții din partea statului la achiziționarea sau construirea unei locuințe să treacă la un nivel superior, adică la o locuință mai mare, fie ca valoare, fie ca suprafață.
Share on Facebook0Share on Google+0Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0Share on Reddit0Email this to someone

Hotărârea de Guvern prevede ca în cazul schimbării locuinței mai mici cu una mai mare, garanțiile cerute pentru achiziționarea sau construirea uneia noi să fie garantate în cadrul programului cu ipoteca legală de rang I asupra noii locuințe, în favoarea statului român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice și în favoarea finanțatorului, proporțional cu procentul de garantare.

Cei care accesează programul au obligația să utilizeze sumele obținute din vânzarea locuinței achiziționate sau construite inițial în cadrul programului, pentru lichidarea creditului acordat inițial. Utilizarea noului credit se va face exclusiv pentru achiziționarea/construirea noii locuințe în cadrul programului, cu condiția lichidării creditului acordat inițial, până la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare sau a contractului de construire a noii locuințe. În momentul acordării creditului valoarea noii locuințe trebuie să fie superioare primei locuințe achiziționată sau construită inițial în cadrul programului.

Print

Având în vedere solicitările apărute în practică din partea beneficiarilor programului, actul normativ prevede posibilitatea înscrierii în contractul de garantare și de credit a soțului/soției, în situațiile în care actul de căsătorie a intervenit ulterior achiziționării locuinței în cadrul programului.

Actul normativ răspunde, de asemenea, solicitării unui număr mare de beneficiari, prin inserarea în norme a unui acord în ceea ce privește posibilitatea de a închiria o parte sau întregul imobil achiziționat prin Programul “Prima casă”, sau de a stabili un sediu social în acest imobil.

Totodată, în cazul beneficiarilor care îndeplinesc condițiile prevăzute de lege, finanțatorul, cu acordul Ministerului Finanțelor Publice, aprobă înstrăinarea locuinței achiziționate sau construite inițial în cadrul Programului, precum și ridicarea temporară a interdicției de grevare, chiar și înainte de expirarea perioadei de 5 ani în care operează interdicția de înstrăinăre a locuinței, cu condiția lichidării creditului inițial.

O altă reglementare a actului normativ are scopul să contribuie la sprijinirea persoanelor fizice care au achiziționat o locuință prin acest program, însă din cauza unor dificultăți financiare temporare au pierdut-o, iar după imbunătățirea situației financiare doresc să recupereze imobilul. În aceste situații, beneficiarii programului pot solicita o singură dată finanțatorilor repunerea în drepturile și obligațiile aferente contractului de credit și de garantare, cu respectarea condițiilor programului și cu menținerea condițiilor în care a fost acordată garanția.

De la începutul programului în 2009 și până în prezent, au fost acordate peste 141.909 garanții în valoare totală de 2,76 miliarde euro. este unul dintre cele mai de succes programe guvernamentale, zilnic înregistrându-se în medie 140 de solicitări de garantare.

Share on Facebook0Share on Google+0Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0Share on Reddit0Email this to someone