Ministrul german de Finanțe vine în România

Raluca Florescu 19-10-2016
Schauble este unul dintre cei mai duri negociatori ai UE în privința Greciei FOTO: AP
Ministrul german al Finanţelor, Wolfgang Schäuble, se va afla săptămâna viitoare într-o scurtă vizită în România, participând, în 26 octombrie, la o conferinţă pe teme financiare organizată la Bucureşti.
Share on Facebook0Share on Google+0Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0Share on Reddit0Email this to someone

Oficialul german va participa la deschiderea evenimentului „România: oportunităţi de investiţii într-o economie globală plină de provocări”, dedicat investitorilor, scrie News.ro.

La evenimentul la care participă ministrul german este anunţat şi prim-ministrul Dacian Cioloş, dar şi 150 de reprezentanţi ai preşedinţiei, Guvernului, instituţiilor financiare internaţionale, Băncii Naţionale, băncilor şi mediului de afaceri.

Schäuble este unul dintre cei mai importanţi lideri ai finanţelor europene şi mondiale, avâd un rol cheie în negocierile cu Grecia, care a fost nevoită să accepte condiţii dure ale creditorilor internaţionali, între care şi Berlinul, pentru a fi salvată de la faliment.

Poziţia sa dură şi inflexibilă a fost criticată atât de liderii de la Atena, cât şi de alţi lideri europeni, favorabili unor condiţii mai blânde pentru Grecia.

În aprilie, ministrul german al Finanţelor a afirmat că Grecia nu are nevoie de o reducere a poverii datoriei în prezent sau pe viitor, atât timp cât troica creditorilor internaţionali consideră că este asigurată sustenabilitatea datoriei greceşti.

Share on Facebook0Share on Google+0Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0Share on Reddit0Email this to someone