Mai multe state din Uniunea Europeană vor o parte din cele 13 miliarde de euro pe care Apple trebuie să le plătească Irlandei din cauza optimizării fiscale

Apple îşi centralizează vânzările din UE prin Irlanda, astfel că taxele neplătite în alte ţări europene trebuie recuperate prin impozitele culese de către Fiscul de la Dublin FOTO: Guliver / Getty Images
Mai multe state membre ale Uniunii Europene (UE) vor să ceară, la rândul lor, o parte din suma de 13 miliarde de euro pe care Bruxelles-ul a condamnat Apple să o plătească Irlandei, pentru ajutoarele de stat primite ilegal, relatează Le Monde. Din moment ce Apple centralizează în Irlanda vânzările din UE, asta înseamnă că taxele neplătite pot fi recuperate din „optimizarea fiscală“ ilegală a Apple.
Share on Facebook25Share on Google+0Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0Share on Reddit0Email this to someone

„Dacă ceea ce spune Comisia Europeană este legal, puteţi fi siguri că eu, în calitate de ministru de Finanţe, voi cere“, a declarat ministrul austriac de Finanţe, Hans Joerg Schelling, la o reuniune cu omologii săi europeni ce a avut loc sâmbătă la Bratislava.
Schelling a precizat că trebuie analizate acordurile fiscale ale companiei cu Irlanda, pentru a stabili ce sumă îi revine, în principiu, Dublinului şi ce sumă altor ţări. „Suntem cu toţii în curs de a examina“ această chestiune, a afirmat el.

O sursă guvernamentală spaniolă a declarat că şi Madridul intenţionează să ceară rambursări ale impozitelor pe care Apple ar fi trebuit să le plătească pentru activitatea desfăşurată în ţară, potrivit AFP.

În Franţa, ministrul de Finanţe Michel Sapin a anunţat că, deşi consideră legitimă decizia Comisiei Europene, nu va cere nicio parte din suma alocată Irlandei.

La sfârşitul lunii trecute, Comisia Europeană a cerut Irlandei să recupereze de la Apple taxe de până la 13 miliarde de euro plus dobânzi, întrucât compania americană ar fi beneficiat de avantaje fiscale necuvenite.

Cea mai bogată companie din lume a beneficiat de un „tratament fiscal selectiv“ în Irlanda, care i-a conferit un avantaj semnificativ faţă de alte companii, se arată într-un comunicat al Comisiei Europene. Mai exact, în timp ce impozitul pe profit este de 12,5% în Irlanda, Apple a profitat de chichiţele din legislaţiile fiscale din SUA şi Irlanda pentru a plăti doar un impozit final de doar 0,005%.

Aceasta este cea mai mare amendă acordată în urma investigaţiilor din ultimii trei ani referitoare la facilităţile fiscale oferite de unele state europene unor companii americane importante.

Share on Facebook25Share on Google+0Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0Share on Reddit0Email this to someone