Premierul chinez, Li Keqiang: Economia Chinei nu va avea o aterizare dură

China a dat asigurări că nu va renunța la restructurarea economiei și va evita o aterizare dura FOTO: Guliver/Getty Images
Premierul chinez Li Keqiang a susținut continuarea politicii economice promovate de Beijing, și a subliniat că promovarea reformelor aduce mai multe oportunități decât riscuri și exclude posibilitatea unei aterizări dure a celei de a doua economie a lumii, transmite Reuters.
Share on Facebook0Share on Google+0Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0Share on Reddit0Email this to someone

China va reduce birocrația, va restructura datoriile companiilor, va îmbunătăți reglementările financiare și va evita concedieriile masive ca urmare a procesului de restructurare a industriei grele și extractive, a declarat Li la conferința de presă după încheirea reuniunii parlamentare anuale.

„Sunt convins că atât timp cât reformele vor continua ca și politica de deschidere, economia Chinei nu va suferi o aterizare dură“, a dat asigurări premierul chinez. „Productivitatea din economie este afectată de intervențiile guvernamentale și trebuie create condiții mai bune și supraveghere mai bună“, a adăugat Li.

Agenția Reuters menționează, citând surse apropiate conducerii chineze, că autoritățile de la Beijing se așteaptă la concedierea a cinci-șase milioane de muncitori în următorii doi-trei ani, ca parte a eforturilor de a reduce supracapacitățile industriale și poluarea.

Guvernul prognozează o creștere cuprinsă între 6,5 – 7% pentru 2016, iar premierul Li Keqiang a anunțat că intenționează să mențină ritmul anual de creștere a economiei la cel puțin 6,5% în următorii cinci ani.

Însă mulți analiști consideră că cifrele oficiale nu mai reprezintă realitatea, ele fiind în realitate mult mai mici. Calculele se bazează în principal pe consumurile energetie care au scăzut drastic, iar creșterea declarată din domeniul serviciilor este prea bruscă pentru a fi credibilă.

Noul plan cincinal pentru perioada 2016 — 2020, cel de al 13-lea, oferă o imagine de ansamblu a aspirațiilor Chinei în următorii cinci ani și scoate în evidență dorința Beijingului de a realiza un echilibru între susținerea creșterii economice și restructurarea industriilor neperformante, care au o contribuție majorată la poluare și acumularea de datorii.

În ultimele săptămâni, guvernul chinez a anunțat restructurări masive în industriile carbonieră și siderurgică, în ideea eliminării supra-capacităților în companiile de stat prin consolidări și concedieri.

Share on Facebook0Share on Google+0Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0Share on Reddit0Email this to someone