Istoria învățământului românesc: cele mai vechi universităţi

Historia 14-05-2015
Universitatea din Bucureşti a apărut după patru ani de la înfiinţarea celei din Iaşi, în 1864 FOTO: Guliver / Getty Images
Spaţiul românesc, cu a sa istorie tumultoasă, prins între puteri străine expansioniste, s-a preocupat mai târziu decât alte zone de pe glob de problema învăţământului superior - mai ales cel cu predare în limba română.

Deşi au existat manifestări şi interese în acest domeniu încă din secolele XVI-XVII, abia în secolul XIX s-a putut realiza acest deziderat – înfiinţarea unor instituţii solide de învăţământ superior cu predare în limba română, scrie Historia.

Istoria învăţământului superior românesc îşi are rădăcinile la fondarea Colegiului “Sfântul Sava”, în 1694 de către domnitorul Constantin Brâncoveanu. Numită iniţial Academia Domneascu de la Sfântul Sava, instituţia funcţiona în clădirile Mănăstirii Sfântul Sava. Prestigiul şcolii a crescut rapid, numărându-se printre cele mai importante academii din sud-estul Europei, alături de Academia din Fanar şi Şcoala Superioară a Patriarhiei Constantinopolului.

Colegiul a trecut la o a doua etapă de dezvoltare în 1818. Până atunci, limba de predare era greaca, dar după eforturile lui Gheorghe Lazăr – un învăţat venit la Bucureşti din Transilvania – sprijinit de Constantin Bălăceanu , învăţământul a început să fie realizat în limba română. Gheorghe Lazăr argumenta, îndreptăţit, că pentru „un popor şi neam ce este aşa de vechiu, aşa vestit, proslăvit şi înzestrat cu toate rodurile pământului, precum şi cu darurile duhovniceşti” este nevoie de „o Academie cu ştiinţă, chiar în limba maicii sale”. Opozanţii săi credeau, însă, că limba română este săracă şi nu se pretează pentru a fi vorbită într-o instituţie de învăţământ. Totuşi, acesta e începutul învăţământului românesc cu predare în limba română. Colegiul “Sfântul Sava” cuprindea în deceniul al patrulea al secolului XIX trei etape: “umanioare” (gimnaziu) – patru ani de studio, “învăţături complementare”, trei ani şi “cursuri speciale” (învăţământ superior), trei ani.

În 1836 a fost înfiinţată şi prima bibliotecă naţională a românilor.

O a doua etapă majoră de reformare a Colegiului a avut loc în anul 1864, când domnitorul Alexandru Ioan Cuza împărţea instituţia în două: partea academică devenea Universitatea din Bucureşti, a doua din ţară, iar educaţia secundară era atribuită celui ce este astăzi Colegiul Naţional „Sf. Sava”.

Prima instituţie modernă de învăţământ superior de pe teritoriul principatelor române unite a fost Universitatea din Iaşi, fondată la 26 octombrie 1860. Este considerată continuatoarea simbolică a Academiei fondate de Vasile Lupu în 1640 şi a Academiei Domneşti a lui Antioh Cantemir (1707). Dar, în mod direct, îşi are rădăcinile în Academia Mihăileană întemeiată de Gheorghe Asachi (1834).

La înfiinţarea din 1860 Universitatea din Iaşi avea numai trei facultăţi, dar importante în vreme – drept, filosofie şi litere, ştiinţe fizice, matematice şi naturale. Facultatea de Drept exista încă din 24 februarie/7 martie 1856. În 1879 a apărut Facultatea de Medicină, la sfârşitul secolului s-a dezvoltat Facultatea de Ştiinţe (cu catedra de Chimie, de Chimie Agricolă şi Şcoala de Electricitate).

Palatul Universităţii a fost construit între 1893 şi 1897 – extins ulterior – după planurile arhitectului Louis Blanc, fiind inaugurat în prezenţa Regelui Carol I a Reginei Elisabeta. Clădirea îmbină stilurile clasic şi baroc; emblematică este „Sala Paşilor Pierduţi”, decorată cu picturile lui Sabin Bălaşa.

Citiți mai mult despre acest subiect pe Historia.ro.