Iranul este convins că un acord al producătorilor OPEC ar duce preţul petrolului la 55 de dolari pe baril

Petrolul Brent a ajuns vineri la 46,86 de dolari barilul FOTO: Guliver / Getty Images
Ministrul iranian al Petrolului, Bijan Zanganeh, şi-a exprimat sâmbătă optimismul în legătură cu reuniunea OPEC din 30 noiembrie şi a arătat că preţul ţiţeiului ar putea sări la 55 de dolari pe baril în cazul în care reprezentanţii OPEC ajung la un acord, iar producătorii din afara organizaţiei vor coopera, scrie agenţia reuters, citată de News.ro.
Share on Facebook0Share on Google+0Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0Share on Reddit0Email this to someone

„Primim semnale pozitive, care cresc probabilitatea unui acord la reuniune (…), iar eu sunt optismist în privinţa situaţiei“, a spus Zaganeh, după o întâlnire cu secretarul-general al OPEC Mohammed Barkindo, la Teheran. „Cred că, dacă putem ajunge la un acord, cu voia lui Allah, preţul va ajunge rapid la peste 50 de dolari barilul (…). Dacă (producătorii – n.r.) non-OPEC cooperează de asemenea, nu cred că 55 de dolari barilul ar fi un preţ imposibil“, a adăugat el.

Vineri, petrolul Brent a câştigat 37 de eurocenţi şi a ajuns la 46,86 de dolari barilul. Întrebat despre propunerea OPEC de a limita producţia Iranului la 3,92 de milioane de barili pe zi, Zaganeh a răspuns: „Nu am ajuns la nici un acord. Ne-am exprimat punctele de vedere şi suntem nerăbdători să le explicăm“.

OPEC depune eforturi pentru primul efort între statele sale membre din 2008 încoace, pentru a limita producţia petrolieră. Majoritatea membrilor sunt pregătiţi să îi ofere Iranului o flexibilitate semnificativă în privind volumului produs, au spus vineri surse apropiate dosarului. Iranul a fost principalul obstacol din calea acordului, pentru că Teheranul vrea să fie scutit de limitarea producţiei, până când va reuşi să se impună din nou pe piaţa internaţională, după relaxarea sancţiunilor occidentale, în luna ianuarie.

Share on Facebook0Share on Google+0Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0Share on Reddit0Email this to someone