Iohannis: Romarm trebuie să răspundă nevoilor de dotare ale armatei române

Raluca Florescu 27-09-2016
Compania de stat Romar ar trebuie reorganizată, spune Iohannis FOTO: Mediafax
Compania Romarm trebuie reorganizată, pentru a deveni mai performantă şi suficient de mare pentru a fi un partener serios pentru investitori, este una din concluziile ședinței CSAT care a avut loc astăzi, a spus Klaus Iohannis, președintele României.
Share on Facebook0Share on Google+0Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0Share on Reddit0Email this to someone

„S-a prezentat situaţia companiei naţionale Romarm, cu probleme, cu oportunităţi şi am discutat această chestiune destul de mult. Concluzia e simplă – e nevoie de o reorganizare la Romarm pentru a o face mai performantă, mai credibilă şi suficient de mare pentru a deveni un partener serios pentru investitori, în special din afara ţării”, a spus Iohannis.

Potrivit acestuia, este necesară o corelare între nevoia de dotare a armatei României şi oferta pe care o prezintă Romarm.

Seşi problema pare simplă, soluţiile sunt complicate, mai ales că aceste aspecte nu au fost tratate corespunzător mulţi ani, a mais declarat Iohannis.

Subiectul industriei de apărare a reapărut pe agenda europeană după summit-ul de la Bratislava, când s-a ajuns la concluzia că industriile naţionale trebuie revigorate. Discuţii pe această temă au avut loc şi între preşedintele Franţei, Francois Hollande, şi Klaus Iohannis în vizita oficialului francez în România, potrivit news.ro.

Compania Romarm SA este deţinută de stat, prin Ministerul Economiei, şi are în componenţă 16 filiale care produc sau comercializează armament, muniţie şi material de război.

Share on Facebook0Share on Google+0Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0Share on Reddit0Email this to someone