Îngerul necunoscut: cine este miliardarul american care își pune banii pe românii din Silicon Valley

Andy Bechtolsheim (59 de ani), a cărui avere este estimată de revista Forbes la aproape 4 miliarde de dolari, nu este la primul pariu plasat pe un român și ideile sale FOTO: Guliver/ Getty Images
Radu B. Rusu, cofondator și CEO al companiei Fyusion (cu sediul în San Francisco) a reușit să atragă o nouă finanțare pentru start-up-ul său tehnologic: 13,5 milioane de dolari de la fondurile New Enterprise Associates (NEA) şi The University of Tokyo Edge Capital (UTEC).
Share on Facebook0Share on Google+1Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn2Share on Reddit0Email this to someone

Este a doua finanțare obținută de Fyusion în ultimele luni, după ce la sfârșitul lui 2014 compania lansa aplicația de fotografie 3D Fyuse, printr-o investiție de 3,5 milioane de dolari. Succesul Fyuse, aplicație devenită virală printre utilizatorii de smartphone-uri IOS și Android, l-a adus pe Radu Rusu (33 de ani) în prim-plan, iar noua finanțare vine să reconfirme valoarea tehnologiei dezvoltate de Fyusion, compania pe care a fondat-o alături de Stefan Holzer. Și totuși, în spatele succesului tânărului student clujean nu este doar o idee grozavă și o echipă pricepută de ingineri.

Mai mult decât în orice alt domeniu, start-up-urile tehnologice de astăzi au nevoie, pentru a fi de succes, nu doar de o primă investiție în ideea de bază, dar și de votul de încredere al unui investitor de marcă. Pentru românul Radu Rusu și Fyusion – companie sa care face valuri, la început de 2015, în Silicon Valley – omul providențial a fost Andreas (Andy) von Bechtolsheim, unul dintre cei mai respectați angel investori din San Francisco și partener în toate afacerile lui George Haber, cel mai bogat român din patria afacerilor tehnologice.

Citiți și: Pe urmele Facebook și Google – povestea românului care ar putea schimba pentru totdeauna Internetul așa cum îl știm azi

Când, la final de 2014, Radu Rusu (foto) ajungea în presa locală odată cu finanțarea de 3,5 milioane de dolari pe care compania lui reușea să o atragă, puțină lume insista pe faptul că Andy von Bechtolsheim se numără printre investitori și nu mulți intuiau importanța acestui fapt. Acum, când Radu Rusu obține a doua finanțare (de aproape patru ori mai mare decât prima) în doar câteva luni, numele lui Bechtolsheim își dovedește cu adevărat importanța. Și putem spune că Andy Bechtolsheim, cel care s-a numărat printre primii investitori în Google, a fost – tocmai prin renumele său – confirmarea de care aveau nevoie Rusu și compania sa pentru a se lansa cu adevărat în liga mare a companiilor tehnologice din Sillicon Valley.

radurusubefunky.jpg

Andy Bechtolsheim (59 de ani), a cărui avere este estimată de revista Forbes la aproape 4 miliarde de dolari, nu este la primul pariu pus pe un român și ideile sale. El a investit în toate start-up-urile lui George Haber, cel mai bogat și mai cunoscut român din Silicon Valley. Cei doi s-au cunoscut la SUN Microsystems. Andy s-a numărat printre fondatorii acestei companii, alături de Scott McNealy și Bill Joj și Vinod Khosla.

George Haber (foto) a început să creeze companii în urmă cu aproape două decenii, la doar cinci ani după ce a ajuns în Silicon Valley. În ultimii șase ani s-a preocupat de cea mai recentă investiție, CrestaTech, după trei exit-uri de succes. Haber a făcut primul start-up, CompCore Multimedia, în 1993, iar ultimul exit – Moblygen – s-a petrecut în 2008. Născut la Oradea într-o familie de evrei, George Haber a emigrat în Israel, unde a urmat cursurile universității politehnice Technion, a ajuns în California în 1988, și a lucrat ca inginer la SUN – pe atunci o vedetă tehnologică. Din 1993, cofondează start-up-uri pe care le vinde unor jucători strategici, iar în fiecare dintre aceste companii a investit și Bechtolsheim, la rândul său antreprenor în serie.

Citiți și: Most Wanted – Cele cinci povești ale românilor care au cucerit Vestul Sălbatic

haber.jpg

Acesta a fondat și vândut către multinaționale mai multe companii tehnologice. Bechtolsheim figurează de ani de zile în  topul “Forbes Midas” al celor mai de succes investitori în tehnologie. Denumirea topului vine de la mitologicul rege Midas, renumit pentru abilitatea sa de a transforma în aur tot ce atinge.

El a fost primul care a văzut potențial în Google, plătindu-le fondatorilor un cec de 100.000 de dolari.  Cea mai recentă investiție a sa este Arista, un producător de echipamente de rețea. Bechtolsheim a vrut să facă un birou în România pentru Arista, alături de un tânăr informatician român, Octavian Balu, însă a renunțat la idee.

De astă dată (în cazul Fyusion), Bechtolsheim e aici să rămână, mai ales dacă ne luăm după declarațiile lui Radu Rusu: „Investitorii noştri văd în noi următorul Facebook sau Google, pentru că avem capacitatea de a revoluţiona internetul, de a-l face mai interactiv, mai «tridimensional», mai bogat în emoţiile pe care o reprezentare vizuală le transmite”, spune CEO-ul şi cofondatorul companiei Fyusion Inc.

Creatorii noii reţele sociale vor să revoluţioneze Internetul, adaptându-l la noile tehnologii şi transformându-l într-un mediu care permite interactivitatea. Primul pas a fost aplicaţia creată pentru telefoane mobile şi tablete, care îţi permite să realizezi fotografii pe care să le poţi mişca pentru a vedea ce este în jurul subiectului.

Într-un interviu pentru ”Adevărul”, Rusu spunea că „avem o sumedenie de tehnologii, create oarecum ad-hoc de mulţi ani, care încă nu sunt folosite la capacitatea lor maximă. Spre exemplu, avem calculatoare cu ecrane touch sensitive şi senzori giroscopici (smartphones), dar folosim formate digitale gen poze 2D sau filme care s-au creat cu mai mult de 50 de ani în urmă, care nu folosesc în niciun fel tehnologiile menţionate.”

 

Share on Facebook0Share on Google+1Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn2Share on Reddit0Email this to someone