Industriile de laptele şi miere, în declin: producţiile locale scad, importurile au ajuns la maxime istorice

Importurile au ajuns la maxime istorice: 12% din consumul de lapte şi 20% din consumul de miere
Laptele colectat în luna iulie 2016 comparativ cu luna precedentă a scăzut cu 4.091 tone (-4,5%), potrivit Institutului Naţional de Statistică, iar Asociaţia Crescătorilor de Albine - ACA - avertizează că producţia de miere ar putea scădea în acest an cu peste 50%.
Share on Facebook0Share on Google+0Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0Share on Reddit0Email this to someone

În iulie 2016, producătorii români au livrat o cantitate de lapte de 85.999 de tone, cu 0,9% (756 de tone) mai puţin faţă de aceeaşi lună a anului trecut, iar importurile au crescut cu 8,5% (491 de tone), până la 6.245 de tone.

„Cumulat pe primele şapte luni, cantitatea de lapte importat a crescut cu 19.903 tone, sau 40,6%, faţă de perioada ianuarie-iulie 2015. În primul semestru, cantitatea de lapte importat a crescut cu 19.412 tone, sau 44,9%, faţă de perioada ianuarie-iunie 2015“, reiese din datele INS.

Per total, importurile de lapte au reprezentat 11,8% din producţia de lapte românesc, acesta fiind un maxim istoric.

Mierea în 2016, la 45% din producţia anului trecut

Producția de miere din acest an scade la mai puțin de jumătate față de media ultimilor ani din cauza vremii nefavorabile care a afectat dramatic efectivele de albine, însă apicultorii susțin că mierea nu va lipsi de pe piață și nici prețurile nu se vor majora deoarece există stocuri, iar românii nu sunt mari consumatori de miere.

„Producția de miere de anul acesta va fi sub 50%, în jur de 45% din media ultimilor ani. Cel puțin aceasta este estimarea noastră, efectuată în toate județele. Chiar dacă s-a făcut salcâmul în Moldova, în restul țării nu s-a făcut.
Chiar dacă s-a făcut floarea-soarelui în sud, în alte părți a fost distrusă de secetă, iar teiul a fost doar pe suprafețe mici. La mierea de salcâm producția a fost afectată în proporție de 80%-90%, la rapiță de peste 80%, iar la floarea-soarelui și tei s-a făcut 40%-45% dintr-o producție normală. În plus, mulți apicultori nu s-au mai deplasat în pastoral pentru că nu au mai avut bani.
Din estimarea noastră pe care am primit-o din teritoriu nu cred că vom sări anul acesta de o producție de 8.000-9.000 de tone de miere“, a declarat pentru Agerpres președintele Asociației Crescătorilor de Albine din România (ACA), Ioan Fetea.

Apicultura românească, „într-un grav pericol“

Liderul ACA susține că apicultura este într-un „grav pericol“ anul acesta, deoarece familiile de albine au scăzut dramatic, iar apicultorii sunt secătuiți din cauza cheltuielilor făcute pentru a asigura hrana și a ține albinele în viață.

Deși ACA a făcut numeroase adrese către Ministerul Agriculturii pentru obținerea unui sprijin financiar, deocamdată apicultorii nu au primit nimic în pofida promisiunilor privind acordarea unui ajutor de 15 lei pe stup.

„Apicultura este într-un grav pericol, scad dramatic efectivele în România. Pentru că unele familii de albine au murit de foame sau au fost mai slabe, apicultorii au unificat stupii ca să nu piardă o familie. Avem peste 300 de familii de albine care s-au unificat. Apicultorii sunt secătuiți din cauza cheltuielilor pe care le-au băgat în hrană, ca să le țină în viață. Am făcut o serie de adrese la minister și încă nu știm nimic, deși ministrul Agriculturii (Achim Irimescu – n.r.) a anunțat că ne dă un ajutor de minimis de 15 lei pe stup“, a spus Fetea.

„S-a importat în draci“

În pofida acestei situații, apicultorii afirmă că mierea nu va lipsi de pe piață în acest an deoarece „s-a importat în draci“ anul trecut, iar exporturile au fost într-un „blocaj total“. Pe de altă parte, în România nu se consumă prea multă miere.

„Nu cred că va lipsi mierea de pe piață pentru că s-a importat anul trecut în draci. În România se aduc din import circa 3.000-4.000 de tone pe an, aproape 20% din consum.
Exporturile nu au mers deloc anul acesta, sunt într-un blocaj total, tocmai pe fondul acestor importuri de miere de pe alte continente. Nu există motivație să lipsească mierea de pe piață, mai ales că în România nici nu se consumă, dar poate că va lipsi mierea românească“, a explicat reprezentantul apicultorilor.

Proiect pentru protejarea mierii autohtone

Șeful ACA a subliniat că intenționează să ceară inițierea unui proiect de lege prin care producția autohtonă de miere să fie protejată de importurile din țări precum Argentina, China sau Mexic.

„Oricum nu știm ce cumpărăm atâta timp cât se amestecă mierea. De aceea, noi intenționăm să trimitem un proiect de lege în Parlament asemănător cu Legea laptelui, astfel încât să ne protejeze producția autohtonă, ca să nu se mai permită acest amestec. De exemplu, dacă se aduce miere din 10 țări, fiecare ar trebui pusă în borcane diferite, astfel încât consumatorul să poată decide ce vrea să cumpere. Nu trebuie să mai scrie pe borcane doar miere UE sau non UE. Pe noi ne omoară cu trasabilitatea, vin în control și trebuie să știe exact că în borcanul respectiv este miere de la apicultorul Fetea, Popescu sau Ionescu, dar habar nu avem dacă mierea din import este din Argentina, China sau Mexic sau cum este produsă“, a explicat Ioan Fetea.

„Nu are nicio logică să crească preţurile“

Deși producția de miere este mult diminuată în acest an, șeful ACA precizează că nu există nicio logică în privința creșterii prețurilor la miere în condițiile în care consumul este relativ scăzut și stocuri există.

„Nu are nicio logică să crească prețurile, mai ales că avem un consum scăzut de miere. Am fost recent în Germania la importatorii noștri și la fel se plângeau că și la ei a început să scadă consumul. Tinerii nu mai mănâncă tradițional acasă, ci merg în fast-food-uri și de aceea încearcă și ei să intervină pe la Guvernul lor să introducă în fast-food-uri miere, în loc de alți îndulcitori“, a adăugat președintele ACA.

Începe Târgul Mierii – ediţia de toamnă 2016

În acest weekend, respectiv 9-11 septembrie, ACA organizează Târgul Național al Mierii – Ediția de Toamnă, pe platforma apicolă din Băneasa, unde sunt așteptați peste 100 de expozanți apicultori și firme specializate.

România produce, în medie, 22.000 de tone de miere anual, clasându-se pe locul patru în Europa, și deține un efectiv de 1,47 milioane de familii de albine. La nivel național sunt înregistrați în jur de 40.000 de apicultori, peste 60% dintre aceștia fiind membrii ACA, cu un efectiv de 900.000 de familii de albine.

ACA este o asociație înființată în 1958, singura cu acoperire națională, care are 40 de filiale județene și societăți comerciale de desfacere pentru aprovizionarea apicultorilor cu toate echipamentele și materialul genetic necesar.

Share on Facebook0Share on Google+0Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0Share on Reddit0Email this to someone