Industriașii divertismentului: Cine sunt românii care vă taxează timpul liber

Arsenal Park este un centru de agrement care se întinde pe 88 de hectare, la marginea orașului Orăștie FOTO: Adevărul
Au investiții și în alte domenii, dar au găsit și o metodă de a-i face (nu doar) pe români să se simtă în vacanță și să scoată banii din buzunare și în afara vacanțelor.

Frații Cristescu de la Timișoara își atrag clienții prin ideea unică de a face un parc de aventură într-o fostă fabrică de armament, la Orăștie, în timp ce Ionuț Negoiță, patronul echipei Dinamo și investitor în imobiliare, vinde distracție pe apă într-unul dintre cele mai moderne parcuri acvatice din țară, la Otopeni. Mai puțin cunoscut publicului consumator de presă de business, giurgiuveanul Gelu Palamaru oferă natură și aventură într-un parc tematic, la 30 de kilometri de București, botezat Delta Comana sau Delta Neajlovului.

În toate cele trei situații vorbim despre afaceri care atrag publicul nu neapărat pentru sejururi de lungă durată, ci pentru perioade scurte, pe weekenduri sau pur și simplu pentru mici ieșiri cu prietenii la distracții de o zi.

Arsenal Park, „înrolați” de frații Cristescu

Marius și Emil Cristescu dețin unul dintre cele mai exotice parcuri de aventură din România. Arsenal Park este un centru de agrement care se întinde pe 88 de hectare, la marginea orașului Orăștie, dar care dispune și de o capacitate de cazare de peste 200 de locuri la condiții de trei stele. Obiectivul mai include și un atractiv muzeu de tehnică militară.

Parcul de distracții a beneficiat anul trecut de o investiție de șase milioane euro, jumătate din bani reprezentând fonduri europene. Cu această investiție, parcul de agrement beneficiază, printre altele, de cea mai lungă tiroliană din țară (600 de metri).

Numai anul trecut, parcul de la Orăștie a fost vizitat de peste 40.000 de oameni, dintre care aproape 80% s-au și cazat în centrul de agrement. Potrivit datelor deținute de proprietari, peste 15% dintre turiști au fost străini, în special din Ungaria, Serbia, Croația, Germania, Danemarca și Statele Unite.

Cei doi frați Cristescu apar pe locul 14 în Topul Forbes 500 miliardari, cu o avere estimată la 260 de milioane de  euro, fiind în același timp și mai tineri oameni de afaceri din primii 20 de clasați.

Negoiță Water Park

În fiecare an, în luna iunie, Ionuț Negoiță deschide parcul acvatic Water Park cu mare pompă, iar pentru audiență maximă e mai tot timpul înconjurat de vedete sau fotbaliști. Parcul de distracții a fost deschis în 2010 și are în dotare 27 de tobogane, 9 bazine de înot și peste 2.000 de șezlonguri disponibile simultan. În cursul săptămânii biletul de intrare pentru adulți este de 30 de lei, iar în weekend crește la 50 de lei. Copii plătesc jumătate din tarif.

În ceea ce privește cifra de afaceri, veniturile Water Park sunt estimate la 1,5 milioane de euro anual.

Ionuț Negoiță a început afacerea cu parcul acvatic după ce a cumpărat cinci hectare de teren la un preț de 4 euro/mp. A urmat apoi investiția în parcul propriu-zis, de 3,5 milioane euro, plus alte 1,5 milioane de euro investite într-un teren de tenis.

Locul 21 în Topului Forbes 500 miliardari, Ionuț Negoiță are o avere estimată la 120 milioane euro. A investit în special în domeniul imobiliar, dar deține și hoteluri în București și Otopeni, sub brandul RIN. Negoiță a investit peste 10 milioane de euro și în clubul Dinamo, iar acum vrea să-și eficientizzeze cheltuielile la club și să caute rețeta pentru a face performanță și în fotbal.

Comana, Delta de lângă București

Chiar dacă nu se află în topul celor mai bogați oameni de afaceri din România, giurgiuveanul Gelu Palamaru a exploatate o oportunitate oferită de natură, amenajând un centru de agrement într-o zonă plină de canale care s-au format în jurul râului Neajlov. Este cunoscută drept Delta Neajlovului și este una dintre destinațiile de weekend ale familiior din Giurgiu și din București.

Afacerea lui Palamaru a demarat cu o investiție minimă, după ce a transformat în spațiu hotelier o casă de vacanță pe care o deținea în zonă. În timp, în zona de agrement s-au făcut investiții de peste șapte milioane de lei pentru amenajarea de spații pentru observarea păsărilor, piste pentru biciclete și alei pentru relaxare.

Complexul hotelier din zona de agrement are mai multe camere care pot fi închiriate la prețuri între 80 și 150 de lei, pentru condiții de 3 stele. Întregul parc natural Comana are aproape 25.000 de hectare și cuprinde canalele, balta, un fond forestier și terenuri agricole.

Numele lui Palamaru – care deține împreună cu soția sa SC Geca Impex PM SRA – nu e neapărat asociat mediului pur de business, dar a fost, în schimb, pomenit în mai multe scandaluri de presă. Unul dintre acestea este legat de cele 2,5 milioane de lei primite de compania giurgiveanului pentru  parcul de 2,19 hectare amenajat de Primăria sectorului 2 în Pantelimon.