Importurile și exporturile din China au scăzut, în iulie, mai mult decât era estimat

Exporturile chienzeşti au scăzut cu 4,4%, în iulie, faţă de iulie 2015 FOTO: AP Images
Inporturile şi exporturile Chinei au scăzut mai mult decât se estima, în luna iulie, ceea ce indică o contracţie a cererii interne, în ciuda stimulilor guvernamentali, și anunţă slăbirea cererii mondiale.
Share on Facebook0Share on Google+0Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0Share on Reddit0Email this to someone

Importurile au scăzut, în iulie, cu 12,5% faţă de aceeaşi lună a anului trecut, cel mai mare declin din februarie, arată datele publicate de Administraţia Generală a Vămilor din China, citate de Reuters.

„Cred că scăderea importurilor este provocată în primul rând dinspre cerere”, a comentat Ma Xiaoping, economist al HSBC în Beijing. În plus, măsurile luate de guvernul chinez pentru a elimina supracapacităţile de producţie ar putea lovi cererea şi mai mult în următoarele trimestre, estimează analiştii.

De asemenea, exporturile chienzeşti au scăzut cu 4,4%, faţă de iulie 2015, însă autorităţile chineze se aşteaptă la o temperare a presiunii pe exporturi începând din octombrie.

Excedentul comercial al Chinei a fost, în iulie, de 52,3 miliarde dolari, cel mai ridicat nivel din ianuarie.

Importurile Chinei au scăzut pentru 21 de luni la rând în timp ce exporturile s-au diminuat în 12 din ultimele 13 luni, evoluţii care au contribuit la încetinirea creşteri economice la un nivel minim al ultimilor 25 de ani.

Share on Facebook0Share on Google+0Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0Share on Reddit0Email this to someone