Idei de afaceri (cu picior și pălărie): crescătoriile de ciuperci Pleurotus

Afacere cu ciuperci Pleurotus. Ciupercile se vând bine în perioadele de post FOTO: Guliver/ Getty Images
Ciupercăriile sunt considerate, în general, afaceri cu câştig garantat, având în vedere cererea de pe piaţă. Ciupercile Pleurotus pot fi un bun început, pentru că sunt mai uşor de cultivat, se pot vinde la preţuri mai mari și sunt apreciate de cunoscători.

Ciupercile Pleurtotus sunt mai uşor de cultivat decât ciupercile Champignon, iar bussines-ul poate fi pornit cu doar 500 de euro, spun cei care se ocupă de mai mult timp de afacerile cu ciuperci pleurotus.

Afacerea cu ciuperci Pleurotus. Se poate şi fără teren

Lucrurile nu sunt nici atât de simple cum se prezintă în diverse lucrări, dar nici deosebit de complicate, apreciază Răzvan Tinca, ciupercar cu experienţă şi, în prezent, consultant pentru cei care vor să înceapă un astfel de business în agricultură.

Răzvan Tinca a arătat, pentru agrointel.ro, că o mică afacere cu ciuperci poate fi înfiinţată de orice familie din România şi este o oportunitate de afaceri în agricultură chiar şi pentru persoanele care nu deţin teren agricol.

Cu o investiţie iniţială de 500 de euro şi deţinând spaţiul adecvat (o mică clădire în curte, un beci spaţios, etc.), ciupercăria poate aduce un venit lunar de 1.000 – 1.500 de lei.

Contează însă să reuşeşti să îţi vinzi marfa pentru că, spre deosebire de legume sau pepeni, la ciuperci, intermediarii nu vin să ia marfa din curtea producătorului.

”Costurile cu transportul ciupercilor până la en-grosişti nu este mic, mai ales dacă stai la ţară. Mai mult, trebuie investit în spaţii de depozitare pentru că ciupercile sunt perisabile”, explică Tinca o parte din capcanele afacerii cu ciuperci.

Afacerea cu ciuperci Pleurotus. Procesarea creşte profitul

Ideal ar fi, potrivit specialistului, ca producătorul să facă şi procesarea ciupercilor pentru a-şi asigura un venit mai bun: zacusca de ciuperci, ciupercile murate, ciupercile uscate la soare ar fi câteva idei în acest sens.

”Ceea ce trebuie să ştie un viitor ciupercar este că va fi în ciupercărie în fiecare zi pentru a monitoriza totul. Eu Revelionul şi Crăciunul l-am petrecut printre ciuperci pentru că nu puteam să îmi asum nici un risc”, a precizat Tinca.

Pentru cei care se gândesc să investească într-o afacere cu ciuperci, Răzvan Tinca spune că cel mai sigur ar fi să nu rişte cu soiul champignon, la care concurenţa pe piaţă este mare, ci să se apuce de cultivat ciuperci pleurotus.

Citiți mai multe despre afacerea cu pleurotus pe „Adevărul”