Guvernul comite a patra tentativă de atac la pensiile private

Elena Deacu 27-08-2017
Mihai Tudose FOTO gov.ro
Ultimele zile au adus potopul asupra pensiilor private ale românilor: întâi au apărut zvonuri că Executivul va reduce drastic contribuția virată, zvonuri negate apoi de guvernanți, numai pentru a fi confirmate ulterior tot de ei. Explicația? Că statul este un mai bun administrator, așa că banii românilor vor da randament mai mare în Pilonul I, de stat, decât în Pilonul II, privat. „Adevărul” vă demonstrează de ce această afirmație este eronată.
Share on Facebook0Share on Google+0Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0Share on Reddit0Email this to someone

Guvernul vrea să transfere o parte din contribuția pe care o virează românii la Pilonul II de pensii, cel privat, la Pilonul I, cel de stat, considerând că randamentul acestuia din urmă este mai mare, iar statul este un mai bun administrator al banilor românilor decât niște administratori privați. Comparația este una imposibilă, consideră specialiștii, care spun că sunt comparate mere cu pere, iar motivul acestei decizii este evident, deși guvernanții îl neagă: atragerea de bani la bugetul deficitar al pensiilor de stat.

Această decizie care, potrivit unor surse „Adevărul”, va fi luată în circa două săptămâni prin Ordonanță de Urgență a Guvernului va afecta însă pensiile celor aproape șapte milioane de români care contribuie la Pilonul II.

De unde a pornit scandalul

O informație „pe surse” că Guvernul vrea să micșoreze contribuția virată de salariați la Pilonul II de pensii, cel al pensiilor private, a stârnit controverse la mijlocul săptămânii trecute. Astfel, dacă în prezent fiecare român care contribuie la Pilonul II de pensii virează, pe lună, 5,1% din venitul brut către propriul cont de pensie, Finanţele vor să reducă această cotă, fie la 2,5%, fie la 1%, urmând ca restul banilor să meargă către pilonul I de pensii, cel de stat.

Prima reacție a venit atunci din partea Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), care a susținut că nu a fost pus în discuție actualul mecanism de funcționare a Pilonului II de pensii și că acesta este unul solid care aduce beneficii. Deși adevărată, această afirmație a ASF nu atingea direct problema, deoarece reducerea contribuției nu însemna modificarea mecanismului de funcționare. Așadar, ASF nu a negat această intenție.

Au negat, dar nu au negat

Ulterior, au apărut reacții și din partea guvernanților. Vicepremierul Marcel Ciolacu a declarat vineri că „nu se iau bani din Pilonul II să se mute în Pilonul I”, fiind „exclusă” o asemenea decizie. El a spus, însă, că aceşti bani ar trebui gestionaţi mai bine, astfel încât cei care cotizează la acest fond de pensii să se bucure de pensii mai mari. „Nu este o decizie luată, ne uităm în continuare pe cifre. Este ceva îngrijorător în ceea ce priveşte Pilonul II de pensii”, a spus vicepremierul. El a precizat că decizia de a lua în discuție Pilonul II „nu a fost luată dintr-o foamete a Guvernului pentru bani”, ci „din alte considerente”, pe care le-ar putea explica preşedintele ASF, Leonard Badea, vicepreşedintele ASF pe problematica pensiilor, Ion Giurescu, şi Ministerul Finanţelor. În replică, ASF a precizat că „nu are competenţe pentru a iniţia modificări ale legislaţiei primare care guvernează funcţionarea pieţei pensiilor private”.

Premierul dă lovitura de grație

Clarificări pe subiect au venit, până la urmă, din partea premierului Mihai Tudose. El a afirmat vineri, că „randamentul la Pilonul I de pensii este mult mai mare decât randamentul obţinut la Pilonul II”, acesta fiind motivul pentru care, dacă se dovedeşte a fi oportun, în urma unor analize, sumele care se virează la Pilonul I ar urma să fie mai mari decât cele care se virează la Pilonul II. El a subliniat că Guvernul nu doreşte să desfiinţeze Pilonul II de pensii. „Ceea ce este deja acolo rămâne acolo, doar că, dacă este mai bine pentru români, vom da mai mulţi bani la Pilonul I”, a precizat premierul.

Premierul a detaliat calculele într-o postare pe pagina personală de Facebook. În mesajul său, premierul a subliniat faptul că în cadrul Pilonul I punctul de pensie se calculează raportând salariul încasat la salariul mediu. În contextul în care în ultimii ani atât salariul minim, cât şi cel mediu au înregistrat creşteri semnificative, acest lucru a permis „o creştere a punctului de pensie de peste 80%, comparativ cu 40% pentru cei ce au optat şi pentru Pilonul II”, a scris acesta.

Comparând mere cu pere

Calculele premierului Mihai Tudose au fost luate, însă, la bani mărunți, el fiind criticat că nu înțelege modul de funcționare a celor două sisteme.

Valentin Ionescu, fost ministru al Privatizării, explică de ce raționamentul premierului este greșit și nu putem compara funcționarea celor doi piloni. Potrivit acestuia, Pilonul I de pensii are un mecanism simplu: statul „confiscă” o parte din salariul oamenilor sub forma unei contribuții sociale, cu care achită pensiile celor care au ieșit din piața muncii și care au pățit la fel. „În schimbul acestei confiscări, statul promite o pensie. Ținând cont de speranța de viață reală a unei persoane după ce se pensionează la limita de vârstă standard (65 ani), aproximativ o treime din ceea ce statul a luat de-a lungul vieții sub formă de contribuție socială de la o persoană rămâne confiscat, comparativ cu situația în care oamenii ar plăti contribuții la pilonul II sau III, unde se acumulează contribuțiile și se obține un beneficiu care se restituie când oamenii ies din piața muncii”, argumentează Ionescu.

Deci, potrivit lui, în pilonul I, statul îți confiscă o parte din bani pe care îi restituie sub formă de pensie, calculată arbitrar, iar o altă parte rămâne confiscată. In schimb, explică el, în pilonul II, administratorul fondului restituie toate depunerile plus un câștig, minus comisioane. „Cu alte cuvinte, ai o pensie, în funcție de cât ai contribuit + cum s-au investit contribuțiile, minus comisioane”, precizează fostul ministru.

Până și fostul premier și membru PSD Victor Ponta desființează argumentele premierului Tudose. Aceasta a explicat, într-o postare pe Facebook, diferențele dintre cei doi piloni: „La Pilonul I, toți banii pe care îi plătim azi se cheltuie azi (din contribuția mea se plătește pensia de acum) – pensionarul de mâine speră să existe un angajat care să plătească contribuția din care își ia el pensia – și tot așa toți depindem de cei care vin din urmă! La Pilonul II, banii plătiți efectiv de mine există și nu îi cheltuie nimeni – administratorul privat îi investește ca să le obțină dobândă și profit care să îmi garanteze că la momentul plății vor fi banii, plus cel puțin inflația”.

Ponta susține, astfel, că prin măsura reducerii contribuției „Guvernul practic ia din banii tuturor celor care au sub 45 de ani (și care cotizează și la Pilonul I, și la Pilonul II) ca să plătească pensiile de azi pentru care nu mai are bani”.

Și deputatul PNL Mara Calista susține că „Pilonul I de pensii nu poate produce randament și nici nu a fost gândit pentru acest lucru”, iar „tocmai din acest motiv a fost promovat Pilonul II de pensii, care funcționează pe principiul acumulării de sume spre a fi multiplicate de administratorii privați”. Potrivit ei, „comparația dintre mere și pere pe care premierul Tudose o face este doar o scuză de a suplini financiar un management prost, promisiuni de campanie populiste, precum și dovada clară că actuala guvernare nu are resurse financiare pentru a garanta plata pensiilor promise”.

Cum au reacționat administratorii fondurilor

Asociaţia pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR), care reprezintă interesele companiile ce administrează pensii private, a solicitat vineri, în mod public, o întâlnire cu premierul Mihai Tudose, pentru a discuta despre analizele statului făcute până acum privind segmentul pe care operează şi despre impactul unor eventuale decizii ale guvernului.

De asemenea, Asociaţia Participanţilor în Fondurile de Pensii şi Fondurile de Investiţii (PFP) a transmis că, deşi declaraţiile miniştrilor care au invocat posibilitatea naţionalizării sau desfiinţării fondurilor de pensii private au fost retractate, ideea de a reduce contribuţia este la fel de nocivă.

De ce nu este statul un bun administrator

Gestionarea Pilonului I de pensii, respectiv a pensiilor de stat, este de fapt oglinda „bunei administrări” de care vorbește premierul Mihai Tudose, iar dacă ne uităm la evoluția acestui pilon de pensii vedem că nu a fost așa de bine administrat precum se laudă guvernanții.

Din 2008 până în prezent, pilonul I de pensii a mers numai pe deficit, adică statul nu a strâns destui bani de la actualii contribuabili, respectiv salariați, pentru a le plăti pensiile actualilor pensionari.  Banii, așadar, au trebuit să vină de la bugetul de stat și din împrumuturi.

În 2016 deficitul la fondul de pensii a fost de 15,6 miliarde lei. Recent, ministrul Finanțelor, Ionuț Mișa, a declarat că deficitul la fondul de pensii, adică la Pilonul I, este de 14,1 miliarde în acest an şi ar ajunge la 17,2 miliarde lei, anul viitor, dacă nu se indexează pensiile cu inflaţia.  

Cel mai bun randament din Europa

În schimb, un studiu din 2016 referitor la randamentul fondurilor de pensii arată că în România s-a obținut cel mai bun randament din Europa al pilonului privat de pensii, de +5,4% înainte de impozitare, pe o perioadă de 8 ani.

Share on Facebook0Share on Google+0Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0Share on Reddit0Email this to someone