Grevele din Franța au dus la stagnarea economiei din „Hexagon”, în al doilea trimestru

Economia Franţei a stagnat în al doilea trimestru, din cauza grevelor FOTO: AP Images
Economia Franţei a înregistrat, în al doilea trimestru din acest an, o creştere zero faţă de trimestrul anterior, arată datele institutului francez de statistică, iar Guvernul pune stagnarea pe seama grevelor care au afectat țara, în lunile trecute.
Share on Facebook0Share on Google+0Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0Share on Reddit0Email this to someone

Ministerul francez al Finanţelor a admis că cifrele publicate vineri sunt dezamăgitoare, transmite News.ro. Franţa este a treia economie ca mărime din Uniunea Europeană, după Germania şi Marea Britanie.

Datele au fost sub aşteptări, în condiţiile în care analiştii economici estimau un avans al economiei de 0,3%. Totuşi, institutul de statistică a revizuit în uşoară creştere datele privind evoluţia produsului intern brut din trimestrul întâi, de la 0,6% la 0,7%.

„Datele pot fi explicate, înainte de toate, prin creşterea excepţională din primul trimestru, dar şi prin efecte punctuale din trimestrul al doilea, în special grevele din rafinării, care au afectat producţia”, a precizat ministerul.

Autorităţile franceze menţin însă estimarea de creştere economică pentru întregul an 2016 la 1,5%.

Share on Facebook0Share on Google+0Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0Share on Reddit0Email this to someone