Google, aproape de a fi amendată de către Comisia Europeană şi pentru Android. Executivul comunitar îi va interzice să mai plătească stimulente producătorilor

Google este investigată în UE pentru abuz de poziţie dominantă atât pe segmentul de motoare de căutare online, cât şi în privinţa folosirii sistemului de operare Android
Comisia Europeană vrea să oblige Google să nu mai plătească stimulente financiare producătorilor de smartphone-uri pentru a preinstala doar aplicaţiile Google pe aparate, în urma unei investigaţii în urma căreia gigantul internetului ar putea primi o amendă foarte mare, relatează Reuters, care citează un document al executivului comunitar.
Share on Facebook0Share on Google+0Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0Share on Reddit0Email this to someone

Documentul, care conţine peste 150 de pagini, a fost transmis săptămâna trecută celor care s-au plâns de practicile Google.

În aprilie, Google a primit acelaşi document de la Comisia Europeană, care acuza compania că foloseşte sistemul de operare Android, cel mai răspândit pe telefoanele mobile, pentru a-şi îndepărta concurenţii.

Direcţia antimonopol a Comisiei Europene precizează, în documentul citat de Reuters, că intenţionează să anunţe Google că trebuie să înceteze plăţille sau oferirea de reduceri producătorilor de telefoane mobile pentru preinstalarea pachetului Play Store al Google, care include şi aplicaţia Google Search.

Organismele de reglementare din UE vor, de asemenea, să împiedice Google să îi forţeze pe producătorii de smartphone-uri să preinstaleze aplicaţii care să restricţioneze posibilitatea de a folosi alte sisteme de operare bazate pe Android.
Documentul menţionează că Google „nu poate să pedepsească sau să ameninţe“ companiile care nu sunt de acord cu condiţiile sale.

Investigaţia Comisiei Europene privind practicile Google a pornit după o plângere depusă în martie 2013 de către FairSearch, un grup de lobby susţinut de companii care vor să se asigure că nu sunt dezavantajate de dominaţia Google pe piaţa motoarelor de căutare.

Google riscă o amendă foarte mare din cauza practicilor anticoncurenţiale, care au început în ianuarie 2011 şi sunt aplicate şi în prezent, arată documentul.
„Comisia intenţionează să fixeze amenda la un nivel care va fi suficient pentru a asigura descurajarea“, se afirmă în documentul executivului UE.
Amenda ar putea fi stabilită în funcţie de veniturile generate de accesările aplicaţiilor Google de către utilizatorii europeni.

Într-un alt caz, Google riscă de asemenea o amendă de la Comisia Europeană pentru că favorizează serviciile proprii de cumpărături în detrimentul concurenţilor.

Share on Facebook0Share on Google+0Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0Share on Reddit0Email this to someone