Ghidul micului antreprenor – Cum să faci business online cu 5.000 de euro

Afacerile de 5.000 de euro vor deveni, dacă e să ne luăm după studiile care urmăresc comportamentul antreprenorial al generațiilor Y și Z, un fel de șablon al start-up-urilor din mediul online.

Nu e vorba aici despre marile povești inspiraționale ale investitorilor care au pornit la drum cu banii de buzunar și au ajuns, în timp record, să-și vândă compania pentru milioane de euro sau dolari. Altfel spus, fără a exclude posibilitatea succesului răsunător, alegem de astă dată să privim spre volum, nu spre excepție.

Și pentru că mediul antreprenoriatului online este tot mai concurențial, se cuvine un tutorial precis: care sunt pașii, ce investiții sunt necesare și care sunt principalele costuri.

Nu există cifre care să construiască tabloul complet al start-up-urilor online: se știe că sunt mai multe de la an la an, dar nu se cunosc date exacte; se spune că investiția inițială necesară este din ce în ce mai mică și că, în general, lansarea unui business online e tot mai simplă. Și totuși: cât de mult au scăzut costurile inițiale, de ce este mai simplu acum și ce rămâne, pas cu pas, de făcut?

Citiţi şi: 5 greșeli capitale pe care să le evitați atunci când porniți o afacere online cu bani puțini

În primul rând, trebuie spus că afacerea de 5.000 de euro nu e neapărat pentru cei care nu au mai mulți bani de investit. Pentru că, într-o primă investiție, mai important decât pragul în sine al acesteia este conceptul din spatele ei.

Pe net poți să vinzi orice, aproape orice

În mod ideal, domeniul unei prime investiții în afaceri vine ca o prelungire a unei pasiuni sau abilități a fondatorului. Dar asta nu înseamnă, automat, că decizia trebuie să fie doar una emoțională și să nu țină cont de mărimea pieței și profilul potențialului client, de concurență sau de contextul economic general.

De pildă, potrivit unui studiu recent al companiei de cercetare și consultanță Gemius, 40% dintre românii care fac cumpărături online anticipează o creștere a cheltuielilor și a numărului de tranzacții online. Mai mult de două treimi dintre utilizatorii de internet din România au făcut cumpărături online în trecut, iar 21% dintre cei care nu au cumpărat încă nimic online planifică să facă acest lucru în viitor.

Toate datele acestea se transformă în argumente pentru investițiile în online. Dar în ce domenii?

Românii cumpără cel mai des haine și accesorii (58%), electrocasnice (47%), cărți, filme și muzică (44%) și gadget-uri (42%). Asta înseamnă că magazinele online lansate în aceste domenii au o mai largă plajă a clienților, dar și o mai aprigă concurență.

La polul opus, cele mai puţine achiziţii online sunt înregistrate de produse cum ar fi mâncarea (11%), jocurile video (10%) şi obiectele pentru colecţionari (5%).

Citiţi şi: Să fim mai rezervați cu euforia din online: Comerțul electronic nu reprezintă nici 3% din retailul total

Coșul mediu de cumpărături valorează 470 de lei, în timp ce cheltuielile medii anuale ale unui consumator depășesc 2.200 de lei, după cum urmează: circa 1.200 de lei pentru călătorii, aproape 1.000 de lei pentru electronie, 810 lei pentru gadget-uri, 280 de lei pentur haine și 230 de lei pentru cosmetice.

Microafaceri: bugetul mediu necesar

Peter Barta, director executiv al Fundației Post Privatizare, organizație care a ajutat peste 30 de start-up-uri să obțină finanțare în ultima perioadă. În medie, sumele obținute au fost de 3.500 de euro pentru fiecare inițiativă. “Scopul nostru nu este să acordăm finnațări de valori foarte ridicate, ci să sprijinim cât mai multe inițiative antreprenoriale”, spune Barta. Cele mai multe afaceri s-au orientat către comerțul online de produse și servicii.

Astăzi, antreprenorii pot căuta imediat validarea comercială din partea clienților. Orice afacere online poate ajunge – cu concursul celui care o conduce – direct la potențialii clienți, astfel că examenul produsului e dat direct în fața clientului, pe platforme ca olx.ro, ocazii.ro sau microjoburi.ro, unde oamenii vând priceperea lor: unii fac design IT sau programare, alții asamblează mobilier IKEA sau organizează cursuri de vorbire în public.

Citiţi şi: Idei de afaceri: cele mai ieftine francize din România care vă pot transforma din angajați în patroni

Dacă produsul sau serviciul găsește cu ușurință cumpărători, e semn că investiția în propriul magazin online poate fi o variantă câștigătoare.
În plus, banii veniți din vânzările de pe platformele deschise pot aduce suma necesară investiției în propriul magazin.

Chiar ai nevoie de propriul magazin online?

Cele mai simple soluții pentru lansarea propriului magazin le oferă platformele care vând exact acest serviciu: la ei găsești deja șabloane gata făcute, găzduire pe server și tot ce presupune lansarea magazinul.

Cealaltă variantă este soluția de găzduire și dezvoltare proprie: rezervarea domeniului, instalarea aplicației de e-commerce (Powercart, Mrex, Magento, Opencart sau WordPress, folosind plugin-uri de e-commerce ca WooCommerce, Jigoshop, WP e-Commerce), indexarea produselor și administrarea propriu-zisă a magazinului.

Dar magazinele online la cheie sunt perfecte pentru primele inițiative. Cele mai simple sunt shopmania.biz sau magazine.okazii.ro.

SRL sau SRL-D

În principiu, dacă business-ul este serios, antreprenorul are nevoie de o firmă, pentru că fără ea nu se pot face contracte cu furnizorii sau distribuitorii. În plus, dacă produsele vândute au nevoie de garanție, firma este obligatorie.

Cel mai probabil, un SRL este de ajuns, iar dacă este vorba de prima investiție există forma juridică SRL-D, care aduce cu ea o serie de avantaje, ca împrumuturile nerambursabile pentru tinerii de până în 35 de ani.

Datorită noilor platforme de promovare, distribuţie şi vânzare a produsului, succesul investiției depinde foarte mult de priceperea și determinarea antreprenorului. Dacă vreți, lumea antreprenoriatului online seamănă tot mai mult cu mediul universitar privat: intră cine vrea, iese cine poate.

Mediul online şi revoluţia tehnologică au schimbat atât de mult lumea investițiilor, încât aproape oricine poate începe astăzi o afacere online. Șansele de reușită nu sunt egale, dar ocazia inițiativei o au din ce în ce  mai mulți oameni.